ICCJ. Decizia nr. 680/2004. Penal. Art.239 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 680/2004
Dosar nr. 5586/2003
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 1 octombrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.C.R. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 30 iunie 1998 la 24 septembrie 1998.
În baza art. 61 C. pen., s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 683 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2150 din 24 iulie 1997 a Judecătoriei Botoşani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 8.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că în seara zilei de 29 iunie 1998, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a avut o altercaţie cu fratele său, S.D., în drum. În timpul incidentului, a trecut pe acolo ajutorul şefului de post al Poliţiei Adâncata, plt. maj. M.I. care circula cu autoturismul proprietate personală, aflându-se în exercitarea unor activităţi specifice muncii sale. Lucrătorul de poliţie a oprit autoturismul, a coborât geamul de la portiera stângă şi a scos capul pentru a vedea ce se întâmplă. Văzându-l, inculpatul l-a insultat şi l-a ameninţat, reproşându-i că din cauza lui a făcut puşcărie şi s-a repezit spre maşină cu intenţia de a-l agresa, dar a fost oprit de fratele său.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: raportul lucrătorului de poliţie, raportul privind activităţile desfăşurate de acesta la data de 29 iunie 1998, declaraţiile martorilor, acte medico-legale, declaraţiile inculpatului care a negat săvârşirea infracţiunii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a declarat apel, criticând hotărârea instanţei de apel, întrucât s-a omis luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., deşi expertiza psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că starea de sănătate a inculpatului impunea obligarea acestuia la tratament medical până la însănătoşire.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 333 din 10 noiembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Instanţa de apel a considerat că în mod justificat nu s-a dispus măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., având în vedere că de la data expertizării inculpatului au trecut 5 ani, timp în care nu s-a mai urmărit evoluţia bolii, iar Comisia Superioară Medico-Legală, care prin avizul nr. 617/2003 a aprobat raportul de expertiză, s-a limitat doar la examinarea documentaţiei din 1998.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., faţă de inculpatul S.C.R.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
S-a motivat că actele medicale au confirmat existenţa afecţiunii cronice de care suferă inculpatul, maladie care are un caracter de durată şi nu este uşor de vindecat, că starea patologică a acestuia a concurat în mare măsură la comiterea faptei şi exprimă neîndoielnic periculozitatea sa socială, situaţie în care se impune obligarea inculpatului la tratament medical până la însănătoşire în condiţiile stabilite de art. 113 C. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 C. pen., dacă din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, făptuitorul prezintă pericol pentru societate, el poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
Măsura de siguranţă, care are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, nu are caracter obligatoriu, constituind o posibilitate, o facultate a instanţei care apreciază necesitatea instituirii ei în raport de date şi împrejurări concrete privind starea psihofizică a inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect a procedat instanţa de apel, întrucât nu a avut la dispoziţie elemente de actualitate care să motiveze aplicarea art. 113 C. pen.
Inculpatul a fost supus unei expertize psihiatrice efectuată în condiţii de spitalizare de Laboratorul exterior de medicină legală Iaşi care, prin raportul nr. 6443 din 26 noiembrie 1998 a concluzionat că prezintă diagnosticul de „comiţialitate confirmată anamnestic cu tulburări intercritice de tip comportamental agravate prin consum etanolic" ce nu-i afectează discernământul, dar necesită obligarea la tratament conform art. 113 C. pen.
Prin avizul nr. 617/2003, Comisia Superioară Medico-Legală a aprobat acest raport, dar numai pe baza documentaţiei din anul 1998, fără a exista date privind evoluţia bolii, starea actuală a sănătăţii inculpatului.
În consecinţă, nu există date concrete privind persistenţa stării de pericol pe care inculpatul ar reprezenta-o pentru societate şi care să justifice obligarea acestuia la tratament medical.
Această măsură de siguranţă fiind restrictivă de libertate a persoanei împotriva căreia se dispune, instanţa de judecată nu o poate institui decât în condiţiile de certitudine a necesităţii şi eficienţei sale care în această cauză nu sunt pe deplin lămurite şi convingătoare.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 333 din 10 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpatul S.C.R.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 673/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 702/2004. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs → |
|---|
