ICCJ. Decizia nr. 491/2005. Penal. Plângere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 491/2005
Dosar nr. 5703/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca tardiv, introdusă plângerea formulată de petiţionarul R.A. împotriva rezoluţiei dispuse de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la 9 martie 2004 în dosarul nr. 43/2004.
A obligat petiţionarul să plătească statului suma de 1.600.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În motivarea sentinţei se reţin următoarele:
La data de 26 februarie 2004, petiţionarul R.A. a depus la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia o plângere prin care arată că judecătorul N.M. de la Tribunalul Alba a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor obligându-l în mod ilegal prin sentinţa civilă pronunţată la plata sumei de 3.404.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin rezoluţia din 9 martie 2004, dată de procuror în dosar nr. 43/P/2004 al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţie comunicată petiţionarului la data de 10 martie 2004.
Petiţionarul a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 20 mai 2004 (ştampila de expediere 14 mai 2004).
Deşi la termenul din 7 septembrie 2004, instanţa a pus în vedere petiţionarului să facă dovada primirii comunicării soluţiei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, acesta în mod nejustificat nu a făcut dovada solicitată. Din borderoul pentru expedierea corespondenţei depusă la poştă rezultă că petentului R.A. i-a fost comunicată soluţia dată de parchet la data de 10 martie 2004.
Declarând recurs împotriva acestei sentinţe petentul a solicitat casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării.
Având în vedere aceste dispoziţii, precum şi faptul că rezoluţia dată de procuror i-a fost comunicată petiţionarului la data de 10 martie 2004 (astfel cum rezultă din borderoul pentru expedierea corespondenţei), iar acesta a formulat plângere împotriva rezoluţiei la Curtea de Apel Alba Iulia, la data de 20 mai 2004, depăşind termenul de 20 de zile stabilit de lege, rezultă că instanţa de fond, a respins în mod nejustificat, ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petiţionar.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul, obligând petiţionarul să plătească suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.A. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 490/2005. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 493/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
---|