ICCJ. Decizia nr. 3534/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 25 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 1775/M/2004 s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului C.F., în temeiul prevederilor art. 3002C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
împotriva încheierii din 25 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.F. care, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 46 din 28 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 494/P/2004, inculpatul C.F. a fost condamnat, alături de alți coinculpați, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea a șase infracțiuni (două infracțiuni de furt calificat, o complicitate la furt calificat, două infracțiuni de tâlhărie și o infracțiune prevăzută de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991).
S-a reținut că:
- în noaptea de 7 ianuarie 2004, inculpatul C.F. a asigurat paza inculpaților I.M. și I.P., în timp ce aceștia au sustras, prin efracție, bunuri din autoturismul părții vătămate U.I.C.;
- în noaptea de 7 ianuarie 2004, împreună cu ceilalți doi coinculpați, inculpatul C.F. a sustras din curtea locuinței părții vătămate P.G. un număr de 5 găini;
- în noaptea de 8 februarie 2004, cei trei inculpați au sustras, prin escaladare și efracție, din locuința părții vătămate D.C., un televizor color și un radiocasetofon;
- în noaptea de 11 februarie 2004, inculpații I.P. și C.F. au pătruns din nou în locuința părții vătămate D.C., de unde au luat, folosind violența, o pereche de mănuși;
- în seara de 25 februarie 2004, în jurul orelor 19,30, aflându-se pe stradă, inculpatul C.F. a deposedat-o, prin violență și amenințând-o cu un cuțit, pe partea vătămată S.G. de suma de 40.000 lei.
împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul C.F., apel care formează obiectul dosarului nr. 1775/M/2004 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.
La termenul din 25mai 2005, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul C.F.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat s-au reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Rezultă așadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe păgubitoare și traumatizante asupra părților vătămate, dar și de conduita inculpatului, care a avut o poziție procesuală oscilantă, de persistența infracțională dovedită, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3634/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3566/2005. Penal → |
|---|
