ICCJ. Decizia nr. 5210/2005. Penal. Reabilitare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5210/2005
Dosar nr. 3151/2005
Şedinţa publică din 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89/ P din 11 martie 2005, Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de condamnatul L.G., prin care a solicitat reabilitarea judecătorească de sub efectele pedepselor de: 18 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 14/1983 a Tribunalului Bihor, modificată prin Decizia penală nr. 2219/1983 a Tribunalului Suprem, redusă la 9 ani închisoare prin Decretul nr. 11/1988; 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 387/1989 a Judecătoriei Beiuş; un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 98/1997 a Judecătoriei Beiuş, modificată prin Decizia penală nr. 445/A/1997 a Tribunalului Bihor.
S-a reţinut, în esenţă, că în cauză, termenul de reabilitare judecătorească în cazul condamnărilor succesive ale petentului, este cel prevăzut de lege pentru pedeapsa cea mai grea, adică de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 14/1983 a Tribunalului Bihor, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 2219/1983 a Tribunalului Suprem.
Întrucât data de la care începe să curgă acest termen este data la care a luat sfârşit executarea ultimei pedepse aplicată petentului, adică cea aplicată prin sentinţa penală nr. 98/1997 a Judecătoriei Beiuş, s-a constatat că termenul de reabilitare judecătorească nu s-a împlinit.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 92/ A din 3 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de petent.
Condamnatul a declarat recurs.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă, într-adevăr, că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 135 C. proc. pen.
Astfel, instanţa de apel a arătat, în mod corect, în considerentele deciziei, că, în cazul pedepselor succesive, cum este în speţă, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea, care este de 18 ani închisoare.
Drept urmare, termenul de reabilitare pentru petent este cel prevăzut de art. 135 lit. c) C. pen., la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, adică 9 ani, ceea ce înseamnă că termenul de reabilitare are o durată de 27 ani.
Având în vedere că, înainte de a se împlini termenul de reabilitare, a intervenit o nouă condamnare a sus-numitului, la un an închisoare, prin sentinţa penală nr. 98/1997 a Judecătoriei Beiuş, modificată prin Decizia penală nr. 445/A/1997 a Tribunalului Bihor, curgerea termenului de reabilitare menţionat a fost întreruptă şi a început să curgă un nou termen, aşa cum a motivat, în mod corect, Curtea de Apel Oradea.
Pentru aceste considerente, urmează a se constata că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice şi, pe cale de consecinţă, să fie respins recursul, ca nefondat cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.G. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 3 mai 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 80 RON (800.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 20 RON (200.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5195/2005. Penal. Art. 175 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5214/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
---|