ICCJ. Decizia nr. 404/2005. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 404/2005
Dosar nr. 6499/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2005
Examinând contestaţiile în anulare de faţă constată:
Contestatorii B.M. şi D.G. cu reşedinţa în Italia, au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5169 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Contestaţiile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., ambii contestatori susţinând că la termenul când s-a judecat recursul, procedura de citare cu D.G., care avea calitatea de parte vătămată, nu a fost legal îndeplinită întrucât acesta a fost citat în România la o adresă unde nu locuieşte şi nu îşi are nici reşedinţa deşi din declaraţia autentică depusă la 3 mai 2001 în dosarul primei instanţe, rezultă că acesta are reşedinţa în Italia.
Din analiza actelor dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 709 din 18 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpata B.M. a fost condamnată la 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 90.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei a acesteia la data plăţii.
S-a reţinut în fapt că inculpata a pretins şi primit de la numitul D.G., care a denunţat anterior fapta, suma de 90.000 dolari S.U.A. lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din D.G.V. şi îi poate determina să acorde scutiri pentru plata garanţiilor cu privire la operaţiunea de tranzit a unei cantităţi de ţigări în perioada februarie 1996 – noiembrie 1996 prin vama Băneasa.
Apelul declarat de inculpată a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 802/ A din 5 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar prin Decizia nr. 5169 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.
Contestaţiile în anulare formulate împotriva deciziei instanţei de recurs nu sunt fondate.
Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi promovată numai în cazurile, în condiţiile şi de către persoanele prevăzute expres şi limitativ de lege.
Art. 387 alin. (1) C. proc. pen., prevede o limitare generală a persoanelor care pot face contestaţie în anulare. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai de părţi, iar în cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen., şi de procuror.
Pe de altă parte conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., dispoziţii pe care au fost întemeiate cererile în speţă, se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu a fost îndeplinită potrivit legii. Ca atare, titularul contestaţiei nu poate fi decât „partea" care a fost lipsă la judecarea recursului şi faţă de care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Aşa fiind, se reţine că B.M. poate invoca în susţinerea contestaţiei în anulare numai neîndeplinirea legală a procedurii de citare în ceea de o priveşte şi nu referitor la altă persoană, respectiv la D.G.
Or, din partea introductivă a deciziei atacate rezultă prezenţa contestatoarei în faţa instanţei de recurs, astfel încât este nefondată susţinerea că există cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce-l priveşte pe contestatorul D.G., Curtea reţine că acesta nu a fost parte în proces.
Astfel, prin încheierea din 18 iunie 2001 s-a constatat că acesta nu are calitatea de parte vătămată şi drept urmare a fost citat şi a participat la proces în calitate de martor, împrejurare ce rezultă nu numai din încheierile de şedinţă ulterioare, dar şi din petiţia pe care martorul a trimis-o instanţei.
Aşa fiind D.G., care în urma infracţiunii comisă de inculpată, nu a suferit nici o vătămare fizică, morală sau materială, ci a cumpărat influenţă urmărind un scop ilicit, neavând calitate de parte vătămată în proces nu trebuia citat în recurs şi ca atare nici nu se poate prevala în cadrul contestaţiei în anulare de faptul că nu a fost legal citat.
Faţă de considerentele expuse contestaţiile vor fi respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B.M. şi D.G. împotriva deciziei penale nr. 5169 din 12 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Obligă pe contestatori să plătească statului suma de câte 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2005. Penal. Leg.87/1999. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 405/2005. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
