ICCJ. Decizia nr. 3971/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3971/2005
Dosar nr. 1616/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 15 martie 2005, Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţiei, a fost sesizată cu contestaţie în anulare, formulată de contestatorul condamnat P.L., împotriva deciziei nr. 1390 din 24 februarie 2005, pronunţată de I.C.C.J., pe motiv că această decizie este nelegală şi netemeinică, întrucât, la data când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta şi a înştiinţa instanţa de această stare de fapt.
Se mai arată că, la data judecării procesului era grav bolnav şi nu se putea deplasa, iar avocatul său a trimis doar concluzii scrise, motive pentru care apreciază că sunt temeiuri de a i se admite contestaţia, potrivit art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea contestaţiei, casarea deciziei pronunţate în recurs şi judecarea recursului, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Văzând actele şi lucrările de la dosar, se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 15 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş, contestatorul a fost condamnat în baza art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă calificată.
S-a reţinut că, în seara zilei de 21 octombrie 2003, contestatorul a instigat pe minorii D.O. şi P.G.B. să deposedeze prin violenţă pe numitul B., iar apoi pe B.A. de telefoanele mobile pe care le aveau aceştia, acţiune care s-a realizat de către cei doi şi care au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, cu aplicarea art. 109 C. pen., la pedepse cu închisoare.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către contestator pe motiv că, pedeapsa aplicată este mare, iar Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 144/ A din 21 aprilie 2004, a respins apelul ca nefondat.
Contestatorul a formulat recurs împotriva celor două hotărâri şi a invocat aceeaşi critică, vizând reducerea pedepsei, astfel că, Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 1390 din 24 februarie 2005, a respins recursul, ca nefondat şi a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă, de la 28 octombrie 2003, la 30 octombrie 2003.
Referitor la motivele invocate în contestaţiei, constând în aceea că, la data judecării recursului s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta şi a înştiinţa instanţa de această împrejurare, fiind grav bolnav, iar apărătorul său de asemenea nu s-a putut prezenta, depunând doar concluzii scrise, nefăcându-i-se o apărare corespunzătoare, în raport de dispoziţiile înscrise la art. 386 lit. b) C. proc. pen., privind Decizia penală nr. 1390/2005, se constată că aceasta este nefondată şi se va respinge pentru următoarele considerente.
Văzând practicaua deciziei nr. 1390/2005 se constată că, apărătorul inculpatului desemnat din oficiu, a pus concluzii cu privire la reducerea pedepsei.
Potrivit adeverinţei nr. 1987 din 08 martie 2005 depusă de către contestator, rezultă că, în perioada 23 februarie – 26 februarie 2005, contestatorul a fost suferind de viroză respiratorie, recomandându-i-se repaus la pat.
Legiuitorul în art. 386 C. proc. pen., a arătat următoarele cazuri în care se poate face contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor definitive:
- când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
- când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1), lit. f) – i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Analizând adeverinţa medicală depusă de către contestator, în raport de dispoziţiile de la art. 386 lit. b) alin. (2) C. proc. pen., în forma expusă, se constată că această adeverinţă a fost eliberată după judecarea cauzei în recurs şi tot atunci s-a făcut şi constatarea stării sănătăţii contestatorului.
Aşa fiind, contestatorul nu se afla în imposibilitate, aşa cum prevede legea de a se prezenta la termenul de judecat, astfel că, nu sunt motive care să justifice această stare de fapt invocată şi prin urmare, contestaţia de faţă se va respinge, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul P.L. împotriva deciziei penale nr. 1390 din 24 februarie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 2794/2004.
Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 397/2005. Penal. Art.197; 211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3975/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
