ICCJ. Decizia nr. 6809/2004. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6809/2004
Dosar nr. 3710/2004
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 47 din 22 martie 2004, Tribunalul Militar Teritorial a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul mr. (r) poliţie C.I. împotriva sentinţei nr. 94 din 14 iunie 1995 a Tribunalului Militar Teritorial, definitivă prin Decizia penală nr. 16 din 16 februarie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie.
Instanţa a reţinut că, prin cererea formulată, condamnatul C.I. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constând în aceea că, prin hotărârile sus-menţionate, nu s-a ţinut seama de modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996, în sensul că, pentru infracţiunea prevăzută de art. 214 C. pen., pentru care a fost condamnat, s-a introdus condiţia punerii în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a părţii vătămate, ceea ce nu a existat în cauză.
În susţinerea cererii, revizuientul a completat motivarea cu dispoziţiile deciziei penale nr. 4593 din 10 decembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care i-a fost admisă în principiu o anterioară cerere de revizuire cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., instanţa omiţând însă să se pronunţe şi în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 214 C. pen.
Examinând situaţia judiciară a condamnatului, instanţa a reţinut că, prin sentinţa nr. 94 din 14 iunie 1995, Tribunalul Militar Teritorial l-a condamnat pe mr. poliţie C.I. la un an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 214 C. pen. şi la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., dispunând, prin contopire, executarea pedepsei celei mai grele, de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr. 81 din 17 octombrie 1995 a Curţii Militare de Apel şi, respectiv, a recursului prin Decizia penală nr. 16 din 16 februarie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie.
O primă cerere de revizuire a acestor hotărâri a fost respinsă de Tribunalul Militar Teritorial prin sentinţa nr. 88 din 25 mai 1999, fiind respins şi apelul condamnatului prin Decizia nr. 64 din 15 iulie 1999 a Curţii Militare de Apel.
Curtea Supremă de Justiţie, însă, prin Decizia penală nr. 4593 din 10 decembrie 1999, a admis recursul condamnatului revizuient împotriva acestor hotărâri, casându-le şi, admiţând în principiu cererea de revizuire, a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial numai cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 61 din 10 aprilie 2000 Tribunalul Militar Teritorial a constatat întemeiată cererea de revizuire cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. şi, anulând sentinţa nr. 94 din 14 iunie 1995 a aceluiaşi tribunal, l-a achitat pe revizuient în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire şi la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru această infracţiune.
Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.
De urmare, judecătorul delegat cu executarea a formulat contestaţie la executare, care, prin sentinţa nr. 149 din 12 septembrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial a fost admisă, dispunându-se, după descontopire, executarea doar a pedepsei de un an şi 3 luni închisoare din sentinţa nr. 94 din 14 iunie 1995 a aceluiaşi tribunal, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 214 C. pen.
S-a dedus timpul arestării şi executării de la 6 octombrie 1994 la 15 noiembrie 1994 şi, respectiv, de la 27 decembrie 1996 la 23 septembrie 1998, anulându-se vechiul mandat de executare şi dispunându-se emiterea altuia, cu datele noi.
Apelul condamnatului împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins, prin Decizia nr. 10 din 23 ianuarie 2001 a Curţii Militare de Apel.
Recursul condamnatului a fost însă admis prin Decizia penală nr. 2380 din 13 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, constatându-se prescrisă executarea pedepsei de un an şi 3 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 214 C. pen.
Condamnatul a formulat şi alte cereri de revizuire, respinse prin sentinţa nr. 20 din 19 februarie 2001 (apel respins prin Decizia nr. 73 din 21 iunie 2001 a Curţii Militare de Apel şi recurs respins prin Decizia penală nr. 1979 din 12 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), precum şi prin sentinţa nr. 138 din 8 septembrie 2003 ambele ale Tribunalului Teritorial Bucureşti.
În toate cererile de revizuire, inclusiv în prezenta cauză, condamnatul a invocat prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., indicând ca fapt sau împrejurare descoperită, ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei, modificarea adusă art. 214 C. pen., prin Legea nr. 140/1996 în sensul condiţionării tragerii la răspundere penală pentru această infracţiune de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămate, ceea ce în cauză nu există.
