ICCJ. Decizia nr. 790/2004. Penal. Art.184 alin.2,4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 790/2004
Dosar nr. 2494/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Braşov, prin sentinţa penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a condamnat pe inculpatul:
- O.V. la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
În baza art. 81 din acelaşi cod, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, iar conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, a constatat pedeapsa graţiată în întregime şi condiţionat.
Totodată, a obligat inculpatul să plătească 20.841.000 lei despăgubiri materiale şi 25.000.000 lei daune morale părţii civile S.E., precum şi 1.184.000 lei Spitalului Judeţean Braşov.
S-a reţinut că, la 21 decembrie 1996, conducând autoturismul personal, inculpatul a accidentat pe S.E. care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.
Tribunalul Braşov, prin Decizia penală nr. 404/ A din 29 mai 2002, a respins apelul declarat de inculpat şi admiţându-l pe cel declarat de partea civilă S.E., a majorat despăgubirile materiale la 41.340.000 lei şi daune morale la 60.000.000 lei.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală menţionată, a admis recursul declarat de inculpat şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea dedusă judecăţii, stabilind că victimei îi revine în exclusivitate culpa în producerea evenimentului rutier.
Împotriva deciziei a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu motivarea că instanţa de recurs a comis o eroare gravă de fapt achitându-l pe inculpat, deşi din probe rezultă vinovăţia lui.
S-a mai arătat că instanţa de recurs a dat o importanţă excesivă declaraţiilor martorilor O.I. şi B.D., precum şi primelor două expertize tehnice, care au stabilit că inculpatul nu avea posibilitatea evitării impactului cu victima, experţii pornind de la premisa greşită că victima s-a angajat în traversare dinspre parc. Aceste probe nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., vătămarea corporală săvârşită din culpă, dacă a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 alin. (1) şi dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Din analiza probelor administrate rezultă că instanţele de fond şi apel au reţinut o stare de fapt corectă şi pe baza acesteia vinovăţia inculpatului.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit în ziua de 21 decembrie 1996, orele 11,40, rezultă că autoturismul implicat în accident a fost găsit oprit pe banda a IV-a lângă bordura dinspre parc a străzii Nicolae Iorga din Braşov, la o distanţă de 4 m, măsurată de la marcajul pietonal la bara din spate.
Partea vătămată a declarat că în dimineaţa respectivă a plecat de acasă cu scopul de a merge la biserică pentru a aprinde lumânări, iar deplasarea a făcut-o dinspre B-dul Ştefan cel Mare cu un mijloc de transport în comun, coborând în staţia din faţa bisericii, pe partea bisericii.
Că partea vătămată a fost la biserică o dovedeşte prin depoziţia martorei B.E., îngrijitoare la Biserica B.V. de pe str. N. Iorga. Martora a declarat că în ziua de 21 decembrie 1996 a venit la biserică partea vătămată care a întrebat-o dacă este cineva acolo şi i-a răspuns că trebuia să vină până la ora 11,00, însă poate să revină la ora 8,00 a doua zi dimineaţă. A făcut precizarea că atunci când partea vătămată a intrat în biserică, a întrebat-o pe aceasta cât este ora şi partea vătămată i-a răspuns că este 11,10, după care partea vătămată a plecat. Ulterior, martora a aflat de la partea vătămată că a fost victima unui accident de circulaţie după ce a plecat de la biserică.
Cu privire la succesiunea evenimentelor se impune observaţia că în prima declaraţie dată de partea vătămată la 4 martie 1997 aceasta a arătat că în ziua de 21 decembrie 1996, în jurul orei 11,10, a mers la Biserica B.V. de pe strada Nicolae Iorga pentru a se împărtăşi acolo, a stat de vorbă cu o femeie tânără care vindea lumânări, iar în jurul orelor 11,15 – 11,20, a ieşit din biserică cu intenţia de a traversa str. N. Iorga şi de a se deplasa la staţia R.A.T. de la Universal pentru ca să se reîntoarcă acasă.
Rezultă, aşa cum au susţinut instanţele de fond şi apel că în momentul accidentării victimei aceasta traversa strada dinspre biserică înspre parc.
Inculpatul audiat a declarat că nu a putut evita lovirea, impactul cu partea vătămată care s-a angajat în trecere din sens opus, dinspre parc spre biserică, intempestiv fără să se asigure, la circa 5-6 metri de trecerea de pietoni.
