ICCJ. Decizia nr. 5508/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 158 din 7 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul P.D., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.
în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul P.D. la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de un an, 5 luni și 28 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 80 din 15 octombrie 1996 a Judecătoriei Buzău, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în speță, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 490.365.173 lei către partea civilă SC A.P. SRL, cu titlu de despăgubiri civile.
în temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desființarea filei C.E.C. seria PO nr. 130291377.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli de judecată către partea civilă și la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție nr. 617/P/1998 emis la data de 31 mai 1999 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.D., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în fapt, s-a reținut că, la data de 19 august 1998, inculpatul P.D. s-a prezentat sub o identitate falsă, sub numele de P.C. reprezentant al SC Z.I. SRL la sediul SC A.P. SRL și, cu ocazia încheierii tranzacției de vânzare-cumpărare pentru cantitatea de 57.380 Kg oțel-beton, a înșelat societatea cu suma de 216.150.938 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 04 iunie 1999 sub nr. 1783/1999, iar pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, care a negat săvârșirea faptei și martorii B.V., M.G., L.Șt., P.G. și S.V., iar partea civilă SC A.P. SRL s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 215.829.742 lei.
Prin sentința penală nr. 45 din 22 ianuarie 2001 pronunțată în cauză, inculpatul a fost condamnat la 6 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmare a schimbării încadrării juridice a faptei și a fost obligat la plata sumei de 215.829.742 lei către partea civilă SC A.P. SRL, sentință ce a fost menținută prin decizia penală nr. 219/18 aprilie 2001 a Curții de Apel București.
Prin decizia penală nr. 5437 din 7 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, urmare a admiterii recursului declarat de inculpat, decizia penală nr. 219/2001 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 45/2001 a Tribunalului București au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul București, cu motivarea că, deși instanța de fond a admis, în cadrul probatoriilor audierea martorilor P.A. și O.S., nu a manifestat rol activ în administrarea probei, audiere ce se impunea în raport cu nerecunoașterea inculpatului.
în fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1354/2002.
în cadrul cercetării judecătorești, la dosarul cauzei s-a depus constituirea de parte civilă a SC A.P. SRL și a fost audiată martora P.A.
Prin sentința penală nr. 132 din 13 februarie 2002, pronunțată în cauză, inculpatul a fost condamnat tot la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și a fost obligat la plata sumei de 490.365.173 lei despăgubiri civile către partea civilă.
Prin decizia penală nr. 324 din 16 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, urmare admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), menținându-se pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Prin decizia penală nr. 403 din 22 ianuarie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul inculpatului, s-au casat cele două hotărâri și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea că instanța de fond nu a verificat depozițiile tuturor martorilor invocați în actul de trimitere în judecată și nu a administrat și alte probe necesare aflării adevărului, făcându-se referire expresă la neaudierea martorului O.S., care a constituit principala îndrumare dată de instanța supremă prin decizia anterioară de casare.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, sub nr. 3136/2004, fiind audiați și reaudiați martorii O.S., S.V., B.V.C., P.G.L., G.V., M.G., L.E. S. și L.Șt.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că situația de fapt a fost corect reținută prin actul de sesizare.
Astfel, deși inculpatul a afirmat că l-a cunoscut pe patronul firmei SC Z.Z.I. SRL, cetățeanul arab A.M.J. și că, împreună cu acesta, s-a deplasat la depozitul SC A.P. SRL din Șos. Giurgiului, de unde a luat marfa, iar o parte din documentele privind vânzarea mărfii către SC D. SRL au fost semnate de cetățeanul arab, afirmația este contrazisă de procesele-verbale încheiate de organele de poliție din care a rezultat că la adresa din București nu își are sediul SC Z.Z.I. SRL și patronul acesteia nu este cunoscut, la adresa respectivă locuind o pensionară și că, în evidențele D.G.P.F.S.P.M.P. - A.M.J. nu figurează intrat sau ieșit de pe teritoriul României,
Din compararea semnăturilor de pe cele trei facturi emise de SC Z.Z.I. SRL către SC D.I. SRL de la rubrica semnătura furnizorului și semnătura de pe actul adițional de modificare a statutului SC Z.Z.I. SRL a rezultat fără dubiu că sunt total diferite, situație neexplicabilă, în cazul în care acestea ar aparține unei singure persoane.
