ICCJ. Decizia nr. 6829/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6829/2004
Dosar nr. 5999/2004
Şedinţa publică din 16 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 489 din 7 septembrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat inculpatul I.A.F. – zis P., după cum urmează:
- în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 109 C. pen., pentru fapta săvârşită la 5 iunie 2004, parte vătămată fiind S.R., prejudiciu 1.000.000 lei, la 4 ani închisoare.
A mai dispus în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
Conform art. 83 C. pen., Tribunalul Prahova a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1472 din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare la data de 30 iunie 2003, pedeapsă aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la data împlinirii de către inculpat a vârstei de 18 ani.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 5 iunie 2004 la zi, precum şi perioada de la 3 martie 2003 la 3 aprilie 2003 arest preventiv, în dosarul nr. 3666/2003 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1472 din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Ploieşti.
A luat act că părţile vătămate T.E.C. şi S.R.A. nu se constituie părţi civile în cadrul procesului penal, prejudiciile fiind recuperate în integralitate.
De asemenea, inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că la 5 iunie 2004, inculpatul împreună cu alţi 2 minori, în jurul orelor 16,00, prin întrebuinţarea de ameninţări, i-a deposedat pe minorii: T.E.C. de 2 brăţări de argint în valoare de 350.000 lei şi S.R.A. de un ceas de mână în valoare de 1.000.000 lei, prejudiciu ce a fost recuperat prin restituire.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, faţă de neconcordanţa dintre minută şi sentinţă, iar pe fond reindividualizarea pedepsei întrucât era minor, a recunoscut şi regretat faptele comise.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 439 din 11 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menţinându-i starea de arest.
Instanţa de apel, cu privire la motivul de apel privind neconcordanţa hotărârii cu minuta, a constatat că într-adevăr prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. 712/P/2004, inculpatul I.A.F. a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de tâlhărie.
Analizând cuprinsul minutei întocmită cu ocazia deliberării, instanţa de apel a constatat că inculpatul a fost condamnat pentru cele două infracţiuni mai sus-menţionate în timp ce în dispozitivul sentinţei, din eroare, s-a trecut numai pentru o singură infracţiune de tâlhărie.
Aşa încât, în concluzie instanţa de apel a apreciat că este vorba de o eroare materială potrivit art. 195 C. proc. pen., care poate fi îndreptată de instanţa de fond, fără trimiterea cauzei spre rejudecare aşa cum s-a solicitat întrucât s-ar încălca principiul „non reformatio in pejus" prevăzut în dispoziţiile art. 372 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul invocând aceleaşi motive ca în apel, respectiv a solicitat casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei la instanţa de fond, întrucât există neconcordanţă între dispozitiv şi considerentele sentinţei fondului. A mai solicitat şi redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special raportat la persoana sa şi la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.
Recursul inculpatului este nefondat.
Analizând actele dosarului se constată că în mod corect inculpatul I.A.F. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. 712/P/2004 pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie.
Instanţa de fond, deşi a analizat în mod corect în considerentele hotărârii situaţia de fapt şi situaţia de drept pentru ambele fapte de tâlhărie săvârşite de inculpat, în dispozitiv a omis a se menţiona pedeapsa pentru una din fapte, dar din cuprinsul acesteia rezultă fără echivoc că aplicând art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., Tribunalul Prahova a avut în vedere situaţia concursului de infracţiuni în speţă, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.
Însă acest aspect nu modifică cu nimic pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată drept consecinţă a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 1472 din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Ploieşti.
Înalta Curte constată că in stanţa de apel, în mod corect a apreciat că neconcordanţa între minută şi dispozitivul hotărârii de la fond este o simplă eroare materială potrivit art. 195 C. proc. pen., ce poate fi îndreptată de prima instanţă, întrucât pe situaţia de fapt s-au reţinut în mod evident că inculpatul a săvârşit 2 fapte de tâlhărie asupra a două părţi vătămate: T.E.C. şi S.R., dar în aceeaşi zi, 5 iunie 2004.
Cât priveşte cea de-a doua critică a deciziei apelate, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet şi just apreciate, situaţia de fapt fiind corect reţinută, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.
Pericolul social ridicat al faptelor săvârşite (două tâlhării comise asupra a două părţi vătămate, minori), precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului ce a mai săvârşit anterior şi alte fapte de natură penală, justifică tratamentul sancţionator aplicat şi nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa.
În conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă de la 3 martie 2003 la 3 aprilie 2003 şi de la 5 iunie 2004 la 16 decembrie 2004.
Recurentul, în baza art. 192 C. proc. pen., va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.F. împotriva deciziei penale nr. 439 din 11 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 3 mai 2003 la 3 aprilie 2003 şi de la 5 iunie 2004 la 16 decembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6827/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6830/2004. Penal. Art.211 c. pen. Recurs → |
|---|
