ICCJ. Decizia nr. 4324/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4324/2005
Dosar nr. 2800/2005
Şedinţa publică din 13 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 177 din 4 octombrie 2004, pronunţată în fond după casare, Tribunalul Caraş Severin a condamnat pe inculpata D.V. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, inculpata a mai fost condamnată la un an închisoare, iar în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, la un an şi 6 luni închisoare.
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994.
Făcând aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de 71 din acelaşi cod.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, suma de 4.776.229.000 lei, despăgubiri civile, respingându-se pretenţiile, cu privire la penalităţi şi comisionul bancar, formulată de aceeaşi parte civilă.
S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P. Caraş Severin.
Facturile şi centralizatoarele menţionate au fost anulate, fiind false.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în calitate de administrator al SC D.P.C. SRL, în perioada 13 aprilie – 1 decembrie 1999, inculpata a solicitat şi a obţinut un credit în valoare de 4.776.225.000 lei de la B.C.R., filiala Orşova pentru garantarea căruia a depus la unitatea bancară menţionată un număr de 27.291 cupoane agricole însoţite de 306 facturi fiscale fictive de vânzare îngrăşăminte chimice către diverse persoane fizice, cuprinse în 49 centralizatoare.
Din creditul astfel obţinut, suma de 3.721.995.000 lei a fost virată în contul disponibil, prin ordine de plată către un număr de 11 societăţi comerciale.
Deşi pe ordinele de plată inculpata a făcut menţiunea „avans marfă", între SC D.P.C. SRL şi aceste societăţi comerciale nu a avut loc nici o livrare, ulterior inculpata încasând în numerar contravaloarea mărfurilor, de la administratorii firmelor respective.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 80/ A din 2 martie 2005, admiţând apelul inculpatei D.V., a desfiinţat în parte, sentinţa primei instanţe şi a dispus achitarea acesteia pentru infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 10 din Legea nr. 87/1994, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin aceeaşi decizie, inculpata a fost condamnată la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând, ca prin contopirea acestora să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare în condiţiile art. 81 C. pen.
Acţiunea formulată în cauză de către partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a fost respinsă, ca nefondată.
În considerentele deciziei se menţionează că din expertiza financiar contabilă efectuată în cauză rezultă că inculpata, în calitate de administrator al SC D.P.C. SRL Băile Herculane a depus, spre decontare la Agenţia B.C.R. Orşova, un număr de 27.277 cupoane originale, în volum de 4.776.975.000 lei, cu respectarea prevederilor OG nr. 32/1999, HG122/1999 şi HG nr. 103/1994, situaţie în care bugetul de stat nu a fost prejudiciat.
Se reţine, totodată, că inculpata a respectat metodologia de predare a cupoanelor prin întocmirea unor centralizatoare, la care s-au ataşat borderourile cuprinzând numerele şi seria fiecărui cupon, cât şi centralizatoarele facturilor emise la descrierea produselor livrate.
Decontarea cupoanelor, în baza actelor normative menţionate, s-a făcut către producătorii agricoli (persoane fizice) beneficiari ai bunurilor respective de valoare acordate de stat cu titlu gratuit.
Faptul că aceste cupoane au ajuns în posesia producătorilor agricoli, rezultă din aceea că inculpata le-a cumpărat de la beneficiarii lor, sumele astfel obţinute fiind folosite tot în agricultură, inculpata făcând numai operaţiuni de intermediere permise de lege.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Motivele de recurs scrise aflate la dosar, nu au mai fost susţinute de către procurorul de şedinţă, care a solicitat admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate numai pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. şi pe fond menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, pe care o consideră legală şi temeinic motivată.
Prin recursul declarat, partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a criticat Decizia atacată, susţinând în esenţă, că instanţa de apel a respins în mod nejustificat pretenţiile sale civile, întrucât prin faptele de înşelăciune şi fals comise, inculpata i-a provocat un prejudiciu în sumă de 18.351.082.992 lei, constând în contravaloarea cupoanelor agricole utilizate, comisionul bancar de decontare şi penalităţi.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu sunt fondate.
Analizând Decizia atacată se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, dispunând în mod just, achitarea inculpatei pentru infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală pentru care la dosarul cauzei nu există probe certe de vinovăţie a acesteia.
Din actele dosarului, inclusiv raportul de expertiză contabilă financiară întocmit în cauză, care au fost analizate în considerentele deciziei recurate, rezultă fără dubiu, că acele cupoane agricole folosite de inculpată sunt acte cu regim special, care în urma transmiterii către producătorii agricoli aceştia devin proprietarii lor, putând decide varianta de valorificare, fie direct fie prin intermediari, cum au procedat în speţă.
De menţionat este faptul că până în anul 1999 nu exista nici o prevedere legală care să interzică vânzarea cupoanelor de către deţinătorii legali ai acestora şi nici interdicţia ca aceste societăţi comerciale să se ocupe de valorificarea acestor documente, inculpata acţionând cu bună credinţă, situaţie care rezultă din faptul că a înregistrat în contabilitate toate operaţiunile efectuate, onorându-şi obligaţiile ce-i reveneau faţă de bugetul de stat.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada provocării unui prejudiciu şi nici a intenţiei de inducere în eroare, elemente esenţiale ce caracterizează infracţiunile de înşelăciune şi evaziune fiscală, în mod just instanţa de apel a dispus achitarea inculpatei pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Ca atare, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, nefiind întemeiate, urmează a fi respinse, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează, totodată, ca recurenta parte civilă să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împotriva deciziei penale nr. 80/ A din 2 martie 2005a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpata D.V.
Obligă recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei (120 lei noi).
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, desemnat pentru asistenţa juridică a intimatei inculpate, în sumă de 400.000 lei (40 lei noi), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4323/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 435/2005. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
