ICCJ. Decizia nr. 3448/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3448/2005
Dosar nr. 2541/2005
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 2 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.C.A. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 813 din 20 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea, în întregime a pedepsei cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare. S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata pedepsei aplicate prevenţia de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 (sentinţa penală nr. 813/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) şi de la 22 septembrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată P.B.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat contravaloarea bunurilor sustrase: un telefon mobil şi un lanţ din aur, respectiv suma de 15.000.000 lei dobândită în mod vădit, prin săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 alin. (5) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
În data de 20 septembrie 2003, în jurul orei 16,00, partea vătămată P.B.A. se îndrepta împreună cu martorul P.R.P. pe Şos. Mihai Bravu înspre zona Bucur Obor. La un moment dat partea vătămată a fost oprită de inculpatul M.C.A. şi de un alt necunoscut care i-au cerut telefonul mobil. Fiind refuzaţi de partea vătămată, inculpatul a reacţionat prinzând-o de gât pe partea vătămată, împingând-o către marginea trotuarului şi ulterior aplicându-i o lovitură în zona feţei şi smulgându-i lanţul de la gât şi telefonul mobil din buzunar, după care a fugit împreună cu celălalt individ spre Piaţa Iancului.
În timpul cercetărilor inculpatul a fost recunoscut de martorul ocular P.R.P. atât cu ocazia prezentării albumului de fotografii judiciare cât şi cu ocazia recunoaşterii din grup realizată în prezenţa martorului asistent A.A., recunoaştere confirmată şi în faţa instanţei de judecată.
Apărările inculpatului, în sensul că, în ziua când se presupune că a săvârşit fapta de tâlhărie, se afla la lucru la un depozit de legume şi fructe, angajat zilier fiind la un patron turc al cărui nume nu-l cunoaşte şi fără să poată indica alte date în circumstanţiere, au fost înlăturate de instanţă, întrucât nu şi-au găsit suport probator în actele dosarului.
Întrucât la data săvârşirii faptei inculpatul se afla în termenul de încercare a unei alte pedepse, suspendată condiţionat, acest beneficiu a fost revocat, iar pedeapsa de doi ani închisoare aplicată anterior a fost alăturată celei prezente, astfel că în final inculpatul are de executat 10 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul invocând în principal, nevinovăţia sa şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar o redozare a pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 240/ A din 31 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, i-a dedus prevenţia de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 şi de la 22 septembrie 2003 la zi, menţinându-i starea de arest. De asemenea, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a apreciat că inculpatul nu a adus elemente noi care să conducă la o altă soluţie, diferită de cea pronunţată de prima instanţă. De asemenea, a reţinut că nici în circumstanţiere nu şi-a produs noi dovezi care, eventual, să justifice o redozare a pedepsei.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată în apel, inculpatul, în termen legal a declarat recurs susţinând în principal că nu este vinovat de săvârşirea faptei ce i s-a reţinut în sarcină şi apreciind că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei prin coborârea acesteia sub limita deja stabilită de instanţele anterioare.
Verificând hotărârile pronunţate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că instanţele au stabilit o situaţie de fapt corectă, întemeiată pe probele existente la dosar, din coroborarea cărora rezultă că inculpatul se face în mod cert vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi apoi condamnat.
Deşi acesta a negat săvârşirea faptei de tâlhărie, susţinând iniţial că pe 20 septembrie 2003 a stat acasă, iar apoi că se afla la lucru într-un depozit de legume şi fructe, fără să poate preciza locul amplasării acestuia, ambele apărări au fost infirmate cu probele administrate în dosar (declaraţiile părţii vătămate, ale martorului ocular P.R.P., ale martorului asistent A.A. ce se coroborează cu declaraţia martorului L.S. din care reiese că întâlnindu-se cu inculpatul, în data de 22 septembrie 2003, pe la orele 12,00, s-au hotărât să sustragă bijuterii de aur de la persoane de sex feminin şi nu au reuşit.
De asemenea, mai precizează că fiind depistaţi în cursul aceleiaşi zile de către organele de poliţie de la secţia 8, a fost inclus în grupul constituit în vederea efectuării recunoaşterii alături de inculpatul M.C.A. ce a fost identificat de două persoane drept autor al tâlhăriei din 20 septembrie 2003.
Cum în speţă inculpatul nu a putut să producă noi dovezi în sprijinul celor susţinute, apărările sale, în mod corect au fost înlăturate ca nesincere de către cele două instanţe, Curtea constată că în mod justificat s-a reţinut în sarcina inculpatului M.C.A. fapta de tâlhărie comisă, în după amiaza zilei de 20 septembrie 2003, asupra părţii vătămată P.B.A., iar afirmaţiile sale nu au avut nici un suport probator.
În ce priveşte pedeapsa aplicată (de 8 ani închisoare) se constată că aceasta a fost corect individualizată, fiind situată spre minimul special prevăzut de lege şi în concordanţă cu criteriile generale de individualizare instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptei comise, recidiva postcondamnatorie, precum şi atitudinea de nerecunoaştere adoptată pe parcursul procesului penal, astfel că nu se justifică o redozare a acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.A. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioadele arestării preventive de la 3 noiembrie 2001 la 21 decembrie 2001 şi de la 22 septembrie 2003 la 2 iunie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3491/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
