ICCJ. Decizia nr. 3956/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3956/2005

Dosar nr. 3865/2005

Şedinţa publică din 27 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului C.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 142 din data de 18 februarie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti.

Încheierea a fost pronunţată în cadrul soluţionării apelurilor declarate de inculpatul C.N. şi părţile civile V.I. şi V.I. împotriva sentinţei penale nr. 469 din data de 7 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la termenul intermediar fixat pentru discutarea stării de arest a inculpatului C.N.

Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, nemulţumit fiind de măsura dispusă de instanţă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat nu este întemeiat.

Astfel, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest a inculpatului C.N. având în vedere împrejurarea că din toate probele administrate în cauză rezultă existenţa de indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen.

S-a avut în vedere, de asemenea, gradul de pericol social al infracţiunilor subzistând cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv pedeapsa închisorii pentru faptele de care a fost învinuit fiind mai mare de 4 ani şi existenţa probelor certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere toate aceste aspecte, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

În consecinţă, recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 30 mai 2005 dată în dosarul nr. 1821/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3956/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs