ICCJ. Decizia nr. 1817/2005. Penal. Recuzare. Recuzare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1817/2005

Dosar nr. 7068/2004

Şedinţa publică din 15 martie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată oral în dosarul nr. 2359/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, petentul R.O. a recuzat toţi judecătorii din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2004, dosar nr. 4070/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de R.O. cu motivarea că din analiza acesteia rezultă că nu au respectate cerinţele legii [(art. 52 alin. (5) C. proc. pen.)], iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă existenţa vreunuia din cazurile de incompatibilitate menţionate în Capitul II al Titlului II din Codul de procedură penală.

Împotriva încheierii formulate de Curtea de apel a declarat recurs petentul R.O. considerând-o netemeinică şi nelegală precizând că motivele le va arăta în instanţă, lucru pe care însă nu l-a făcut.

La data fixată pentru judecarea cauzei, instanţa a ridicat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petent.

Asupra inadmisibilităţii recursului declarat de petentul R.O.

Prin articolul unic al OUG nr. 255/2004 a fost abrogat alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., care prevede că „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs".

Prin urmare, prin înlăturarea aliniatului 7 al art. 52 C. proc. pen., încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, cum este şi cazul în speţă, nu mai este supusă nici unei căi de atac.

Rămânând definitivă, încheierea prin care s-a respins recuzarea, exercitarea unei căi de atac ordinare nu mai este posibilă, iar recursul declarat în aceste condiţii este inadmisibil.

Cum petentul R.O. a declarat recurs împotriva unei încheieri definitive este fără îndoială că acesta este inadmisibil urmând a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Aflându-se în culpă procesuală petentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.O. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4070/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1817/2005. Penal. Recuzare. Recuzare