ICCJ. Decizia nr. 4894/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu, la 24 august 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului O.H., în baza mandatului de arestare nr. 2/ UP din 27 mai 2005, emis de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1830/2005, în prezent, aflat în arestul I.G.P.R., Direcția Cercetări Penale cu 30 zile, începând de la 25 august 2005 și până la 23 septembrie 2005.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a constatat și reținut că cererea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului O.H. formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată pentru următoarele considerente:
Arestarea preventivă a inculpatului în timpul cercetării penale este o măsură excepțională care poate fi luată pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.
Durata arestării inculpatului poate fi prelungită de către judecător cu arătarea motivelor care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Condițiile care au justificat luarea măsurii trebuie să existe deci în continuare, aceasta fiind prevăzută, în mod expres, în dispozițiile art. 143 C. proc. pen.
împotriva inculpatului O.H. s-a luat măsura arestării preventive de către Curtea de Apel București, la data de 26 mai 2005, dată de la care probele administrate în cauză de organele de cercetare penală nu au modificat presupunerea inițială că inculpatul a comis fapta pentru care este anchetat, existând suficiente indicii temeinice, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.
în acest sens, sunt acuzațiile formulate împotriva inculpatului de S.M.F., M.K., O.J.M., A.A.S., A.J.A.A.S., M.K.S.J.A.S., A.A.H.B.A.D., H.Z.H., I.K.H.A.J. și Y.M.M.A.A., persoane ascultate de autoritățile irakiene în calitate de inculpate pentru fapta de a participa la acțiunea de răpire a celor trei cetățeni români, cât și de declarațiile coinculpatului M.M. și ale numiților A.S.O., A.S.A.J.A.C.S., A.A.Y., S.H., O.M. și A.G.I., audiați de procurorul român în Irak, după începerea urmăririi penale, pe când inculpatul O.H. avea calitatea de învinuit în prezenta cauză.
Actele de urmărire penală efectuate de procuror, în intervalul 17 mai - 26 mai 2005, înainte de începerea urmării penale și avute în vedere la luarea acestei măsuri, conțin date și indicii temeinice, în sensul prevederilor art. 143 C. proc. pen., privind eventuala participare a inculpatului la săvârșirea faptei.
Declarațiile persoanelor audiate de autoritățile irakiene înainte de începerea urmăririi penale, consemnate în procesele verbale încheiate de procuror după traducerea acestora în română, pot fi considerate a avea valoarea unor acte premergătoare iar procesele verbale prin care se constată efectuarea lor constituie mijloace de probă.
Apărarea inculpatului a susținut că actele transmise de autoritățile irakiene nu au valoarea unor acte premergătoare, întrucât nu se formulase anterior o cerere de comisie rogatorie internațională, cerere ce nu putea fi valabil formulată, atâta timp cât nu se începuse urmărirea penală, în cauză, iar obiectul unei astfel de cereri nu poate consta decât în acte care se efectuează după începerea urmăririi penale.
De asemenea, s-a mai susținut de către apărarea inculpatului că în lipsa unei astfel de cereri de asistență juridică internațională, pentru ca declarațiile persoanelor audiate în Irak de către autoritatea străină să poată fi folosite în procesul penal, trebuiau a fi recunoscute de organele judiciare române, pe calea procedurii reglementate de Titlul V din Legea nr. 302/2004.
La data de 13 mai 2005, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin procurorul desemnat să instrumenteze cauza, a solicitat autorității judiciare străine comunicarea declarațiilor persoanelor anterior menționate, pe baza unei cereri de comisie rogatorie, formulată în virtutea curtoaziei internaționale în materie penală, înscrisuri ce au fost transmise și care au fost folosite în procesul penal ca acte premergătoare.
Astfel fiind, procedeul folosit respectă exigențele impuse de art. 160 din Legea nr. 302/2004, care, constituie dreptul comun în cererile de cooperare judiciară internațională, în lipsa unei convenții internaționale în materie penală cu statul Irak, precum și ale art. 132 C. proc. pen.
Actele transmise de autoritatea irakiană au valoarea unei comunicări de documente ce putea fi valabil cerută și efectuată în baza unei cereri de comisie rogatorie formulată, atâta timp cât aceasta nu se constituie într-unul din actele și măsurile procesuale interzis a fi dispuse prin comisie rogatorie, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. pen.
în cauză, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat până în prezent trei prelungiri a duratei măsurii de arestare preventivă a inculpatului, acesta fiind în stare de arest timp de 120 zile.
