ICCJ. Decizia nr. 5321/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1657 din 22 decembrie 2004, a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.O., la 17 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.
Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul inculpatului a desființat parțial sentința și a redus pedeapsa de la 17 ani la 11 ani închisoare.
în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri a fost admis de secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 4075 din 4 iulie 2005 și s-a dispus casarea deciziei în parte în ce-l privește pe inculpatul P.O. și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Au fost menținute actele îndeplinite în fața instanței de apel până la data de 1 martie 2005.
în baza art. 38517 alin. (2) C. proc. pen., art. 3002și art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, sub nr. 2811/2005, iar la termenul din 29 august, în conformitate cu dispozițiile art. 160b C. proc. pen., instanța a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Prin încheierea cu aceeași dată, apreciind că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive și că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor comise și circumstanțele care-l caracterizează pe inculpat a fost menținută măsura arestării preventive.
Prin aceeași încheiere au fost respinse excepțiile ridicate și cererea de revocare a măsurii arestării preventive.
împotriva încheierii, comunicată inculpatului la 31 august 2005 la locul de deținere, a declarat recurs inculpatul și apărătorul acestuia la 31 august 2005, cu respectarea dispozițiilor art. 160b alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 1591alin. (8) din același cod.
Inculpatul a criticat încheierea ca nelegală și netemeinică susținând că instanța avea obligația să se pronunțe mai întâi asupra cererilor și excepțiilor ridicate și numai după aceea cu privire la măsura arestării preventive.
Neprocedând în acest fel, susține inculpatul, instanța s-a antepronunțat.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepțiile ridicate și anume nulitatea încheierilor de ședință din 2 octombrie 2004 și octombrie 2004 invocată în fața Curții de Apel București unde inculpatul a fost prezentat la 16 februarie 2005 și în raport de care se impunea constatarea încetării măsurii deoarece s-a depășit termenul de 60 de zile, chiar dacă instanța nu a motivat în încheiere, a respins excepția ca neîntemeiată.
Soluția este însă legală deoarece așa cum rezultă din conținutul și dispozitivul deciziei nr. 4075 din 4 iulie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție casând parțial hotărârea instanței de apel și trimițând cauza pentru rejudecare în ce-l privește pe inculpatul P.O.; Curtea a menținut actele îndeplinite în fața instanței de apel până la data de 1 martie 2005 cum și măsura arestării preventive.
Cu privire la respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, având în vedere dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., aceasta nu poate fi atacată cu recurs, legiuitorul stabilind că numai încheierile date în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive pot fi atacate separat cu recurs de procuror sau inculpat.
Cu privire la menținerea stării de arest, instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată la 22 iulie 2003, în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., a constatat potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Curtea de Apel București, având de soluționat după casare cu trimitere, apelul declarat de inculpatul P.O., motivele de casare fiind acelea că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind nesocotite dispozițiile art. 6 C. proc. pen., art. 66 alin. (2) C. proc. pen. și art. 6 pct. 2 și 3 din C.E.D.O., în sensul că deși apelul este o cale devolutivă, nu s-a admis și nu s-a pronunțat cu privire la probele solicitate, în condițiile în care se urmărea dovedirea nevinovăției inculpatului, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii, se mențin.
Aspectele probatorii pretinse contradictorii, probe care nu dovedesc vinovăția sa urmează a fi examinate și apreciate de instanța de apel, cu ocazia soluționării acestuia.
Fără a fi infirmată prezumția de nevinovăție, se constată că într-un prim ciclu procesual inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare redusă în apel la 11 ani închisoare iar în recurs, hotărârea instanței de apel a fost casată cu trimitere spre rejudecare în ce-l privește pe inculpatul P.O., instanța de recurs menținând starea de arest a inculpatului.
Așa fiind, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea, respectiv că, infracțiunea de trafic de droguri se pedepsește cu închisoare mai mare de 4 ani și fapta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se menține, urmează a respinge recursul.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 5305/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5306/2005. Penal → |
|---|
