ICCJ. Decizia nr. 3985/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3985/2005
Dosar nr. 2951/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 04 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a fost respinsă, ca tardiv formulată, plângerea petiţionarului P.G., împotriva rezoluţiei din 15 ianuarie 2004, adoptată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 17/II/2/2004.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată următoarele:
La data de 28 ianuarie 2002, recurentul petiţionar P.G., s-a adresat cu plângere penală împotriva notarului I.D. şi a lui S.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26 combinat cu art. 289 şi art. 291 C. pen., întrucât a consemnat date necorespunzătoare, când a eliberat certificatele de moştenitor nr. 573 din 30 noiembrie 1970 şi nr. 573 din 10 aprilie 1978, în sensul că a trecut persoane ca moştenitori, care nu aveau vocaţie succesorală.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a efectuat acte premergătoare şi, prin rezoluţia din 15 decembrie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la fostul notar de stat I.D., pentru art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cum şi faţă de S.V., pentru art. 26 combinat cu art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
S-a reţinut că S.E. a fost sora lui P.G., căsătorită cu S.G., iar după decesul acesteia, s-a întocmit certificatul de moştenitor nr. 573/1970, din care rezultă că S.G., soţul decedatei, a rămas singurul moştenitor, întrucât recurentul P.G., fratele decedatei, a renunţat la succesiune.
Ulterior, S.G. s-a căsătorit cu S.V., cu care a avut trei copii, iar după moartea sa, potrivit certificatului de moştenitor nr. 573/1978, soţia şi cei trei copii, au fost singurii moştenitori.
După decesul numiţilor S.E. şi S.G., a avut loc un partaj succesoral, făcând obiectul judecăţii într-o cauză civilă, care s-a finalizat prin Decizia civilă nr. 3096 din 21 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Suceava, irevocabilă, prin care s-a constatat că, în cele două certificate, notarul a consemnat datele şi situaţiile de fapt care se impuneau.
Reţinând că nu sunt date din conţinutul cărora ar rezulta că cei doi, respectiv S.V. şi I.D., au comis vreuna dintre infracţiunile pentru care se plânge petiţionarul-recurent, şi că în cauză a intervenit prescripţia specială, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul general, care analizând conţinutul plângerii, în raport de soluţia pronunţată, actele premergătoare efectuate în cauză, la data de 15 ianuarie 2004, a adoptat rezoluţia nr. 17/II/2, prin care a respins, ca nefondată, plângerea formulată de P.G. împotriva rezoluţiei din 15 decembrie 2003.
Aceste soluţii pronunţate de parchet, au fost atacate de petiţionar, cu plângere la Curtea de Apel Suceava, care prin sentinţa penală nr. 7 din 04 mai 2004, a respins plângerea, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că rezoluţia Procurorului General din 15 ianuarie 2004, i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost formulată la 18 februarie 2005, peste termenul de 20 de zile prevăzut de lege.
Aşa fiind şi reţinând că, petiţionarul nu s-a adresat în termenul prevăzut de lege la instanţă, plângerea i s-a respins ca tardiv formulată.
Petiţionarul a formulat recurs împotriva sentinţei pronunţate, pe considerent că, în mod nejustificat instanţa de fond şi-a întemeiat punctul de vedere pe rezoluţiile adoptate de parchet, rezoluţii care au reţinut o stare de fapt necorespunzătoare şi care au consemnat în conţinutul lor stări de fapt ireale, deşi cei doi se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor pentru care a făcut plângere la organul de urmărire penală.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, se constată că recursul de faţă este nefondat şi în consecinţă, se va respinge.
Potrivit adresei nr. 17/II/2 din 15 ianuarie 2004, emisă de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava – Cabinetul Procurorului General, rezultă că plângerea formulată de către recurent împotriva rezoluţiei din 15 decembrie 2003, adoptată în dosarul nr. 145/P/2003, a fost respinsă, ca nefondată, astfel că, i s-a pus în vedere recurentului, ca în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., acesta poate introduce plângere la Curtea de Apel Suceava, în termen de 20 de zile.
Despre această comunicare a soluţiei adoptate de procurorul general, recurentul a luat la cunoştinţă la data de 15 ianuarie 2004, aşa cum rezultă din semnătură aplicată pe conţinutul acesteia.
Din plângerea formulată de către recurent către instanţă, rezultă că acesta s-a adresat la data de 18 februarie 2005.
Potrivit art. 2781 pct. 4 C. proc. pen., plângerea la instanţă împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se face în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.
Cum Procurorul General i-a comunicat rezultatul plângerii sale vizând soluţia adoptată în cauză la data de 15 ianuarie 2004, iar plângerea a fost formulată la 18 februarie 2005, peste termenul de 20 de zile, prevăzut în textul de lege mai sus arătat, se va reţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, când a respins plângerea recurentului, ca fiind tardiv formulată.
Aşa fiind, şi cum în cauză a fost pronunţată o soluţie legală şi temeinică, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 4 mai 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 398/2005. Penal. Art.211,192 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3987/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