Verificând dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive mai subzistă, dacă au apărut indicii și fapte noi, de natură să justifice prelungirea arestării preventive dacă organul de cercetare penală, a îndeplinit măsurile procedurale solicitate în cererea anterioară de prelungire a măsurii arestării preventive, dacă administrarea probelor solicitate în prezenta cerere nu s-ar putea face cu inculpatul în stare de libertate și dacă lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, Curtea constată că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este o infracțiune deosebit de gravă care, astfel cum a fost prezentată opiniei publice, a fost de natură să producă îngrijorare și temere în rândul populației. Temerile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, având în vedere elementele noi apărute în cauză și faptul că administrarea probelor nu a arătat conturarea unei alte situații de fapt, decât a celei avute în vedere inițial, la luarea măsurii. Mai mult, din declarația inculpatului M.M., rezultă că din discuția pe care acesta a avut-o cu inculpatul O.H. a rezultat intenția acestuia din urmă de a iniția o acțiune de răpire a unui grup format din senatori și deputați și oameni de afaceri influenți. Acest plan era ca această acțiune să aibă loc în momentul în care o delegație oficială română, s-ar fi aflat în Irak, pentru a negocia cu autoritățile irakiene recuperarea datoriei pe care o avea Irakul față de România.
în același sens se circumscrie și evenimentul din 5 august 2005, când, cu ocazia controlului genții cu efecte personale, aparținând inculpatului O.H., efectuat la arestul I.G.P.R., Direcția de Cercetări Penale, a fost găsit ascuns în mânerul genții un înscris în limba arabă, adresat de inculpat fraților săi, prin care acesta le cere să se sacrifice și să ia asupra lor fapta de terorism de care este acuzat sau să recurgă la celălalt plan și anume, schimbul, despre care "s-a mai discutat". Conform planului, frații inculpatului O.H. urmau să ia legătura cu "băieții de acolo pentru a ajunge acolo cât mai repede cu putință. în eventualitatea, în care, unul din frați ar fi dispus să se sacrifice, în libertate inculpatul ar fi dispus să execute o acțiune în forță și să ceară un schimb.
Rezultă deci, că situația de fapt pentru care este cercetat inculpatul nu a fost clar stabilită, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil, vinovăția și implicarea inculpatului în infracțiunea pentru care este cercetat.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
Această temere există și datorită poziției și atitudinii, precum și acțiunilor pe care inculpatul le-a avut și le-a desfășurat pe timpul anchetei penale.
Verificând cererea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că această instituție afirmă că "de la data ultimei prelungiri și până în prezent nu s-a reușit finalizarea cercetărilor", fără însă a motiva nefinalizarea, precum și responsabilitatea persoanelor și instituțiilor pentru neîndeplinirea acestor măsuri.
De aceea, Curtea atrage atenția organului de anchetă asupra faptului că arestarea preventivă a unui inculpat fiind o măsură excepțională, ce duce la îngrădirea unui drept fundamental al unui cetățean, se impune ca mod necesar, motivarea temeinică a cererii de prelungire a arestării preventive cât și prezentarea tuturor dovezilor din care să rezulte activitatea concretă, directă și nemijlocită desfășurată de organul de anchetă în perioada scursă de la data ultimei prelungiri dispuse.
în cererea sa, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție arată că, în perioada următoare, vor fi audiați martorii P.S., M.S., B.M.P., B.I., D.D., Y.M., S.N.; va fi efectuată expertiza grafologică a înscrisului găsit în mânerul genții cu efecte personale ce aparțineau inculpatului O.H.; se vor prezenta Curții de Apel București spre certificare notele de interceptare rezultate în urma punerii în executare a mandatelor emise de instanța de judecată; între 2 și 7 septembrie 2005, echipa de investitori din cadrul D.I.I.C.O.T. se va duce la Bagdad pentru a-i aduce la cunoștință inculpatului M.M. noua învinuire de complicitate la acte de terorism; audierea pentru săvârșirea acestei infracțiuni și pentru prezentarea materialului de urmărire penală; în perioada 8 - 15 septembrie 2005, va fi prezentat inculpatului O.H. materialul de urmărire penală și va fi întocmit actul de sesizare al instanței.
