ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2693/2005

Dosar nr. 1730/2005

Şedinţa publică din 22 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 485 din 14 noiembrie 2004 a Tribunalului Brăila s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1111 din 30 aprilie 1986 a Judecătoriei Brăila formulată de condamnata M.F.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză nu există nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 75/ A din 21 februarie 2005, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul condamnatei M.F., motivând că temeiurile pe care se întemeiază sentinţa au fost corect reţinute.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuienta.

Recursul nu a fost motivat.

Examinând cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este întemeiat pentru următoarele motive:

Potrivit art. 401 C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare a hotărârilor. Prin urmare este şi raţional ca judecata cererii de revizuire să fie făcută de instanţa care a dat hotărârea atacată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 401 C. proc. pen.

La data trimiterii în judecată a inculpatei M.F. competentă să judece cauza în primă instanţă era Judecătoria Brăila aşa cum s-a şi procedat prin sentinţa penală nr. 1111 din 30 aprilie 1986.

Aşa fiind, aceasta era instanţa care trebuia să judece în primă instanţă cererea de revizuire.

Procedând astfel Tribunalul Brăila a încălcat competenţa după materie, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu.

Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul condamnatei revizuiente M.F., va casa Decizia atacată şi sentinţa nr. 485 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila şi va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de condamnata revizuientă M.F. împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.

Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 485 din 14 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Brăila.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Penal. Revizuire. Recurs