ICCJ. Decizia nr. 3494/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3494/2005
Dosar nr. 3333/2005
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află dosarul penal nr. 1609/2005, ce are drept obiect, soluţionarea apelului declarat de inculpatul N.G.C., împotriva sentinţei penale nr. 503 din 5 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pe timpul desfăşurării soluţionării acestui apel, respectiv în şedinţa publică din 23 mai 2005, inculpatul N.G.C. fiind arestat, instanţa din oficiu, a verificat legalitatea acestei măsuri, potrivit art. 300 şi art. 160b C. proc. pen.
Astfel, prin încheierea şedinţei publice din 23 mai 2005 s-a dispus, menţinerea stării de arest a inculpatului apelant.
S-a apreciat că pentru buna desfăşurare a procesului, se impune, menţinerea stării de arest ce a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale faţă de inculpatul N.G.C.
Nemulţumit de această dispoziţie, în termenul legal, inculpatul a declarat recursul de faţă şi pe care nu l-a motivat în scris.
În susţinerea orală a acestuia a cerut ca instanţa, să verifice dacă este oportună şi legală menţinerea arestării sale.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului se constată că inculpatul N.G.C., prin sentinţa penală nr. 503 din 5 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, precum şi pentru infracţiunea de deţinere fără drept de droguri, pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000.
După contopirea celor două pedepse în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 5 noiembrie 2004 la zi.
În aceste condiţii în raport de gravitatea infracţiunilor comise şi de persoana inculpatului, se constată că dispoziţia de menţinere a stării de arest, a fost luată temeinic şi legal.
Justificat în fapt şi în drept s-a apreciat că, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuate privarea de libertate a făptuitorului.
În consecinţă, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G.C. împotriva încheierii din 23 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 1609/2005 alCurţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3493/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3495/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
---|