ICCJ. Decizia nr. 238/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 152 pronunțată în dosarul penal nr. 4191/2004, la data de 14 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 39 C. proc. pen., a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, cu privire la soluționarea plângerii conform art. 278 C. proc. pen., formulată de petentul P.C., iar în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei către înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin cererea înregistrată după declinare, sub nr. 215/2005 la înalta Curte de Casație și Justiție, petentul P.C. a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 3799/II-2/2004 din 12 noiembrie 2004, dată în dosarul de urmărire penală nr. 2245/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe intimații A.G., L.C. și G.N.
Prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii G.A. și L.C. și pentru V.I., factor poștal, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a avut în vedere că primul nu a săvârșit fapta, iar fapta celorlalți doi, nu este prevăzută ca infracțiune.
Petentul a depus la dosar memoriu și acte cu care a încercat să dovedească aspectul greșit al soluției pronunțate în sensul achitării inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, precum și că renunțarea la audierea unui martor pe care îl propusese n-a fost justificat, iar poștașul a dus citația martorului la o altă adresă, determinând absența acestuia urmată de consecința înlăturării de la audiere.
înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea adresată, după respingerea cererilor formulate organelor ierarhic superioare din procuratură, constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă. Astfel:
Deși petentul a nominalizat-o în plângere și pe judecător G.A., aceasta nu a luat parte la judecată, ea fiind doar aceea care la un termen admisese proba cu martori pentru ambele părți.
Revenirea asupra probei cu martori a judecătorului C.L. s-a datorat aprecierii că nu-și mai justifica utilitatea în raport de concluziile raportului topografic și nu constituie infracțiune.
Martorul neaudiat, Z.A., a fost prezent nemaiavând importanță cum fusese citat, iar poștașul V.I., oricum o dusese la adresa dată de petiționar, așa încât nici în sarcina acestuia nu s-a reținut vreo infracțiune.
Nemulțumirea petentului privind soluția se putea rezolva numai în cadrul căilor legale de atac.
Rezoluția fiind legală și temeinică plângerea are caracterul de nefondat urmând a fi respinsă ca atare.
Fiind în culpă procesuală petentul a fost obligat la cheltuielile judiciare către stat, ocazionate de soluționarea plângerii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 239/2005. Penal → |
|---|
