ICCJ. Decizia nr. 1745/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1745/2005
Dosar nr. 224/2005
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 16 martie 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat inculpaţii:
- C.G. la trei pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. şi la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7a ni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 249 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 131 din 12 aprilie 2002 a Judecătoriei Murgeni, pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă, urmând ca în final, inculpatul C.G. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
- M.D. la trei pedepse de câte trei ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. şi la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 398 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei Murgeni şi a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final, inculpatul M.D. să execute în total, 10 ani închisoare.
A constatat că partea vătămată G.I. nu se constituie parte civilă în cauză.
A constatat că prejudiciul produs prin infracţiune părţii vătămate B.V., în valoare de 2.500.000 lei, a fost recuperat prin restituire.
S-a reţinut că, în seara zilei de 1 septembrie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii s-au hotărât să sustragă păsări.
În realizarea rezoluţiei infracţionale, aceştia au luat câte un sac de la locuinţele proprii, au mers într-un cartier al localităţii Murgeni, situat lângă calea ferată unde au intrat succesiv, în curţile locuinţelor părţilor vătămate A.M., G.I. şi M.S., de unde au sustras găini, pui, o pereche de hăţuri şi o furcă.
În noaptea zilei de 7 septembrie 2003, cei doi inculpaţi, intenţionând din nou să sustragă păsări din curţile unor locatari, în acelaşi cartier, au intrat în curtea părţii vătămate U.O., de unde au sustras şapte păsări, pe care le-au pus în sac. Surprinşi de partea vătămată şi pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul M.D. s-a smuls din mâinile acesteia şi a lovit-o cu băţul în cap, iar inculpatul C.G. a lovit-o cu capul în burtă, urmare loviturii U.C. căzând la pământ.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpaţii au declarat apel, susţinând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora. În subsidiar, inculpaţii au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 437 din 14 decembrie 2004, a admis apelurile declarate de inculpaţi şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în latură penală, sub aspectul încadrării juridice şi a pedepselor aplicate.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, pentru ambii inculpaţi, din câte trei infracţiuni de violare de domiciliu şi trei infracţiuni de furt, în câte o infracţiune în formă continuată de violare de domiciliu şi, respectiv, de furt calificat.
În rejudecare, a condamnat inculpaţii menţionaţi la câtre 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate, după cum urmează:
- cu referire la inculpatul C.D. cu pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa atacată şi cu restul de 249 zile rămas neexecutat, urmând ca în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare;
- cu referire la inculpatul M.D., cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin sentinţa atacată cu apel, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A menţinut aplicarea art. 83 C. pen., urmând ca inculpatul menţionat să execute în total, 10 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control a apreciat că situaţia de fapt este corect reţinută, corespunzător materialului probator administrat, vinovăţia acestora este pe deplin stabilită, iar pedepsele au fost corect individualizate.
În raport însă de unicitatea rezoluţiei infracţionale, în mod greşit prima instanţă a reţinut că inculpaţii, în data de 1 septembrie 2003, au săvârşit infracţiunile de violare de domiciliu şi furt calificat, în concurs real.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii au declarat recurs, susţinând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi că pedepsele aplicate sunt prea mari.
În concluzie, recurenţii au solicitat achitarea pentru infracţiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi reindividualizarea pedepselor aplicate pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de violare de domiciliu şi de furt calificat, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Soluţia adoptată în cauză este susţinută de materialul probator administrat, cu referire la declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la faţa locului, dovezile de restituire a bunurilor şi declaraţiile martorilor.
Drept urmare, cum situaţia de fapt este corect reţinută, iar probele administrate dovedesc cert vinovăţia inculpaţilor, cu referire la toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, hotărârile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, nefiind supuse, sub aceste aspecte, cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., invocat de inculpaţi în recurs.
Pe de altă parte, în raport de modalitatea concretă de concepere şi realizare a infracţiunilor, scopul vizat şi perseverenţa infracţională a inculpaţilor menţionaţi, se constată că pedepsele aplicate sunt just proporţionalizate, corespunzător pericolului concret al faptelor comise.
Se constată că instanţele au avut în vedere, cumulat, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi au aplicat pedepse în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 din acelaşi cod, aşa încât, hotărârile atacate nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În fine, examinând cauza şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpaţii menţionaţi, ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi M.D. împotriva deciziei penale nr. 437 din 14 decembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventivede la 9 septembrie 2003 la 11 martie 2005, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1664/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1786/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
