ICCJ. Decizia nr. 3493/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3493/2005

Dosar nr. 3292/2005

Şedinţa publică din 3 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Alba, prin sentinţa penală nr. 257 din 10 noiembrie 2004, condamnă pe inculpatul G.G., senior la 10 ani de închisoare, pentru infracţiunile de loviri cauzatoare de moarte şi de vătămare corporală, prevăzute de art. 183 şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c), art. 33, art. 34 şi art. 71 din acelaşi cod.

Inculpatul este menţinut în stare de arest, iar din durata pedepsei i se deduce detenţia preventivă, de la 8 decembrie 2003 până la zi.

Inculpatul declară apel.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea din 17 mai 2005 (dosar nr. 9220/2004), în baza art. 136 lit. b), art. 139, art. 145 şi art. 160 lit. b) alin. (2) C. proc. pen., revocă arestarea preventivă a inculpatului, pe care îl obligă să nu părăsească localitatea fără încuviinţarea instanţei.

În esenţă, instanţa motivează că, în acest stadiu al procesului, inculpatul poate fi judecat şi în stare de libertate.

Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă declară apel, cerând ca inculpatul să fie menţinut în stare de arest.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă se revocă atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei.

În cauză, temeiurile, care au justificat arestarea inculpatului, se menţin, în continuare.

Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva încheierii din 17 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 9220/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Casează încheierea atacată şi respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G.G. (senior), menţinând starea de arest preventiv.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3493/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs