ICCJ. Decizia nr. 2259/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1232 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Bârlad, s-a dispus achitarea inculpatului A.I., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că, în data de 4 decembrie 2001, inculpatul a lăsat nesupravegheate două animale (boi) care au ucis prin împungere pe numitul N.G. în vârstă de 47 ani.
S-a apreciat, însă, că fapta inculpatului A.I. nu este prevăzută de legea penală.
în sistemul de drept românesc, doar fapta proprietarului unui câine, constând în neluarea măsurilor de prevenire a atacului animalului, constituie infracțiune, dar nu infracțiunea de ucidere din culpă, ci doar o infracțiune distinctă prevăzută de art. 11 din O.U.G. nr. 55/2002.
Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1005 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași prin care s-au respins recursurile declarate de procuror și partea civilă.
împotriva acestor hotărâri în temeiul dispozițiilor art. 409 C. proc. pen. și art. 410 alin. (1) partea I pct. 6 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs în anulare considerând că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., există vinovăție, printre altele, când fapta care prezintă pericol social este săvârșită din culpă. în acest caz făptuitorul are datoria de a depune diligențele necesare pentru a prevedea rezultatul socialmente periculos, prudența conducând la evitarea rezultatului ilicit.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a lăsat libere și nesupravegheate cele două animale (boi), iar la un moment dat s-au îndreptat spre victimă trântind-o pe sol. Leziunile produse i-au cauzat decesul care a survenit după două zile la spital.
în aceste condiții se apreciază că fapta inculpatului A.I. de a nu supraveghea animalele, despre care știa că sunt periculoase, atrage răspunderea penală a acestuia în temeiul art. 178 alin. (1) C. pen.
Recursul este nefondat:
Potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (1) C. pen., uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
Sub aspectul laturii subiective infracțiunea se săvârșește din culpă, fie sub forma culpei cu previziune (ușurință) fie sub forma culpei simple (neglijență).
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) C. pen., fapta este săvârșită din culpă când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce ori nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Culpa simplă sau fără prevedere se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
în stabilirea culpei, sub această formă, este necesar a se avea în vedere atât criteriul obiectiv cât și criteriul subiectiv. în prima situație în stabilirea obligației de prevedere, se au în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, pentru a observa dacă orice om atent, din categoria autorului faptei, avea în momentul săvârșirii acesteia posibilitatea să prevadă rezultatul.
Dacă în raport de împrejurările cauzei se stabilește că rezultatul nu era posibil, deci că autorul nu trebuia să-l prevadă, fapta nu poate fi considerată ca fiind săvârșită cu vinovăție.
Mai mult, dacă se stabilește că rezultatul era previzibil este necesar și obligatoriu a se proba că făptuitorul putea să-l prevadă.
Cât privește criteriul subiectiv, posibilitatea concretă de prevedere este apreciată în raport cu însușirile proprii, capacitatea, experiența de viață și starea psiho-fizică a făptuitorului în momentul săvârșirii infracțiunii. Dacă în raport de datele speței acesta nu a putut prevedea rezultatul, vinovăția sub forma culpei nu poate fi reținută datorită imposibilității subiective a acestuia de a-l prevedea.
Potrivit art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen., există culpă numai dacă infractorul trebuia și putea să prevadă rezultatul socialmente periculos.
Prin urmare, numai prin examinarea conduitei făptuitorului în lumina ambelor criterii putem decide dacă există culpă sub forma neglijenței.
Revenind la speță, din actele dosarului rezultă că inculpatul A.I. a dat drumul în data de 4 decembrie 2001, cum a procedat de altfel în fiecare zi, la 2 tauri, proprietatea sa, pentru a-i duce la cișmea. Animalele au alergat spre cișmea, iar inculpatul se afla în urma acestora. Unul dintre tauri s-a îndreptat spre victima N.G. aflat în același loc, a târât-o prin zăpadă, producându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.
Din împrejurările concrete în care s-a comis fapta, analizate prin prisma aspectelor dezvoltate anterior, se constată că nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei prevăzută de art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen.
Rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, întrucât animalele proprietatea inculpatului nu s-au manifestat anterior violent, iar acesta a mers, în urma lor la cișmea. De altfel, inculpatul a procedat în același mod de fiecare dată fără a se produce incidente ori vătămări corporale ale altor persoane.
Prin urmare, neputând fi reținută culpa sub nici una din formele prevăzute de lege, răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea de ucidere din culpă, în mod corect, a fost înlăturată.
în cauză devin însă incidente dispozițiile art. 1001 C. civ., care urmează a fi aplicate în cadrul unei acțiuni civile separate. Potrivit textului "proprietarul unui animal sau acela care se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat".
Fundamentarea acestei răspunderi are la bază ideea unei prezumții de culpă în supraveghere, de vinovăție în exercitarea pazei juridice. Se adaugă totodată, ideea de garanție din partea paznicului juridic al animalului atât în ceea ce privește comportamentul general dar și a defectelor de comportament ale animalului respectiv. Ideea de garanție explică așadar de ce paznicul juridic a animalului trebuie să răspundă și în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa, ori chiar supravegheat animalul a cauzat un prejudiciu.
în consecință, critica formulată prin recursul în anulare nu poate fi primită.
Pentru considerentele arătate recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție urmează a fi respins, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice.
Au fost văzute dispozițiile art. 4141C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2229/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2335/2005. Penal → |
|---|
