ICCJ. Decizia nr. 4288/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4288/2005
Dosar nr. 3991/2005
Şedinţa publică din 12 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul penal nr. 303/P/2005, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.M., B.C.N., D.I., I.E.G. şi P.I.F., în temeiul dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen.
Curtea de apel a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a fiecărui inculpat aflat în această situaţie, impun în continuare privarea de libertate a acestora.
S-a arătat că, lăsarea în libertate a inculpaţilor arestaţi prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura infracţiunilor reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare, modalitatea şi împrejurările comiterii lor.
Curtea a apreciat că menţinerea stării de arest este utilă soluţionării cauzei în vederea unei bune administrări a probelor în această cauză.
Curtea a mai considerat că, dată fiind complexitatea acestei cauze, nu sunt încălcate dispoziţiile legale şi jurisprudenţa C.E.D.O. în legătură cu temeiul rezonabil pentru care este justificată privarea de libertate.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă, au declarat recurs inculpaţii, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii atacate şi punerea lor de îndată în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive.
Recurentul inculpat B.C. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Recurentul inculpat I.E.G. a solicitat constatarea nulităţii absolute a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind formulată de un organ necompetent; în subsidiar, s-a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, arătând că nu există probe privind aderarea acestuia la gruparea infracţională, iar starea sănătăţii sale s-a deteriorat.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie art. 3859 pct. 1, 171 C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 1.D/P/2004 din 28 decembrie 2004, Ministerul Public – Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism – Serviciul teritorial Alba Iulia, a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor recurenţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), raportat la art. 2 lit. b) pct. 14 din Legea nr. 39/2003, art. 194 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 264 C. pen., reţinându-se că, împreună cu alte persoane, şi ele trimise în judecată în aceeaşi cauză, au constituit un grup infracţional care a acţionat în mod coordonat, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste prin şantaj, proxenetism, vătămare corporală, distrugere, fapte îndreptate împotriva unor patroni de firme din municipiul Deva.
Activitatea infracţională a fost favorizată de inculpatul D.I., fost şef al Poliţiei municipiului Deva, precum şi de inculpaţii I.E.G., ofiţer de poliţie judiciară şi P.I.F., agent de poliţie.
Măsura arestării preventive s-a dispus de judecător în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., faptele fiind prevăzute cu pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare şi existând probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Conform art. 155 şi următoarele C. proc. pen., măsura preventivă a fost prelungită de instanţă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Cauza a fost iniţial înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, fiind strămutată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Curtea de Apel Piteşti.
La termenul de judecată din 13 iunie 2005, Curtea de Apel Piteşti a menţinut starea de arest a inculpaţilor recurenţi, considerând că nu sunt temeiuri care să impune revocarea acestuia.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Criticile formulate privind inexistenţa vinovăţiei inculpaţilor cu privire la faptele reţinute în sarcina lor nu pot face obiectul prezentei cauze, ele urmând a fi analizate de instanţa de fond pe baza materialului probator administrat în cauză.
Un alt motiv de casare se referă la împrejurarea că au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, neexistând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Curtea reţine că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele săvârşite având rezonanţă în rândul opiniei publice şi determinând reacţia negativă a acesteia faţă de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzaţii sunt judecate în stare de libertate.
Calitatea inculpaţilor D.I., I.E.G., P.I.F. de lucrători de poliţie potenţează acest pericol social, determinând o stare de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, determinată de prezenţa apărătorilor ordinii publice într-un grup infracţional acuzat de săvârşirea unor infracţiuni grave.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor s-a dispus în mod întemeiat şi legal, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Cu privire la critica formulată de recurentul inculpat I.E.G. privind necompetenţa organului de urmărire penală care a formulat propunerea de arestare preventivă, Curtea constată că, în raport de prevederile Legii nr. 508/2004 şi de calitatea inculpatului, în cauză au fost respectate dispoziţiile procesual penale privind competenţa materială, măsura arestării preventive fiind dispusă în condiţiile legii.
În consecinţă, Curtea urmează să respingă, ca nefondate, recursurile inculpaţilor şi să dispună obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a recurenţilor D.M. şi P.I.F. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M., B.C.N., D.I., I.E.G. şi P.I.F. împotriva încheierii de şedinţă din 13 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 303/P/2005.
Obligă pe recurenţii inculpaţi B.C.N., D.I. şi I.E.G. la plata sumei de câte 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat şi pe recurenţii inculpaţi D.M. şi P.I.F. la plata sumei de câte 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4287/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4323/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