Deși din declarațiile martorilor S.V., O.S. și L.Șt. a rezultat că inculpatul a fost însoțit de două persoane, cetățeni arabi, care au fost prezentate de către inculpat ca fiind reprezentanții firmei, nu a rezultat că inculpatul ar fi fost însoțit de vreunul din cei doi arabi în incinta depozitului și nici că ar fi întocmit documentele în legătură cu virarea către SC D. SRL sau că le-ar fi semnat.
Totodată, ceilalți martori audiați în cauză, reprezentanți sau angajați ai SC A.P. SRL, au precizat că inculpatul s-a prezentat singur și că, s-a recomandat ca fiind consilierul SC Z.Z.I. SRL, prezentând totodată actele societății.
Tot din declarațiile martorilor P.G.L., M.G., G.V., S.V. a rezultat că inculpatul s-a prezentat, ca fiind P.C. (și nu D.) și ca reprezentant sau consilier al SC Z.Z.I. SRL, calitate pe care nu o avea în realitate.
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că facturile fiscale nr. 0065953, nr. 0065952 și nr. 006591 emise de SC Z.Z.I. SRL, către SC D.I. SRL și chitanțele nr. 3290310 - nr. 3290312 au fost scrise de inculpat, iar în procesul-verbal de percheziție efectuat la data de 16 septembrie 1998 asupra inculpatului, cu ocazia depistării a rezultat că în geanta diplomat ce îi aparținea au fost găsite: carnetul de facturi fiscale seria BALD nr. 32903313 - 3290350, din care au fost completate și facturile și chitanțele de mai sus.
Dacă facturile fiscale și chitanțele emise de firma SC Z.Z.I. SRL ar fi fost în posesia patronului A.M.J., așa cum a susținut inculpatul nu se explică de ce carnetele de facturi fiscale și chitanțele au aceleași serii și cu numere în continuare se aflau în posesia inculpatului la interval de o lună, după ce a avut loc cumpărarea mărfii de către SC Z.Z.I. SRL de la SC A.P. SRL.
Că inculpatul a acționat cu intenția de a înșela SC A.P. SRL a rezultat atât din cele expuse mai sus, cât și din împrejurarea că a predat o filă cec PO 1300291377, având completată rubrica "emitent" firma SC Z.Z.I. SRL ștampilată cu ștampila societății, iar semnătura indescifrabilă și a solicitat reprezentanților SC A.P. SRL completarea și introducerea la plată după data de 14 septembrie 1998, cu motivarea că va avea disponibil, după vânzarea mărfii, fapt infirmat de fișa de cont a societății din care a rezultat să suma din contul societății la data tranzacției era mai mare decât cea de după data de 14 septembrie 1998 și că, deși o parte din marfă a fost vândută în aceeași zi către SC D. SRL, iar inculpatul a primit suma de 160.573.598 lei, acesta nu a achitat nimic din această sumă către SC A.P. SRL, ci a compensat o datorie pe care o avea la o altă societate, iar restul mărfii (15.640 kg) a fost vândută fictiv în contul datoriei pe care o avea societatea sa SC A.P. SRL, ci a compensat o datorie pe care o avea societatea sa SC G.P.P.F.S. Buzău, față de SC I.G.T. SA.
