ICCJ. Decizia nr. 778/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 778/2004
Dosar nr. 5712/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 939 din 23 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii G.M.V. şi respectiv I.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., pentru primul cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) şi art. 80 C. pen., la 6 ani închisoare şi, respectiv, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., pentru inculpata I.M. la 5 ani închisoare, ambii cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A dedus prevenţia ambilor inculpaţi de la 11 iulie 2003 la 23 octombrie 2003 şi a dispus prelungirea arestării preventive pe o durată de 30 zile, de la 26 octombrie 2003 până la 24 noiembrie 2003.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că în noaptea de 11 iulie 2003, în jurul orelor 0,45, inculpaţii au deposedat-o, prin violenţă, pe partea vătămată A.V., în timp ce se afla în faţa scării B a blocului din Şos. Colentina, sector 2 Bucureşti, de o geantă ce cuprindea bunuri în valoare de 700.000 lei, fiind prinşi în flagrant.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, declaraţiile acestora coroborându-se cu declaraţiile martorilor H.F., V.A.D.I. şi D.Şt.A., care i-au imobilizat, precum şi cu declaraţiile părţii vătămate A.V.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul redozării pedepselor sub aspectul cuantumului, arătând că acestea sunt prea mari în raport de fapta comisă şi de circumstanţele personale ale acestora.
Prin Decizia penală nr. 701 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cei doi inculpaţi, apreciind legală şi temeinică sentinţa tribunalului.
Împotriva acestei decizii ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal au declarat recurs inculpaţii, care personal şi prin apărător au criticat hotărârile pronunţate pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând în esenţă, acordarea unei semnificaţii sporite circumstanţelor atenuante reţinute de instanţe şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de casare invocat, se constată că, instanţele au aplicat inculpaţilor pedepse corect individualizate în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât elementele ce circumstanţiază favorabil persoana inculpaţilor, respectiv, conduita bună a inculpatei I.M. înainte de săvârşirea faptei şi atitudinea procesuală sinceră a celor doi inculpaţi în cursul procesului, atunci când au stabilit pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege, dar, totodată, au ţinut cont şi de pericolul social concret al faptei săvârşite, precum şi modalitatea în care aceasta a fost comisă, de două persoane împreună, pe timp de noapte şi într-un loc public, atunci când au aplicat-o în cuantumul arătat, aşa încât, nu se identifică temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, în sensul reducerii acesteia, situaţie în care, recursurile vor fi respinse, ca atare.
În concluzie, întrucât motivul de recurs este nefondat, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.M. şi G.M.V. împotriva deciziei penale nr. 701 din 24 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Deduce din pedeapsă durata executată în arest preventiv, pentru ambii inculpaţi, de la 11 iulie 2003 la 10 februarie 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 776/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 779/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs în... → |
|---|