Această declaraţie este confirmată de martorii O.I., fiica sa care se afla în autoturism şi B.D. taximetrist, aflat în autoturismul său parcat pe trotuarul dinspre parc.
Martora O.I. a declarat că în timp ce se deplasa cu autoturismul condus de tatăl său, ajunşi pe trecerea de pietoni a observat o femeie care s-a angajat în trecere dinspre parc spre biserică şi în acelaşi timp l-a atenţionat pe inculpat să fie atent, iar acesta a frânat, moment în care a şi lovit femeia care a fost luată pe capotă, a spart parbrizul, apoi a căzut pe asfalt.
Măsurătorile efectuate la cercetarea la faţa locului, distanţă de la trecerea de pietoni la bara din spate a autoturismului de numai 4 metri, leziunile prezentate de partea vătămată, parbrizul spart, urmele de pe capotă şi urmele de vopsea de pe hainele victimei (pe cotul stâng) şi sânge pe aceeaşi parte, demonstrează că dinamica accidentului este cea prezentată de partea vătămată şi explicată şi în ultima expertiză tehnică judiciară efectuată în faza cercetării judecătoreşti.
Din actele medico-legale rezultă că partea vătămată a prezentat fractură deschisă a gambei drepte, fractura claviculei stângi, instabilitate acută a genunchiului stâng şi traumatism cranio cerebral acut deschis, plagă contuză frontală şi a bazei superioare. Deşi actele medico-legale nu precizează pe care parte erau situate leziunile în zona capului, urmele ce par a fi de sânge de pe gulerul şi pieptul hainei sunt situate pe partea stângă. De asemenea, pe cotul hainei (mâneca stângă) s-au evidenţiat microurme de email albastru-verzui, asemănătoare în privinţa nuanţei culorii şi a compoziţiei chimice cu proba de comparaţie recoltată de pe autoturismul inculpatului, aşa cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.
Rezultă din coroborarea acestor probe cu declaraţiile martorei B.E. şi a părţii vătămate că impactul a avut loc în timp ce victima se deplasa dinspre biserică înspre parc, ea fiind lovită în partea stângă.
Primele două expertize potrivit cărora inculpatul nu avea posibilitatea evitării impactului cu victima, au pornit de la o premisă greşită, aceea că victima s-a angajat în traversare dinspre parc intempestiv şi fără a se asigura, având în vedere numai declaraţiile martorilor O.I. şi B.D. Admiţând că lucrurile s-au petrecut în modul relatat de inculpat şi martori ar însemna că partea vătămată s-a angajat în trecere la câţiva metri înaintea trecerii de pietoni din partea opusă direcţiei de mers, spre Casa Armatei, şi nu după trecerea de pietoni în direcţia Casei Armatei, cum susţine inculpatul.
Faţă de poziţia autoturismului care s-a oprit la o distanţă de 4 metri de la bara din spate măsurată până la trecerea de pietoni, rezultă că concluziile la care au ajuns primele două expertize sunt greşite, aceasta, deoarece aşa cum a declarat inculpatul „impactul a avut loc după ce au trecut de trecerea pentru pietoni", de altfel, când eu m-am apropiat de trecerea pentru pietoni, pe aceasta nu se afla nimeni.
Inculpatul a făcut mai apoi precizarea că „victima mi-a apărut în faţa maşinii dinspre parc şi în afara trecerii pentru pietoni spre Casa Armatei".
Având în vedere ultima expertiză tehnică judiciară efectuată la urmărirea penală şi expertiza efectuată în faza cercetării judecătoreşti, de către expert ing. S.G. de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice de pe lângă Ministerul Justiţiei care au stabilit pe baza analizei probelor că victima a traversat strada dinspre biserică spre parc, fiind lovită de autoturism din partea sa stângă, posibilitatea evitării accidentului având-o inculpatul dacă ar fi respectat regulile de circulaţie pe drumurile publice, art. 44 pct. 26 şi art. 49 lit. i) şi u) din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966, hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de apel sunt legale şi temeinice.
Aşa fiind, recursul în anulare va fi admis şi conform art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, se va casa Decizia instanţei de recurs şi va fi menţinută sentinţa penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Braşov.
Onorariul de apărător din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 795/ R din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul O.V.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 2027 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Braşov.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu asigurată intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 79/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 792/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs → |
|---|
