ICCJ. Decizia nr. 3413/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 7 din 1 februarie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea formulată de petiționarul C.V., pentru recunoașterea hotărârii penale străine nr. 769/2000 a Curții de Apel Atena - Grecia.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Aiud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a înaintat spre competentă soluționare cererea petiționarului C.V., deținut în Penitenciarul Aiud, prin care acesta a solicitat recunoașterea hotărârii penale nr. 769/2000 a Curții de Apel Atena - Grecia.
Prin sentința penală nr. 1849 din 16 noiembrie 2004, Judecătoria Aiud în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. pen., raportat la art. 119 și art. 120 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, în materie penală, s-a trimis cererea petiționarului C.V., spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin adresa nr. 4994/II/2/2004, în temeiul art. 119 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia cu cererea de recunoaștere a hotărârii penale pronunțată de Curtea de Apel Atena - Grecia, privind pe cetățeanu român C.V.
S-a reținut, de asemenea, că petiționarul C.V. execută în prezent pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 13/2002 a Judecătoriei Agnita, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, faptă comisă de condamnat în 1997.
Prin hotărârea penală nr. 769 din 31 iulie 2000 a Curții de Apel Atena a fost condamnat petiționarul la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în intervalul 1 martie 1998 - 15 noiembrie 1998 pe teritoriul Greciei.
Condamnatul a început executarea pedepsei de 12 ani închisoare în Grecia la 16 noiembrie 1998 (conform traducerii hotărârii nr. 769/2000) și susține că a fost liberat condiționat în anul 2004, după care a fost predat, prin Interpol, autorităților române pentru executarea mandatului nr. 25 din 29 ianuarie 2003 a Judecătoriei Agnita (pentru pedeapsa de 4 ani închisoare).
Petiționarul a solicitat prin cererea formulată recunoașterea hotărârii penale străine, precum și contopirea pedepsei de 12 ani închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare.
Urmare a solicitării adresate Ministerului Justiției pentru efectuarea controlului de regularitate internațională în conformitate cu art. 119 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, acesta, prin adresa nr. 884/2003 a D.R.I.D.O. a restituit dosarul cauzei fără efectuarea controlului, comunicând că textul de lege invocat (art. 119 din Legea nr. 302/2004) se referă la procedura de recunoaștere a hotărârii străine a cărei executare se solicită de către autoritățile judiciare competente ale statului în care s-a pronunțat hotărârea, în condițiile prevăzute de art. 115 alin. (2) din lege, apreciind că în speță sunt aplicabile prevederile art. 36 C. pen., cu privire la contopirea pedepselor pentru infracțiunile concurente.
Instanța de fond a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 302/2004, procedura de recunoaștere, în vederea executării pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine, este declanșată obligatoriu de autoritățile competente ale statului de condamnare, care formulează o cerere de recunoaștere și executare.
Cum în cauză s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele Legii nr. 302/2004, neexistând o cerere de recunoaștere și executare a hotărârii penale străine formulată de statul de condamnare și ca urmare, în speță, sunt aplicabile dispozițiile din dreptul intern privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, hotărârea străină produce efecte juridice de plin drept.
în ceea ce privește cererea de contopire a pedepselor definitive, competența revine instanței de la locul de deținere, respectiv Judecătoria Aiud.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, considerând sentința ca nelegală și netemeinică prin interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 302/2004.
Analizând actele dosarului, înalta Curte apreciază că recursul este fondat din următoarele considerente:
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că petiționarul C.V. în perioada 1 martie 1998 - 15 noiembrie 1998, în timp ce se afla în Grecia, a săvârșit mai multe infracțiuni pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 769 din 31 iulie 2000 a Curții de Apel Atena. Petiționarul a fost arestat și a executat pe teritoriul statului grec o pedeapsă de 12 ani închisoare, începând cu data de 16 noiembrie 1998 până în 2004 când a fost trimis în România pentru executarea unui mandat de 4 ani închisoare emis de Judecătoria Agnita.
Interesul petiționarului pentru recunoașterea hotărârii străine apare ca urmare a concursului de infracțiuni pentru care a fost condamnat atât în Grecia, cât și în România.
Cum prin Legea nr. 302/2004 au fost abrogate dispozițiile art. 519 - art. 521 C. proc. pen., texte de lege prin care se puteau recunoaște hotărârile penale străine și care se corelau cu dispozițiile art. 3 și art. 4 C. pen., a rămas ca această lege să reglementeze sediul materiei privind recunoașterea hotărârilor străine și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Art. 1 lit. d) din această lege, reglementează expres posibilitatea recunoașterii și executării hotărârilor în materie penală, cum de altfel se reține și din titulatura capitolului 1 al acestei legi "Recunoașterea și executarea hotărârilor penale străine".
Instanța de fond și-a motivat hotărârea printre altele, pe faptul că procedura de recunoaștere este declanșată obligatoriu de autoritățile competente ale statului de condamnare, care formează o cerere de recunoaștere și executare.
Cum în cauză nu s-a început o asemenea procedură, cererea fiind formulată direct de petiționar, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004.
Analizând dispozițiile art. 115 pct. 2 din Legea nr. 302/2004, înalta Curte apreciază că procedura cerută de lege este necesară pentru executarea unei hotărâri penale și nu pentru recunoașterea acesteia.
Cum petiționarul a executat pedeapsa primită în Grecia, instanța de fond trebuia să interpreteze legea în favoarea acestuia și să recunoască hotărârea penală străină pentru a putea fi aplicat și art. 121 pct. 2 din aceeași lege, de către instanța la care s-a cerut contopirea pedepselor, în condițiile în care această instanță apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 36 C. pen.
Motivarea instanței de fond, privind omisiuni ale legii, nu poate fi primită atât timp cât prin această "omisiune" se înrăutățește situația judiciară a petiționarului.
Față de cele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și petiționarul C.V., ca fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, s-a plătit din fondul Ministerului Justiție.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3407/2005. Penal → |
|---|
