ICCJ. Decizia nr. 673/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 673/2004
Dosar nr. 5140/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Caraş Severin, inculpatul V.I.F. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 109 C. pen. şi la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f( C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente V.S. şi V.I. să plătească părţii civile N.L. suma de 2.000.000 lei despăgubiri civile.
În solidar cu părţile responsabile civilmente, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 250.000 lei fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 7 martie 2000, în jurul orei 18,00, inculpatul a urmărit-o pe stradă pe partea vătămată N.L. şi, când aceasta a intrat în bloc, i-a sărit în spate şi i-a smuls lănţişorul de aur de la gât. Valoarea prejudiciului cauzat părţii vătămate este de 2.000.000 lei.
Procedând în acelaşi mod, pe data de 22 martie 2000, inculpatul a încercat să smulgă poşeta părţii vătămate S.F.D., dar nu a reuşit acest lucru şi a fugit în momentul în care vecinii s-au alarmat, cu privire la cele ce se petreceau pe scara blocului.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor, acte medico-legale, ancheta socială, declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 414 din 4 noiembrie 2002, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, a casat sentinţa instanţei de fond şi a dispus condamnarea inculpatului V.I.F. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., împotriva părţii vătămate S.F.D.
Pedeapsa de 3 ani închisoare a fost contopită cu cea de un an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., este nelegală, fiind stabilită sub minimul până la care s-ar fi putut reduce, astfel că a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege şi ţinând cont de prevederile art. 21 alin. (2) şi art. 109 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului V.I.F., dar au făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicate, neconferind eficienţa cuvenită criteriile referitoare la persoana acestuia.
Inculpatul minor V.I.F., în vârstă de 14 ani şi 5 luni la data comiterii faptelor, provine dintr-o familie dezorganizată, a rămas fără ocrotire părintească şi este crescut de bunicii paterni. Minorul urmează cursurile unei şcoli ajutătoare, suferind de întârziere mintală şi făcând parte din categoria persoanelor cu handicap care necesită protecţie specială.
Raportul medico-legal psihiatric nr. A-146 din 6 aprilie 2000 întocmit de Laboratorul de medicină legală Reşiţa a concluzionat că inculpatul are discernământul păstrat.
La cererea instanţei de fond, Institutul de Medicină Legală Timişoara a efectuat o expertiză psihiatrică în condiţii de internare a minorului într-o clinică de specialitate, constatându-se că acesta este retardat mental mediu, suferă de tulburări pe personalitate emoţional-instabilă de tip impulsiv şi a avut discernământul abolit raportat la faptele comise.
Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti a efectuat o nouă expertiză psihiatrică, minorul fiind internat într-o clinică de specialitate în perioada 12 – 19 februarie 2002; s-a concluzionat că şi în prezent, inculpatul este retardat mintal uşor, cu tulburări de comportament. El a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra faptei de care este învinuit şi faţă de care, discernământul a fost păstrat, recomandându-se aplicarea măsurii de siguranţă medicală prevăzută de art. 113 C. pen.
Toate aceste date şi împrejurări demonstrează situaţia specială, familială, socială, medicală în care se află inculpatul minor V.I.F. şi pune pentru instanţa de judecată problema aplicării unui tratament penal adecvat vârstei, responsabilităţii sale penale, dar şi pericolului social al faptelor săvârşite şi al făptuitorului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pedeapsa aplicată inculpatului, prin cuantumul şi modalitatea de executare stabilite, nu este de natură să asigure scopul preventiv – educativ al acesteia şi este improprie recuperării sociale şi mentale a minorului.
Regimul de detenţie nu poate asigura, în cazul acestui minor, nici reeducarea sa şi nici reintegrarea socială atâta timp cât, în condiţii de libertate, eforturile făcute de instituţii specializate au avut rezultate modeste.
Chiar dacă inculpatul minor este responsabil pentru faptele sale (responsabilitate, de altfel, disputată de diferitele instanţe medicale), starea sănătăţii sale impune adoptarea unor măsuri prin care să i se asigure acestuia posibilitatea recuperării psihice şi sociale, altele decât privarea de libertate.
Măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., nu poate fi dispusă întrucât, Înalta Curte fiind investită numai cu recursul inculpatului, nu-i poate îngreuna acestuia situaţia în propria cale de atac.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consideră că se impune modificarea pedepselor aplicate inculpatului şi sensul reducerii cuantumului acestora şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante; apreciind că scopul acesteia poate fi atins chiar fără executarea ei.
Inculpatul minor a recunoscut faptele săvârşite, a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, elemente în raport de care în favoarea acestuia se vor reţine circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de inculpatul V.I.F. şi să caseze hotărârile atacate cu privire la pedepsele aplicate şi la modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare se va descontopi în pedepsele componente care vor fi modificate prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., în sensul că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), se va reduce la un an închisoare, iar pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la 8 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 110 şi art. 81 C. pen., executarea pedepsei va fi suspendată condiţionat pe durata unui termen de încercare de un an şi 6 luni, atrăgându-se atenţia celui condamnat, în conformitate cu art. 359 C. proc. pen., asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor legale în materie.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti, vor fi menţinute.
Onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. art. 189 şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.I.F. împotriva deciziei penale nr. 414/ A din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 85 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin cu privire la pedepsele aplicate şi la modalitatea de executare a pedepsei rezultante.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 109 din acelaşi cod şi un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen.
Modifică pedepsele aplicate prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen., în sensul că reduce pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la un an închisoare şi pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), la 8 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
Conform art. 110 şi art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de un an şi 6 luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 671/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 680/2004. Penal. Art.239 c.pen. Recurs → |
|---|
