ICCJ. Decizia nr. 409/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 409/2005
Dosar nr. 6496/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 26 din 21 octombrie 2004, în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul M.A., împotriva rezoluţiei nr. 26/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că Parchetul a evaluat judicios actele şi procedurile declanşate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi a apreciat justificat că faptele reclamate de petent nu au suferit real şi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor, prevăzute de art. 249, art. 291 şi art. 263 C. pen., că procurorii reclamaţi şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, au respectat dispoziţiile procedurale, iar instanţele, investite cu judecarea cauzei, au confirmat actul de inculpare şi vinovăţia făptuitorilor trimişi în judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen, a declarat recurs petentul M.A., cerând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea reluării cercetărilor, identificării făptuitorilor şi tragerea lor la răspundere penală.
Recursul este nefondat.
După ce a fost cercetat penal, alături de alţi doi inculpaţi şi trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit la 10 martie 1997 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 194 pct. 3 şi 5, art. 206 şi art. 208 din Legea nr. 31/1990, petiţionarul M.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1235/2001 a Judecătoriei Sibiu, menţinută prin Decizia penală nr. 221 din 4 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Sibiu, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă şi la 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, iar pentru celelalte infracţiuni a fost achitat.
Considerând că procurorii, care l-au cercetat penal, ori au pus concluzii de condamnare a sa şi au susţinut învinuirile din actul de inculpare, ar fi dat dovadă de neglijenţă în serviciu, ar fi uzat de acte false sau ar fi omis să sesizeze organele judiciare, cu privire la săvârşirea de către alte persoane a unor infracţiuni, petentul M.A. a formulat, la data de 8 februarie 2003, o plângere penală „in rem" adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În esenţă, petentul a considerat că procurorii au comis infracţiunile de:
- neglijenţă în serviciu, constând în acea că au tolerat, promovat şi susţinut încălcarea normelor procedurale în cursul judecăţii, deşi faptele pentru care l-au cercetat şi l-au trimis în judecată nu întruneau elementele constitutive ale unor infracţiuni;
- uz de fals, constând în folosirea şi susţinerea rechizitoriului, act pe care l-a considerat fals şi întrucât a denaturat realitatea;
- omisiunea sesizării organelor judiciare cu privire la încălcarea normelor procedurale de către judecătorii, care au participat la cercetarea judecătorească.
Petentul a ataşat plângerii sale un număr de 8 anexe, invocând lipsa probelor privind vinovăţia sa, introducerea ilegală, în cauză a părţilor responsabile civilmente, descoperirea unor documente ce fuseseră declarate ca fiind furate, eroarea gravă de fapt, comisă cu bună ştiinţă de procurorul care a întocmit rechizitoriul pe baza căruia a fost trimis în judecată.
Astfel, s-a constatat că petentul a reiterat toate apărările şi susţinerile făcute în procesul penal, criticând modul de administrare şi interpretare a probelor în cursul procesului penal finalizat (după parcurgerea mai multor faze procedurale, ca urmare a desfiinţării primelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre judecare) prin sentinţa penală nr. 1235/2001 şi Decizia penală nr. 221/2002, pronunţate de Judecătoria şi Tribunalul Sibiu.
Ori, verificarea acestor apărări şi susţineri ale petiţionarului, pe calea plângerii, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., formulată împotriva procurorilor care au instrumentat cauza penală, nu este posibilă.
S-ar încălca, astfel, principiul autorităţii lucrului judecat, încercându-se, pe cale ocolită, să se infirme constatările, probele şi hotărârile judecătoreşti, prin care s-a stabilit vinovăţia petiţionarului pentru săvârşirea unor infracţiuni.
Atâta timp cât hotărârile penale pronunţate în cauză nu au fost reformate pe calea exercitării, împotriva lor, a căilor de atac prevăzute de lege, petentul, în mod greşit a considerat că în temeiul art. 2781 C. proc. pen., are posibilitatea să se plângă împotriva actelor procurorilor, acuzându-i că prin interpretarea greşită a probelor aceştia ar fi comis erori de fapt, denaturând realitatea.
Toate susţinerile referitoare la lipsa plângerii prealabile, la inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre faptele reţinute în sarcina sa şi prejudiciile reclamate de partea civilă, la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor ori la introducerea în cauză, fără temei legal, a părţilor responsabile civilmente, puteau fi verificate numai de instanţele investite cu soluţionarea cauzei penale.
Este posibil, ca unele sau chiar toate aceste susţineri, să fie reale, iar instanţele, având în vedere complexitatea cauzei penale, să fi omis a le analiza, dar, pe calea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., acestea nu pot fi analizate.
Corect, prin sentinţa penală nr. 26/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că petentul s-a aflat în eroare asupra procedurii de urmat, considerând, judicios, că rezoluţia nr. 26/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, împotriva procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria şi Tribunalul Sibiu, este legală.
Chiar dacă petiţionarul nu a nominalizat persoanele împotriva cărora a formulat plângerea, Parchetul nu avea obligaţia să le identifice, atâta timp cât a apreciat, pe baza actelor premergătoare şi din examinarea plângerii, că nu s-au săvârşit fapte penale de către procurorii care „au participat sau trebuiau să participe în toate fazele cauzei penale", astfel cum s-a menţionat în plângere.
Examinând hotărârea atacată şi, în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că este legală, urmând a fi menţinută, respingându-se recursul în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.A., împotriva sentinţei penale nr. 26 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4091/2005. Penal. Recuzare recurs. Recurs → |
|---|