în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., prejudiciul cauzat, în sumă de 216.150.938 lei neavând consecințe grave în raport cu dispozițiile art. 146 C. pen., astfel cum a fost modificat prin raportate la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele pedepsei prevăzută de lege, pericolul social concret al faptei săvârșite, în raport cu modalitatea de săvârșire a faptei și de consecințele acesteia, precum și cu persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 490.365.173 lei, cu titlul de despăgubiri materiale către partea civilă SC A.P. SRL.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., având în vedere că în cauză nu există probe de vinovăție, atâta timp cât martorii au dat declarații contradictorii și nu s-a confirmat faptul că ștampila și semnăturile de pe fila cec îi aparțin.
în subsidiar, în raport cu circumstanțele sale reale și personale a solicitat redozarea pedepsei, apreciind că este prea aspră în raport cu fapta săvârșită.
Prin decizia penală nr. 293 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 861/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva sentinței penale nr. 158 din 7 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 3136/2004.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A fost obligat apelantul la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în art. 215 alin. (2) C. pen., este incriminată înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori alte mijloace frauduloase.
Folosirea de nume mincinoase presupune utilizarea unui nume, care nu aparține în realitate făptuitorului.
Or, în speță, în luna august 1998, inculpatul P.D. s-a deplasat la SC A. SRL, situat în București unde s-a prezentat sub numele de P.C. și a pretins că este consilier împuternicit al SC Z.Z.I. SRL, în această calitate dorind să achiziționeze o cantitate de oțel-beton.
Din cercetările efectuate a rezultat însă că asociat unic și administrator al SC Z.Z.I. SRL este numitul A.M.J., cetățean irakian, care nu figurează în evidențele autorităților române și care nu a fost identificat până în prezent.
De asemenea, inculpatul P.D. nu figurează că ar fi avut vreo calitate în firma SC Z.Z.I. SRL.
Potrivit art. 215 alin. (3) C. pen., există infracțiune de înșelăciune, când autorul a indus sau menținut în eroare o persoană cu prilejul încheierii sau executării unui contract, dacă fără această amăgire, victima nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Din probele administrate în cauză, declarațiile martorilor P.G.L., M.G., G.V., proces-verbal de percheziție efectuat la data de 1 septembrie 1998 de către organele de poliție a rezultat că inculpatul P.D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât la data de 19 august 1998 s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv P.C. și a afirmat în mod mincinos că este reprezentant al SC Z.Z.I. SRL, inducând astfel în eroare pe partea civilă SC A.P. SRL, cu ocazia tranzacției de vânzare-cumpărare a cantității de 57.380 kg oțel-beton, în valoare de 216.150.938 lei.
De precizat că inculpatul pentru a spori încrederea reprezentanților SC A. SRL, M.G. și G.V. a afirmat că este recomandat de B.V. (pe care îl cunoscuse în aceeași zi) și a pus la dispoziție fotocopii ale documentelor firmei SC Z.Z.I. SRL.
Critica inculpatului, în sensul că depozițiile martorilor sunt contradictorii a fost considerată nefondată, atâta timp cât martorii audiați în cauză au arătat că inculpatul s-a prezentat singur la SC A.P. SRL și s-a recomandat ca fiind consilier al SC Z.Z.I. SRL.
Faptul că martorii S.V., O.S. și L.Șt. au arătat în declarațiile lor că inculpatul a fost însoțit de doi cetățeni arabi, nu înseamnă că acesta nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, atâta timp cât toate probele converg în sensul prejudicierii părții civile cu suma de 216.150.938 lei, facturile fiscale și chitanțele aflate la dosar fiind întocmite de acesta.
De asemenea, astfel cum a reținut și instanța de fond, inculpatul a predat reprezentanților SC A.P. SRL, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, o filă cec PO nr. 1300291377, ștampilată cu ștampila SC Z.Z.I. SRL, fără ca acesta din urmă să aibă disponibil în cont.
în consecință, la stabilirea unei pedepse de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) și 3 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în condițiile în care inculpatul este condamnat definitiv pentru o infracțiune similară și judecat în stare de arest preventiv pentru o infracțiune de același gen cu cea din prezenta cauză, instanța de fond a făcut o corectă individualizare judiciară, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
în raport cu circumstanțele reale ale faptei, gradul de pericol social concret, modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, cât și antecedentele penale ale inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu potrivit art. 37 lit. a) C. pen., o reconsiderare a pedepsei ar fi în neconcordanță cu dispozițiile înscrise în art. 52 C. pen.
împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs nemotivat inculpatul P.D.
Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei, că probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția sa, că ștampila și semnătura de pe filele cec nu au fost dovedite că îi aparțin. în subsidiar, în temeiul art. 3859pct. 14 C. proc. pen., a solicitat redozarea pedepsei aplicate, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale inculpatului.
Examinând recursul inculpatului P.D. declarat împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 18, 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator a rezultat că în mod judicios instanța de apel, la rândul ei și-a însușit argumentele primei instanțe, cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., așa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în raport cu situația de fapt reținută.
înalta Curte consideră că în cauză instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se temeinic motivat că fapta inculpatului P.D., care la data de 19 august 1998 s-a prezentat sub o identitate falsă, respectiv P.C. și afirmând mincinos că este reprezentantul SC Z.Z.I. SRL, inducând în eroare partea civilă SC A.P. SRL, cu ocazia tranzacției de vânzare-cumpărare a cantității de 57.380 kg oțel-beton în valoare de 216.150.938 lei, întocmind facturi fiscale și chitanțe, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de înșelăciune.
Din probele administrate în fond după casare, în al treilea ciclu procesual, coroborate cu celelalte probe administrate în ciclurile procesuale anterioare, precum și cu mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, pe care instanța de apel le-a evidențiat în mod expres, a fost dovedită contribuția inculpatului, modalitatea de săvârșire a infracțiunii care au relevat forma de vinovăție a acestuia, respectiv intenția directă, acesta având reprezentarea urmărilor faptei pe care a comis-o, urmărind și acceptând producerea rezultatelor sale.
Astfel, înalta Curte nu poate reține critica inculpatului cu privire la inexistența vinovăției, având drept consecință achitarea sa, ca urmare a unei erori grave de fapt, deoarece între percepția probelor administrate și corect evaluate de instanța de apel, respectiv declarațiile martorilor reaudiați, cu expertiza efectuată în cauză care a concluzionat că facturile și chitanțele menționate expres au fost scrise de inculpat, cu procesul-verbal de percheziție efectuată asupra inculpatului, la data de16 septembrie 1998, găsindu-se carnetul de facturi fiscale din care au fost completate și facturile și chitanțele arătate în expertiză, precum și celelalte mijloace de probă, care au dovedit intenția inculpatului de inducere în eroare la încheierea tranzacției, materializată în concret și soluția pronunțată există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare invocat, art. 3859pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici apărarea inculpatului menționată în ultimul cuvânt, în sensul că i s-ar fi agravat situația în propria cale de atac, prin obligarea sa la plata unei sume majorate reprezentând despăgubiri către partea civilă, deoarece suma de 490.365.173 lei acordată părții civile în al doilea ciclu procesual și menținută ulterior reprezintă actualizarea prejudiciului de 215.829.742 lei stabilit inițial, potrivit indicilor de inflație, așa cum rezultă din cererea societății, astfel că și sub aspectul percepției situației despăgubirilor civile din probele administrate și soluția pronunțată în acest sens există concordanță.
înalta Curte consideră că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, acesta fiind condamnat definitiv pentru o infracțiune de același gen, dovedind perseverență infracțională, nu a recunoscut comiterea faptei.
Prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, orientat către minim, cu executare în regim de detenție, fiind incidente și dispozițiile art. 61 C. pen., revocându-se liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat și contopindu-se cu pedeapsa dispusă prin prezenta cauză, urmând ca pedeapsa cea mai grea să se execute prin privare de libertate, s-a apreciat că numai aceasta este în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Așadar, nici solicitarea recurentului inculpat referitoare la redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia, nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte consideră că în cauză instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 293 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei) a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5513/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 935/2005. Penal → |
|---|
