ICCJ. Decizia nr. 786/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 786/2004
Dosar nr. 4273/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Rejudecând cauza în fond, după casare, Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 75 din 10 februarie 2003, l-a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., 74 alin. (2) şi 76 lit. c) C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 4 luni închisoare, sporită la un an şi 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 970.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.J.
De asemenea, l-a mai obligat la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către aceeaşi parte civilă şi la 1.800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă că, în ziua de 27 decembrie 1999, în jurul orei 16,00, inculpatul a pătruns în locuinţa vecinului său G.R. în vârstă de 79 de ani, de la care a sustras, prin violenţă, suma de 970.000 lei.
În urma agresiunii exercitate asupra lui R.G., acesta a avut nevoie de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Iniţial cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la nr. 978 din 3 mai 2000.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Galaţi a dispus, prin sentinţa penală nr. 358 din 29 noiembrie 2000, condamnarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii la: 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., dispunându-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare.
A aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 970.000 lei către partea civilă R.J. din satul Toflea, jud. Galaţi.
De asemenea, a fost obligat în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată R.J. şi la 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 110 din 6 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul D.V. a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 5687 din 19 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpat, a casat Decizia penală nr. 110 din 6 martie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, cât şi sentinţa penală nr. 358 din 29 noiembrie 2000 a Tribunalului Galaţi şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Galaţi.
În motivarea deciziei, Curtea Supremă de Justiţie a arătat că se impune audierea martorilor A.C., A.F. şi D.V., precum şi administrarea oricăror probatorii pentru a se stabili cu certitudine dacă inculpatul a sustras de la partea vătămată suma reclamată.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 616/ P din 18 februarie 2002.
După administrarea tuturor probatoriilor, conform indicaţiilor din Decizia Curţii Supreme de Justiţie tribunalul a reţinut că, inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, condamnându-l prin sentinţa apelată nr. 75 din 10 februarie 2003 la pedepsele menţionate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul D.V.
În apelul parchetului s-a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, în sensul că în mod greşit nu s-au reţinut dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faţă de ambele infracţiuni reţinute prin rechizitoriu, iar cu privire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., nu s-au reţinut dispoziţiile art. 211 alin. (1) C. pen., acesta fiind textul de bază care incriminează fapta.
De asemenea, s-a invocat injusta individualizare a pedepselor, apreciindu-se că în cauză nu se justifică aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 74 alin. (2) C. pen.
La rândul său, inculpatul a criticat sentinţa sub aspectul încadrării juridice, susţinând, în esenţă, că faţă de probele administrate în cauză, în sarcina sa se pot reţine doar infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., motiv pentru care solicită schimbarea încadrării juridice în această infracţiune şi aplicarea ca pedeapsă rezultantă pentru concursul de infracţiuni a unei amenzi penale, în raport de circumstanţele lui personale.
Prin Decizia penală nr. 396/ A din 4 iulie 2003, Curtea de Apel Galaţi a găsit întemeiată doar critica parchetului referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), motiv pentru care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a completat încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie cu dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menţinând cuantumul pedepselor aplicate, precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A fost respins apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.V., care prin apărător a criticat hotărârile pronunţate pentru mai multe motive.
Astfel, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile pronunţate sunt contrare legii prin neaducerea la îndeplinire a dispoziţiilor imperative cuprinse în Decizia Curţii Supreme de Justiţie, în sensul că, în mod greşit instanţele nu au procedat la reaudierea tuturor martorilor din lucrări, deşi Curtea dispusese să se administreze orice probatorii necesare a stabili în mod cert dacă inculpatul a sustras de la partea vătămată suma reclamată.
