ICCJ. Decizia nr. 801/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 801/2004
Dosar nr. 5596/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 233 din 30 mai 2002 a condamnat printre alţii, pe inculpatul M.Şt. la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut că, în noaptea de 29 martie 2000, împreună cu o altă persoană condamnată în cauză, în loc public şi prin ameninţare, inculpatul a deposedat pe Cârja Gelu de bani şi bunuri în valoare de 3.250.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 581 din 30 octombrie 2002, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică prin reţinerea recidivei postexecutorii.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), există recidivă în cazul când, după executarea unei pedepse mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Conform art. 38 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, la stabilirea stării de recidivă nu se ţinea seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile comise în timpul minorităţii.
Din fişa de cazier judiciar din dosarul nr. 2295/P/2001, adresa nr. 3138/III/15/2003 din 23 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi privind antecedentele penale şi înscrisurile anexate, rezultă că inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 330 din 11 aprilie 1994 a Judecătoriei Tecuci; nr. 367 din 3 februarie 1997 a Judecătoriei Galaţi şi nr. 1928 din 10 iulie 1997 a Judecătoriei Galaţi la pedepse între 6 luni şi 2 ani şi 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), c), e) şi g) C. pen. şi pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., toate săvârşite în perioada 30 aprilie 1993 – 27 mai 1996.
Prin sentinţa penală nr. 660 din 9 martie 1998 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare au fost contopite pedepsele aplicate prin cele trei sentinţe şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare.
S-a constatat că pedeapsa a fost executată în perioada 10 august 1995 – 24 noiembrie 1995 şi de la 13 iunie 1996 la 20 august 1998 când a fost liberat condiţionat, având un rest de executat de 327 zile închisoare.
Ca atare, întrucât infracţiunile pentru care inculpatul a fost anterior condamnat sunt săvârşite în timpul minorităţii, nu pot constitui prim termen al recidivei.
Reţinând că infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită în stare de recidivă, instanţele au făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului şi nu o greşită încadrare juridică.
În raport de dispoziţiile art. 171 introdus în articolul 3859 alin. (1) prin Legea nr. 146/1996 există caz de casare când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
În reglementarea anterioară a recursului prin Legea nr. 45/1993 nu s-a prevăzut un asemenea caz de casare, considerându-se că ar deschide calea casării pentru greşeli neînsemnate în aplicarea legii, erorile grave în drept putând fi înlăturate în temeiul cazurilor prevăzute în art. 3859 alin. (1), aşa cum a intrat în vigoare la 1 iulie 1993.
În raport cu noua reglementare prin încadrare juridică trebuie să se înţeleagă numai aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la infracţiunea propriu zisă; omor sau tentativă la infracţiunea de omor, înşelăciune unică sau infracţiune unică de înşelăciune, etc., adică aplicarea acelor dispoziţii ale legii ce caracterizează infracţiunea sub raportul elementelor sale constitutive prevăzute în partea specială a Codului penal sau în legi speciale ori al unor trăsături caracteristice prevăzute în partea generală a codului; cu alte cuvinte, încadrarea juridică înseamnă a aprecia care dintre infracţiunile prevăzute de legea penală o constituie fapta dedusă judecăţii.
Împrejurările privind săvârşirea faptei sau datele referitoare la persoana infractorului care sunt recidiva, provocarea, minoritatea, ş.a., sunt cauzele generale sau speciale, personale sau reale de agravare sau atenuare a pedepsei ori de aplicare a unor anumite pedepse (cazul minorilor).
Aşa fiind, recursul în anulare urmează a fi admis pentru cazul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I-a pct. 71 C. proc. pen. şi nu aşa cum s-a cerut pentru cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I-a pct. 7 C. proc. pen. Cele două hotărâri urmează a fi casate conform art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi rejudecând va fi înlăturată aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Având în vedere această nouă situaţie, urmează ca inculpatul să fie condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare, existând temeiuri suficiente că scopul pedepsei poate fi atins şi inculpatul prevenit de a mai săvârşi noi infracţiuni.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea de la 30 martie 2001 şi perioada executată în arest preventiv de la 30 aprilie 2001 la 10 februarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 233 din 30 mai 2002 a Tribunalului Galaţi şi deciziei penale nr. 581 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul M.Şt.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la reţinerea greşită a stării de recidivă.
Înlătură dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 lit. a), d) şi e) C. pen. şi condamnă inculpatul la 5 ani închisoare.
Deduce din pedeapsă reţinerea din 30 martie 2001 şi perioada executată în arest preventiv de la 30 aprilie 2001 la 10 februarie 2004.
Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 802/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
