ICCJ. Decizia nr. 6830/2004. Penal. Art.211 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6830/2004
Dosar nr. 4768/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 528 din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov s-au dispus următoarele:
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul G.E., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului G.E. drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii inculpatului G.E. din data de 18 decembrie 2000.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), au fost condamnaţi inculpaţii T.C.I. şi D.V., la pedeapsa de 4 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor T.C.I. şi D.V. drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul reţinerii inculpaţilor T.C.I. şi D.V. din data de 19 decembrie 2000.
În baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a stabilit următoarea stare de fapt:
În data de 29 noiembrie 2000, inculpatul G.E. şi partea vătămată M.M., în jurul orelor 21,30, au mers la barul A., unde s-au întâlnit cu ceilalţi doi inculpaţi T.C.I. şi D.V. care erau la masă împreună cu martora T.D.G. şi cu o altă tânără rămasă neidentificată.
Inculpatul G.E. cunoştea faptul că partea vătămată M.M., după ce îşi revenea în urma consumului de băuturi alcoolice, nu îşi mai aducea aminte ce i se întâmplase cât timp se aflase sub influenţa băuturii şi a comunicat acest aspect celorlalţi doi inculpaţi, hotărându-se să-i ia părţii vătămate ceasul de la mână şi telefonul mobil, hotărâre la care au achiesat şi inculpaţii T.C.I. şi D.V.
În jurul orelor 23,30 – 24,00, cei trei inculpaţi, partea vătămată şi cele două fete au ieşit din bar, iar tinerele au plecat spre casă. Inculpaţii şi partea vătămată au trecut prin curtea Şcolii Generale, unde cei trei inculpaţi au lovit partea vătămată de mai multe ori, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, şi i-au luat telefonul mobil, lanţul de aur şi ceasul. După consumarea faptei inculpaţii au dus partea vătămată înapoi în bar, G.E. intrând cu partea vătămată în toaleta localului pentru a se spăla de sânge.
În noaptea respectivă, ulterior inculpaţii s-au deplasat la barul T., unde au încercat să vândă telefonul martorului R.N.I., dar pentru că acesta a oferit o mică sumă de bani, l-au lăsat drept garanţie pentru consumaţia din bar.
În zilele următoare inculpatul G.E. a restituit ceasul părţii vătămate. Ulterior a fost recuperat şi telefonul mobil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, precum şi inculpaţii T.C.I. şi G.E.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor stabilite pentru cei trei inculpaţi, criticând reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora şi reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, solicitând în consecinţă înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Apelantul inculpat T.C.I. a solicitat ca, în cadrul rejudecării, să se reţină în sarcina sa infracţiunea de lovire, nicidecum aceea de tâlhărie, deoarece nu există probe care să ateste participarea sa la realizarea înţelegerii ce a avut ca obiectiv deposedarea prin violenţă a părţii vătămate de bunurile de valoare ce le avea asupra sa. Totodată, inculpatul a solicitat ca în urma schimbării încadrării juridice a faptei săvârşite din infracţiunea de tâlhărie în cea de lovire şi ca urmare a poziţiei exprimate de partea vătămată la ultimul termen de judecată din faţa instanţei de fond, să se dispună încetarea procesului penal.
Inculpatul apelant T.C.I. a solicitat respingerea apelului declarat de parchet ca fiind inadmisibil, dat fiind faptul că la precedenta soluţionare a cauzei în apel, Curtea de Apel Braşov a admis şi apelul inculpatului, astfel că în prezent, la reluarea judecăţii în apel, acestuia nu i se poate înrăutăţi situaţia.
Apelantul inculpat G.E. a solicitat reducerea pedepsei stabilite de către prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 233 din 30 iunie 2004, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, împotriva sentinţei penale nr. 528 din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o în parte, respectiv în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor.
Rejudecând în aceste limite, a înlăturat circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor G.E., T.C.I. şi D.V. şi, în consecinţă, a majorat pedepsele aplicate acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la câte 5 ani închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.C.I. şi G.E. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că instanţa de fond a stabilit şi reţinut o corectă stare de fapt, dând o interpretare corespunzătoare probelor administrate şi conchizând astfel asupra unei încadrări juridice legale date faptelor săvârşite.
S-a mai reţinut că, în mod judicios nu a admis cererea inculpatului T.C.I. de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de lovire, dat fiind faptul că în prezenţa tuturor inculpaţilor s-au purtat discuţii în bar, cu privire la bunurile de valoare ale părţii vătămate şi că deşi nu s-a manifestat expres, acordul inculpatului T.C.I. în sensul celor propuse de inculpatul G.E. s-a manifestat şi s-a concretizat în momentul lovirii părţii vătămate de către toţi inculpaţii, cu scopul deja cunoscut încă de când se aflau la bar.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor s-a apreciat că se impune admiterea apelului parchetului, întrucât actele şi lucrările dosarului nu justifică reţinerea în cauză de circumstanţe atenuante, care să determine stabilirea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege şi că această chestiune invocată de către parchet a constituit motiv de apel şi în contextul primei sesizări a Curţii de Apel Braşov, motiv pentru care nu se pune problema vreunei inadmisibilităţi în sens procesual, cum a susţinut inculpatul T.C.I., prin apărătorul său.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii T.C.I. şi G.E., critica acestora vizând individualizarea pedepselor.
Recursul este nefondat.
Individualizarea pedepselor s-a făcut avându-se în vedere toate criteriile prevăzute în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În mod corect în apel au fost înlăturate circumstanţele atenuante ce fusese reţinute de instanţa de fond, acestea nejustificându-se în raport de gradul de pericol social al faptei şi de modul în care inculpaţii au acţionat.
Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă recursurile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C.I. şi G.E. împotriva deciziei penale nr. 233/ A din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6829/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6831/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