Hotărârile pronunţate au mai fost criticate şi pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului, precum şi pentru cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică dată faptelor, întrucât din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a pătruns în domiciliul părţilor vătămate neînarmat, după care, i-a aplicat o lovitură părţii vătămate G.R. în urma căreia i-a cauzat leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 17-18 zile de îngrijire medicală, situaţie în care, faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu în varianta art. 192 alin. (1) şi lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., iar nu de violare de domiciliu în formă gravă prevăzută de art. 192 alin. (2) şi tâlhărie, aşa cum greşit au reţinut instanţele.
A mai fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita nereţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului.
Recursul declarat de inculpat va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că, în data de 27 decembrie 1999, în jurul orei 16,00, inculpatul D.V. fiind vecin cu partea vătămată R.G. şi pentru că îl auzea că îl înjura, a mers spre casa acesteia pentru a-l întreba ce are cu el.
Astfel, a pătruns în curtea locuinţei părţilor vătămate, soţii R., şi după ce l-a întrebat pe R.G., care se afla în stare de ebrietate, ce are cu el, acesta din urmă i-a răspuns că: „tu de mâna mea ai să mori". Intenţionând să plece, inculpatul s-a întors cu spatele, iar partea vătămată l-a lovit cu palma peste cap, moment în care, acesta s-a întors şi i-a aplicat o lovitură în piept, după care a plecat. Conflictul a fost văzut de mai multe persoane care se aflau în stradă.
Că aşa s-au petrecut faptele rezultă din probele administrate la dosarul cauzei, respectiv din declaraţiile martorilor oculari A.C., A.F. şi D.V., care au fost de faţă, pe tot parcursul derulării conflictului şi au văzut că inculpatul provocat de injuriile pe care partea vătămată i le aducea, a pătruns în curtea locuinţei acesteia, neînarmat şi după un scurt schimb de cuvinte, fiind lovit iniţial cu palma peste cap de partea vătămată, inculpatul a ripostat aplicându-i o lovitură în zona abdominală.
Susţinerile părţilor vătămate confirmate parţial, dar şi contrazise de martorul D.V., potrivit cărora inculpatul ar fi intrat în curtea lor înarmat cu un patent (declaraţia părţii vătămate R.J.) sau pumnal (declaraţie martori) şi după ce l-ar fi lovit pe R.G. şi sub ameninţare ar fi luat de la partea vătămată R.J. suma de 970.000 lei nu au corespondent în plan probator, urmând a fi înlăturate, întrucât nici unul din martorii oculari mai sus-menţionaţi care s-au aflat în stradă şi au asistat la derularea întregului conflict nu au relatat aspectele susţinute de părţile vătămate şi chiar mai mult decât atât, nici unul dintre aceştia, nu l-au văzut în curtea locuinţei părţilor vătămate şi pe martorul D.V.
Referitor la declaraţiile celorlalţi martori indirecţi care au relatat ce auziseră de la părţile vătămate urmează a fi înlăturate pentru aceleaşi considerente, conflictul nefiind perceput în mod direct de aceştia.
Aşa fiind, fapta inculpatului D.V. de a pătrunde fără drept în curtea locuinţei părţilor vătămate şi de a o lovi pe partea vătămată R.G., cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 17-18 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. şi respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (1) din acelaşi cod.
Faţă de împrejurările în care s-au petrecut faptele, partea vătămată R.G., fiind cea care a declanşat conflictul, de atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului, precum şi de faptul că este la primul impact cu legea penală, instanţa supremă va reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante, conform art. 74 şi art. 76 C. pen. şi va aplica pedepse în aceste limite.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002 urmează să constate că pedepsele aplicate sunt integral şi condiţionat graţiate.
În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul D.V. şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 396/ A din 4 iulie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 75 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Galaţi, cu privire la încadrările juridice reţinute faptelor.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., cu art. 13 şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., condamnând inculpatul la 2 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi condamnă inculpatul la 2 luni închisoare.
În baza art. 1 şi 7 din legea nr. 543/2002 constată că pedepsele aplicate sunt graţiate integral şi condiţionat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 778/2004. Penal → |
|---|
