ICCJ. Decizia nr. 4272/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 443 din 5 aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul P.F., obligându-l la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că petentul condamnat a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 178 din 24 iulie 2003 a Tribunalului Sibiu.
în motivarea cererii sale condamnatul a arătat că este tatăl unui copil în vârstă de 5 ani, care este lipsit de ocrotire, bunica paternă, care avea grijă de el, fiind arestată, la fel și fratele său, în prezent minorul locuind într-un imobil împreună cu alte 12 persoane.
în cauză a fost dispusă efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei acestuia.
Din actele dosarului, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada unor împrejurări speciale, apărute după începerea executării pedepsei de către condamnat, care să aibă consecințe grave pentru familia acestuia, motiv pentru care a respins cererea.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, reiterând motivele invocate la instanța de fond.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 382/ A din 19 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei onorariu pentru avocatul din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Nemulțumit și de această decizie, condamnatul P.F. a declarat recurs, reiterând, prin apărătorul său, motivele de la fond și apel.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., exercitarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care a lucrat. în acest caz, executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată.
Din ancheta socială efectuată în cauză, nu au rezultat motive care să conducă la întreruperea executării pedepsei, astfel că, în mod corect, cele două instanțe au apreciat că nu sunt împrejurări speciale ce ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.
Neexistând alte motive de recurs care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.
A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărătorul din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 4261/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4267/2005. Penal → |
---|