ICCJ. Decizia nr. 3233/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3233/2005
Dosar nr. 2720/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, având pe rol soluţionarea cauzei penale privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii: V.E., N.G., S.I., D.K., K.A. şi H.H. împotriva sentinţei penale nr. 1314 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la termenul din 25 aprilie 2005 a fost sesizată cu cererea apărătorului inculpatului S.A.A. (H.H.) prin care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive a acestuia, pentru faptul că acesta este singurul arestat în cauză fără a-i fi indicat numărul mandatului de arestare preventivă.
Prin încheierea din aceeaşi dată, respectiv 25 aprilie 2005 pronunţată în dosarul nr. 571/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul H.H. (S.A.A.), obligându-l la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că legalitatea mandatului de arestare preventivă a mai fost verificată odată cu sesizarea primei instanţe cu rechizitoriul, prilej cu care s-a verificat legalitatea tuturor măsurilor luate în faza de urmărire penală. Cum în cauză s-a pronunţat o soluţie de condamnare prin sentinţa penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, Curtea a apreciat că în această fază, de apel, nu mai pot fi analizate aspecte ce ţin de nelegalitatea mandatului emis iniţial.
A concluzionat că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen., motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul H.H. (S.A.A.) şi a fixat termen pentru judecarea apelului la 16 mai 2004.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul a formulat recurs, solicitând casarea în parte a încheierii atacate numai în ce priveşte cererea sa de revocare a măsurii arestării preventive şi, pe fond, punerea sa de îndată în libertate, reiterând motivele arătate în faţa instanţei de apel şi depunând un amplu memoriu însoţit de acte doveditoare.
Recursul este nefondat.
Verificând încheierea atacată în raport de probele de la dosar şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, se constată că instanţa de apel a apreciat în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., „măsura preventivă luată trebuie revocată din oficiu sau la cerere când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive", iar alin. (33) al aceluiaşi articol, prevede că „măsura preventivă se revocă din oficiu" şi când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Ori, în speţă, inculpatul a invocat faptul că mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 7 februarie 2002 „a încetat de drept să-şi producă efectele de la data de 6 iulie 2002, dată de la care acest mandat nu a mai fost prelungit". În ce priveşte mandatul nr. 80 din 28 iunie 2002 întocmit pe numele de H.H. emis pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea persoanei, apreciază că este lovit de nulitate absolută şi nu-i este opozabil lui S.A.A.
Curtea constată că în cauză împrejurarea că s-au emis două mandate de arestare preventivă s-a datorat în exclusivitate atitudinii duplicitare a inculpatului, care şi-a declarat o identitate falsă, încercând să inducă astfel în eroare autorităţile române.
Aşa cum rezultă din actele dosarului prin sentinţa penală nr. 1314 din 22 decembrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 3756/2003 al Tribunalului Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului H.H. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 143/2000 şi art. 293 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpaţii au fost depistaţi de către organele de poliţie, în cursul anului 2002, deţinând instalaţii şi agregate capabile să producă precursori. Urmare efectuării percheziţiilor domiciliare s-au ridicat mai multe substanţe care fiind depuse expertizării tehnico-ştiinţifice s-a constatat că fac parte din tabelul nr. 4 anexă la Legea nr. 143/2000.
Contrar susţinerilor inculpatului, în speţă însă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., inclusiv condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, fiind evident că lăsarea în libertate a inculpatului, în condiţiile faptelor ce i se impută, a naturii şi gravităţii infracţiunilor săvârşite de acesta, dar şi de complexitatea cauzei, ar putea trezi opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate socială.
În raport de cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă, ca nefondat, şi să-l respingă ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând astfel încheierea atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.H. (S.A.A.) împotriva încheierii din 25 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie în dosarul nr. 571/2004.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2005. Penal. Plângere fond. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3234/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