Pentru a respinge cererea de revizuire din prezenta cauză, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocate de condamnat ca aplicabile, se referă la fapte şi împrejurări de fapt care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi nu de drept, aşa cum, în realitate, invocă petiţionarul.
Cum însă, pentru acelaşi motiv, Tribunalul Militar Teritorial a respins o altă cerere de revizuire prin sentinţa nr. 138 din 8 septembrie 2003, definitivă, instanţa a constatat că în cauză există autoritate de lucru judecat, respingând cererea ca inadmisibilă.
Apelul condamnatului revizuient a fost respins prin Decizia nr. 31 din 15 iunie 2004 a Curţii Militare de Apel.
Împotriva deciziei sus-menţionate condamnatul a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3, 9 şi 171 C. proc. pen., astfel:
- incompatibilitatea judecătorului N.S. care a participat în acelaşi proces penal la soluţionarea cauzei de mai multe ori;
- motivarea soluţiei contrazice dispozitivul deciziei din apel, cu referire la afirmaţia că motivele din apel nu au fost depuse în termen, contrazisă imediat în aceeaşi redactare în precizarea că motivele de apel pot fi formulate şi oral în ziua judecăţii;
- s-a făcut o greşită aplicare a legii prin neadmiterea motivului de revizuire invocat ca înscriindu-se în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 47 C. proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţă superioară, sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
Judecătorul N.S. nu se regăseşte în nici una dintre situaţiile de incompatibilitate arătate, magistratul participând la câte o singură judecată în mai multe cauze diferite referitoare la revizuient.
Motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., invocat, este şi acesta nefondat.
Afirmaţiile aflate în contrazicere din considerentele deciziei recurate privesc motivul de apel referitor la incidenţa şi a cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., neformulat prin cererea de revizuire introductivă şi neavut în vedere de instanţa de fond, astfel că, fiind un motiv de revizuire survenit în calea de atac, nu putea afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate şi, de urmare, corect nu a fost analizat şi luat în considerare de instanţa de apel.
În sfârşit, critica privind greşita aplicare a legii atunci când instanţele nu au considerat modificarea adusă art. 214 C. pen., prin Legea nr. 140/1996 (urmărirea acestei infracţiuni numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, condiţie inexistentă la data judecăţii cauzei) ca fiind o împrejurare necunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei, este, de asemenea, nefondată.
Este corectă interpretarea dată de instanţe cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că textul de lege se referă la împrejurări de fapt descoperite ulterior judecăţii şi nu la modificări ulterioare ale legii penale.
Plângerea prealabilă nu este un element constitutiv al infracţiunii ci o condiţie a răspunderii penale.
Lipsa plângerii penale nu afectează existenţa conţinutului juridic al infracţiunii, fiind doar o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
O astfel de cauză de înlăturare a răspunderii penale este învederată numai în cazul infracţiunilor pentru care, până la rămânerea definitivă a hotărârii este prevăzută condiţia plângerii prealabile a persoanei vătămate pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Reglementarea de drept penal şi procesual penal în vigoare conţine prevederi în legătură cu aplicarea legii penale în timp şi, respectiv, căile de înlăturare şi modificare a pedepselor.
Introducerea condiţiei plângerii prealabile, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pentru infracţiunea dedusă judecăţii, ca şi în cauza de faţă, nu are efect asupra acelei hotărâri, aflată sub autoritatea lucrului judecat, această cauză nefiind prevăzută printre cazurile de înlăturare sau modificare a pedepsei, prevăzută de art. 458 C. proc. pen. şi cu atât mai puţin printre cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced şi întrucât din examinarea hotărârilor nu se constată nici existenţa vreuneia dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul revizuientului condamnat C.I. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 31 din 15 iunie 2004 a Curţii Militare de Apel.
Obligă pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6800/2004. Penal. Art.288. c. pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6827/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
