ICCJ. Decizia nr. 4277/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din 22 noiembrie 2004 din dosarul nr. 180/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.E., inspector principal de poliție cu atribuții de poliție judiciară, V.M.R. și S.G.F., agenți de poliție, pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 C. pen., cu motivarea că prin activitățile desfășurate cei trei lucrători de poliție nu au urmărit prejudicierea petiționarilor P.A. și P.I.C., ci doar prevenirea unui conflict și că nu au exercitat acte de violență sau amenințări la adresa acestora.
Ulterior, prin rezoluția din 29 noiembrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a infirmat parțial rezoluția din 22 noiembrie 2004 și s-a completat în sensul neînceperii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 220 și art. 193 C. pen.
împotriva rezoluțiilor din 22 și 29 noiembrie 2004 petiționarii au formulat plângere care, prin sentința penală nr. 17 din 21 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală, a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 3 aprilie 2004, intimații T.E., V.M.R. și S.G.F. s-au deplasat la terenul agricol situat în locul numit "la Ț." în hotarul comunei Iara, jud. Cluj, revendicat atât de petiționari care au obținut o hotărâre judecătorească, respectiv decizia civilă nr. 838/R/2002 a Tribunalului Cluj cât și de B.M. și B.V., care se consideră proprietari titulari conform extrasului CF nr. 2083 de J.O., V.T. și B.I. care au obținut și ei o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 3715/2003 a Judecătoriei Turda.
în acest loc, unde se aflau un număr mare de persoane, lucrătorii de poliție au întocmit un proces-verbal în care au consemnat că petiționarii lucrau terenul în litigiu și că au refuzat să prezinte acte privind proprietatea terenului și să semneze acel proces-verbal.
Cu prilejul arătat nu s-a făcut dovada că intimații i-ar fi prejudiciat pe petiționari ori că au adus vătămări intereselor acestora, sau că au adresat expresii jignitoare și amenințări, cei trei lucrători de poliție acționând pentru prevenirea unui conflict între părțile care își disputau terenul agricol.
S-a apreciat de către instanță că soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 246,art. 250 și art. 264 C. pen., este corectă.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs petiționarii P.A. și P.I.C., care nu au formulat motive de casare și nu s-au prezentat pentru susținerea recursurilor declarate.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată nefondate recursurile declarate.
Din analiza actelor dosarului rezultă că rezoluțiile procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimaților T.E., V.M.R. și Ș.G.F. printre infracțiunile reclamate de petiționarii P.A. și P.I.C. sunt corecte.
Astfel, nu a rezultat că cei trei lucrători de poliție, cu prilejul deplasării, la 3 aprilie 2004, la terenul în litigiu, ar fi săvârșit acte ori gesturi cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu, purtare abuzivă ori de favorizarea infractorului prevăzute de art. 246,art. 250 și art. 264 alin. (1) C. pen.
Dimpotrivă, din actele dosarului a rezultat că intimații au acționat în limitele legii, pentru prevenirea unui conflict deschis între petiționarii recurenți și persoanele care invocau drepturi în legătură cu acel teren agricol.
în consecință soluția primei instanțe de respingere a plângerii petiționarilor împotriva rezoluțiilor de netrimitere în judecată a intimaților este legală și temeinică.
întrucât nu au fost invocate motive de casare, iar la analiza din oficiu nu au fost constatate încălcări ale legii, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari împotriva sentinței primei instanțe și obligați aceștia la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4275/2005. Penal → |
|---|
