ICCJ. Decizia nr. 5004/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 15 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest a inculpatului G.F.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.F., fără a-l motiva, iar la data soluționării recursului atât inculpatul, cât și apărătorul din oficiu al acestuia au lăsat soluția la aprecierea instanței.
Verificând actele dosarului cauzei, înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat de procuror sau de inculpat.
Examinând dispozitivul încheierii recurate se constată că instanța a respins, ca nefondate, cererile inculpaților G.F. și G.G. de revocare a măsurii arestării preventive.
în consecință, raportând textul de lege sus-menționat la situația de fapt, reiese că încheierea din 15 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, nu poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat.
Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca inadmisibil.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2), raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 4896/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4207/2005. Penal → |
---|