Toate aceste acte, îndeplinirea sau neîndeplinirea lor, precum și măsurile legale luate de organul de anchetă vor fi verificate de Curtea de Apel București cu ocazia unei eventuale noi cereri de prelungire, dat fiind faptul că fără a se constitui într-un organ de control a modului în care este realizată ancheta penală, Curtea de Apel București prin judecătorul investit să soluționeze cererea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, este obligată să verifice dacă actele procedurale pentru care a fost solicitată prelungirea arestării preventive a inculpatului au fost sau nu îndeplinite.
Curtea constată că, la această dată, la dosarul cauzei nu există toate dovezile din care să rezulte că actele menționate în ultima cerere de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului au fost îndeplinite. Cu toate acestea, însă, în cauză, au apărut împrejurări noi de natură să îndreptățească prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, existând elemente indubitabile care demonstrează că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea de drept, înțeleasă ca o stare de normalitate ce asigură respectarea legilor și valorilor apărate de acestea.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul O.H., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și, rejudecând, să se constate că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 136 alin. (1), art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să se respingă propunerea parchetului de prelungire a arestării preventive.
S-a susținut că măsura de prevenție, în această cauză, nu s-ar impune deoarece inculpatul este, deja, arestat în altă cauză, că, în speță, n-ar exista temeiuri pentru arestarea preventivă și, deci, nici pentru prelungirea acesteia deoarece indiciile și probele invocate sunt obținute în mod ilegal și nu pot fi folosite în procesul penal; că, hotărârea de prelungire a arestării preventive nu s-ar putea baza pe acte premergătoare procesului penal, în sfârșit, că instanța, judecând cererea parchetului, n-ar putea să-și fundamenteze măsura pe norma de la art. 148 lit. h) C. proc. pen., deoarece în cazul neprelungirii arestării în prezenta cauză, inculpatul tot nu este lăsat în libertate, pentru a constitui pericol public.
Analizând criticile formulate de inculpat împotriva încheierii atacate, Curtea constată că nici una nu poate fi primită. Astfel, faptul că inculpatul este arestat preventiv, într-o altă cauză, nu poate constitui un impediment pentru luarea aceleiași măsuri preventive și în această cauză, dosarele inculpatului fiind independente unul de altul și, măsura arestării preventive, discutându-se, în raport de situația specifică din fiecare dosar în parte. Acest lucru face posibilă sau, cel puțin teoretic, nu exclude posibilitatea încetării temeiurilor arestării preventive, în cauza anterioară, cu consecința punerii inculpatului în libertate, atâta timp cât n-ar fi arestat în această cauză. Or, luarea măsurii preventive și, respectiv, prelungirea acesteia, este, tocmai, de natură a preveni o astfel de situație, neconvenabilă, bunei desfășurări a procesului penal în această cauză.
Nici susținerea că, în speță, n-ar exista temeiurile arestării preventive și, respectiv, prelungirii acesteia, deoarece indiciile și probele vizând comiterea de infracțiuni, nu rezultă din mijloace de probă ilegale, nu poate fi primită, mijloacele de probă din speță nefiind administrate ilegal, cum se pretinde, ci, dimpotrivă, adecvat specificului cauzei, cu un accentuat element de extraneitate, cu făptuitori aflați atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Irakului, ceea ce impune, aplicarea uneia sau alteia, din legi, în funcție de teritoriul pe care se administrează mijlocul de probă. La fel, de neîntemeiată, este și susținerea conform căreia hotărârea de prelungire a arestării preventive n-ar putea fi dată, deoarece ar avea la bază numai acte prealabile. Analiza temeinică a mijloacelor de probă din dosar, a modului lor de administrare, contrar, susținerilor apărării inculpatului, arată cu evidență, că nu ne aflăm numai în fața unor acte premergătoare pornirii procesului penal, în sensul art. 224 C. proc. pen., ci că, în marea lor majoritate, acestea sunt acte de urmărire penală, de natură a duce la aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia. Tot așa, Curtea nu poate primi nici critica referitoare la neîndeplinirea, în speță, a prevederilor art. 148 lit. h) C. proc. pen. Analiza existenței ori inexistenței condițiilor prevăzute de respectivul text de lege, trebuie făcută independent de situația inculpatului de arestat în altă cauză, numai, în raport cu datele rezultate din acest dosar. Or, privite așa lucrurile, este cert că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., existând, astfel, un interes public, indiscutabil, de a deroga, de la regula inviolabilității libertății persoanei.
în raport cu cele arătate, nici unul din motivele de recurs invocate, nefiind de natură a duce la casarea încheierii atacate, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului O.H., ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.
S-a văzut și reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4852/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4766/2005. Penal → |
|---|
