ICCJ. Decizia nr. 530/2005. Penal

La 19 iulie 2005, petiționarul a adresat acestei Curți o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781C. proc. pen., și prin care solicita tragerea la răspundere penală a intimaților-magistrați A.P., G.R. și M.M.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 4557/2005.

în motivarea plângerii s-a susținut, în esență, că A.I. s-ar fi adresat mai întâi Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sesizând că judecătorii A.P. și G.R., precum și procuroarea M.M. ar fi vinovați de "corupție și abuz în serviciu".

A precizat, de asemenea, petiționarul că aserțiunile sale aveau în vedere participarea celor trei magistrați la dezbaterile desfășurate la 25 aprilie 2005 în urma cărora a fost pronunțată sentința penală nr. 289, dată în dosarul nr. 4367/2005, înregistrat de asemenea pe rolul Secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de la 6 octombrie 2005, Curtea a pus în discuție admisibilitatea plângerii, iar în urma dezbaterilor care au avut loc a rămas în pronunțare asupra acestei chestiuni.

în legătură cu aspectul menționat, cu afirmațiile petiționarului și cu temeiul de drept invocat Curtea reține că respectivul text de lege poate avea eficiență juridică numai în măsura în care în cauză sunt întrunite și cerințele art. 275 și următoarele C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul reglementărilor citate rezultă că sesizarea printr-o plângere întemeiată pe art. 2781C. proc. pen., a acestei Curți în vederea judecării cauzei în prima instanță este admisibilă numai în măsura în care:

procurorul a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau o ordonanță ori, după caz o rezoluție de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar acestea au făcut mai întâi obiectul unei alte plângeri care a fost respinsă de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul ierarhic superior acestora.

în cauza de față nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre aceste cerințe legale.

Este de observat astfel că petiționarul a depus în dosar exclusiv copii de pe:

un înscris intitulat "plângere penală" în cuprinsul căruia se face mențiunea că ar fi fost redactat la 3 iunie 2005 și un alt înscris destinat a fi adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, datat 27 iunie 2005.

Nici unul dintre acestea nu cuprinde însă alte mențiuni, iar respectivele înscrisuri nu au fost însoțite de alte dovezi care să ateste că ele ar fi fost efectiv înaintate autorităților pretins sesizate.

Relevantă în acest context este și neprezentarea petiționarului la termenul din 6 octombrie 2005 la care deficiența amintită putea fi eventual remediată în măsura în care A.I. ar fi propus administrarea unor probe concludente.

Față de aceste considerente, Curtea urmează a respinge plângerea ca inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat și la plata către stat a cheltuielilor prilejuite de judecarea cauzei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 530/2005. Penal