ICCJ. Decizia nr. 398/2005. Penal. Art.211,192 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 398/2005
Dosar nr. 3904/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77 din 9 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, în dosarul nr. 2988/2003, a fost condamnat inculpatul B.G. la 2 ani închisoare, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), iar în baza art. 33 şi art. 34 au fost contopite pedepsele în cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total 4 ani închisoare în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată nu a solicitat despăgubiri civile şi a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 31 iulie 2003, în jurul orelor 23,30 – 24,00, fiind sub influenţa alcoolului a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.P., pentru a sustrage bani şi bunuri în timp ce cu ajutorul unei lanterne, răvăşea lucrurile din şifonier, sertarele de la vitrină şi o casetă, a fost surprins de partea vătămată însoţită de fiica sa, iar pentru a-şi asigura scăparea şi a nu fi recunoscut şi-a tras tricoul peste faţă şi a încercat să părăsească camera, a deschis cu forţa uşa. În momentul în care partea vătămată a încercat să-l imobilizeze a îmbrâncit-o, a trântit-o pe scări, lăsând tricoul în mâinile martorei C.L. reuşind să fugă.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al celor două infracţiuni, statutul său de recidivist, dar şi faptul că a recunoscut săvârşirea faptelor, le-a regretat, susţinând că a fost sub influenţa alcoolului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul.
Parchetul a susţinut că s-a făcut o încadrare juridică greşită a faptei de tentativă la tâlhărie şi că la data săvârşirii această încadrare era cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., iar pentru infracţiunea de violare de domiciliu s-a aplicat greşit o pedeapsă nelegală situată sub minimum special.
În apelul inculpatului, prin apărătorul său, s-a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea ambelor pedepse sub minimul special.
Prin Decizia penală nr. 273/2004, Curtea de Apel Craiova a admis ambele apeluri, a desfiinţat parţial sentinţa, a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de 6 luni închisoare şi rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei de tentativă la infracţiunea de tâlhărie din art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) în art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), păstrând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., s-a aplicat o pedeapsă majorată de 3 ani închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute pe cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de apel a reţinut că, în raport de data săvârşirii infracţiunilor, 31 iulie 2003, potrivit Legii nr. 169/2002, alin. (2) al art. 211 C. pen., a fost renumerotat, în alin. (2) şi alin. (21), diferenţiate prin limita minimă a pedepsei, modalităţile, timpul şi locul săvârşirii faptelor, iar alin. (3) sancţionează tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei. De asemeni, s-a reţinut că în raport de pedeapsa pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cuprinsă între 3 ani şi 10 luni închisoare, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă nelegală sub minimul special.
Inculpatul B.G., în termen, a formulat recurs împotriva deciziei, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., învederând că nu a folosit violenţa împotriva părţii vătămate, astfel că încadrarea juridică corectă este cea de tentativă la infracţiunea de furt calificat şi de violare de domiciliu, iar pedepsele nu au fost just individualizate, cerând reducerea acestora.
În subsidiar, s-a solicitat a se reţine că infracţiunea de violare de domiciliu este absorbită de cea de tâlhărie, atunci când a fost comisă într-o locuinţă, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice din două fapte în una singură, cea de tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs, dar şi potrivit alin. (3) din art. 3859 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează.
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt pe baza probelor administrate în cauză, pe care le-au apreciat just, în sensul că în noaptea de 31 iulie 2003, în jurul orelor 24,00, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.P., pentru a sustrage bani şi bunuri. Avea asupra sa o lanternă, un cuţit, mănuşi chirurgicale, precum şi alte bunuri personale. Inculpatul a intrat într-o cameră, pe care a găsit-o descuiată, a aprins lanterna şi a început să caute în şifonier şi într-o vitrină. Fiind surprins de partea vătămată şi de fiica acesteia, martora C.L., inculpatul s-a ascuns, apoi pentru a-şi asigura scăparea, a împins cu putere uşa ţinută închisă de cele două femei. Acestea au reuşit să-l imobilizeze, dar inculpatul le-a îmbrâncit, lăsându-şi tricoul în mâinile lor şi a fugit.
Aşadar, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate cu intenţia de a fura, a pus în executare hotărârea infracţională, dar nu a reuşit să sustragă bunuri, fapta sa rămânând în faza de tentativă. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a folosit violenţa, îmbrâncind partea vătămată, care a căzut. Această faptă, comisă în timpul nopţii şi într-o locuinţă, constituie tentativă la infracţiunea de tâlhărie, fiind prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c), aşa cum corect a stabilit instanţa de apel.
Este adevărat că, înainte de a pune în executare sustragerea bunurilor, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, în timpul nopţii, violându-i domiciliul, dar în aceste condiţii comisă, violarea de domiciliu este absorbită în tentativă la infracţiunea de tâlhărie, pierzându-şi autonomia.
Ca atare în mod greşit atât prima instanţă cât şi cea de apel au dat o încadrare juridică greşită faptei săvârşite de inculpat, reţinând atât tentativa la infracţiunea de tâlhărie cât şi violarea de domiciliu, deşi aceasta din urmă se regăseşte ca circumstanţă de agravare în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) (în timpul nopţii) şi alin. (21) lit. c) (într-o locuinţă).
A le reţine pe amândouă, ca infracţiune, ar însemna, în condiţiile de fapt expuse mai sus, o dublă incriminare.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să caseze parţial ambele hotărâri, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei, în sensul expus mai sus, reţinând o singură infracţiune şi păstrând pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit, dat fiind pericolul deosebit de mare al faptei şi persoana inculpatului (recidivist).
O astfel de pedeapsă este necesară pentru reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii altor infracţiuni, motiv pentru care al doilea motiv de recurs, vizând reducerea ei, nu este considerat întemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 273 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 77 din 9 martie 2004 a Tribunalului Gorj, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod, în art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul B.G. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3975/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3985/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
