ICCJ. Decizia nr. 4826/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 26 iulie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2574/2005, s-a dispus, în baza art. 3002C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. 3 C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatei I.T. reținându-se că măsura a fost luată în conformitate cu prevederile legale, impunându-se menținerea acesteia.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata I.T., fără a arăta în scris motivele.
Examinând recursul declarat de inculpată prin prisma dispozițiilor art. 3856cu referire la art. 141 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că recursul inculpatei declarat împotriva încheierii de ședință, din 26 iulie 2005, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 857/ F din 24 iunie 2005 a Tribunalului București, inculpata I.T. (zisă M.) a fost condamnată la o pedeapsă de 16 ani închisoare, în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.
Conform art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe aceeași inculpată la 16 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 10 din Legea nr. 143/2000, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeași lege, a condamnat aceeași inculpată la 19 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 19 ani închisoare.
Conform art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute și pedeapsa complimentară, respectiv interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata prevenției de la 8 februarie 2004 la 13 februarie 2004.
Sentința a fost apelată și de inculpata I.T., fiind menținută arestarea preventivă a acesteia.
în conformitate cu art. 3002C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Totodată art. 160b C. proc. pen., modificat prin același act normativ arătat, stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, precum și art. 148 lit. f) din același cod, chiar dacă sentința pronunțată în cauză nu este definitivă, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă finală de 19 ani închisoare pentru o infracțiune de o gravitate ridicată.
De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatei I.T. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
Astfel, înalta Curte consideră că încheierea din 26 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei I.T., este legală și temeinică.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.T. împotriva încheierii din 26 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2574/2005.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei) ce a reprezentat onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4766/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4819/2005. Penal → |
|---|
