ICCJ. Decizia nr. 528/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin rezoluția din 29 noiembrie 2004 dată în dosarul nr. 820/P/2004 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, D.A.M., C.C.M. și I.N., precum și a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală, N.E. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Plângerea împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 6695/112/XI/2005 din 1 iunie 2005 dată de procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică.
S-a reținut prin ambele rezoluții că nici procurorul de ședință care a solicitat respingerea recursului și nici judecătorii care au soluționat un recurs prin respingerea acestuia ca "inadmisibil", nu au săvârșit un abuz în serviciu, soluția respectivă nefiind dată cu încălcarea legii.
împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere potrivit dispozițiilor art. 2781C. proc. pen.
Plângerea este nefondată și va fi respinsă ca atare întrucât, împrejurarea că recursul formulat de petent a fost respins, ca inadmisibil, și că procurorul a pus concluzii de respingere nu reprezintă un abuz al magistraților, ci soluția a fost dată cu respectarea legii.
S-a respins, ca nefondată, plângerea petentului, împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 1 iunie 2005, dată în dosarul nr. 6695/112/B/2005 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică.
← ICCJ. Decizia nr. 498/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 504/2005. Penal → |
---|