ICCJ. Decizia nr. 5513/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea introdusă, la data de 27 aprilie 2004, la Tribunalul Iași, condamnatul S.D. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 204 din 28 mai 1998 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 316 din 27 octombrie 1998 a Curții de Apel Iași respectiv prin decizia nr. 717 din 24 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
în motivarea cererii contestatorul a invocat dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., în sensul că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa sa, fiind în imposibilitate de a se prezenta datorită unor motive de sănătate și de-a încunoștiința instanța despre această împiedicare.
Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 396 din 13 mai 2004, a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de condamnat, în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 42 C. proc. pen., cu referire la art. 389 alin. (1) din același cod.
Tribunalul a constatat că instanța competentă să judece contestația este înalta Curte de Casație și Justiție deoarece contestația în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și c), C. proc. pen., se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Or, decizia nr. 717 din 24 februarie 2000 împotriva cărei condamnatul a formulat contestație în anulare a fost pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție, dar la termenul din data de 27 octombrie 2004, condamnatul S.D. a declarat că își retrage contestația în anulare.
Așa fiind, prin decizia nr. 5543 din 27 octombrie 2004, s-a luat act de retragerea contestației în anulare formulată de contestator.
Prin cererea introdusă, la data de 11 februarie 2005, sus-numitul contestator a formulat din nou contestație în anulare împotriva aceleiași decizii a Curții Supreme de Justiție, respectiv decizia nr. 717 din 24 februarie 2000, motivând că a renunțat la contestația anterioară întrucât era în curs procedura de liberare a sa condiționată și el a apreciat că judecarea contestației presupunea să mai rămână în penitenciar, și că deci exista riscul de a nu beneficia de liberare.
Contestația în anulare este inadmisibilă.
Analizându-se, în principiu, contestația în anulare, se constată că motivele invocate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc. pen.
în cauză, contestatorul, a invocat ca motive ale contestației starea sa de sănătate, care l-a împiedicat să fie prezent la toate termenele de judecată, lipsa de apărare și a solicitat corectarea anumitor erori materiale în actele procedurale.
Din verificarea lucrărilor dosarului, rezultă că la data judecării recursului acesta a fost prezent la judecată așa cum, de altfel el recunoaște în motivele contestației.
Susținerea contestatorului potrivit căruia și-a retras prima contestație întrucât urma să se libereze condiționat nu poate fi primită, întrucât hotărârea atacată era definitivă și nu influența cu nimic asupra cererii sau soluției ce urma a fi pronunțată.
în consecință, contestația în anulare formulată de contestator este inadmisibilă și urmează a se respinge ca atare.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5512/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5508/2005. Penal → |
|---|
