ICCJ. Decizia nr. 2704/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2704/2005

Dosar nr. 2409/2005

Şedinţa publică din 22 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă,

Din actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentinţa nr. 782 din 7 octombrie 2004, condamnă pe inculpatul P.B.M. la 6 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Instanţa îl menţine în arest iar din durata pedepsei îi deduce detenţia preventivă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul reţine, în esenţă că, în anul 2004, prin înşelăciune, inculpatul a racolat mai multe persoane, în scopul exploatării lor sexuale.

Inculpatul declară apel.

Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din 13 aprilie 2005, menţine pe inculpat în stare de arest.

Inculpatul declară recurs împotriva acestei încheieri, cerând să fie pus în libertate.

Recursul este nefondat.

Subzistă, în continuare, motivele arestării preventive a inculpatului, încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.B.M. împotriva încheierii din 13 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 12.775/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2704/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs