ICCJ. Decizia nr. 555/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 555/2005
Dosar nr. 6804/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1381 din 13 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 570/2004 a fost condamnat printre alţii, inculpatul C.M. la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 – art. 76 din acelaşi cod.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în seara de 20 aprilie 2003, la iniţiativa inculpatului C.M., inculpatul P.A.G., a acceptat să-l ajute la sustragerea unei şine de cale ferată, demontată, aflată în comuna Şimian, lângă linia de colectare a secţiei L7 CFR Drobeta Turnu Severin. În timp ce transportau şina cu o căruţă, au fost surprinşi de lucrătorii de poliţie, astfel că prejudiciul a fost reparat.
Apelul şi recursul declarate de inculpat au fost respinse, ca nefondate, prin deciziile nr. 252/ A din 5 iulie 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi şi respectiv nr. 1438 din 16 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Nemulţumit de aceste hotărâri inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat şi nu s-a prezentat să-l susţină.
Recursul este inadmisibil.
În articolul 3851 C. proc. pen., sunt enumerate sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţele de judecată, care pot fi atacate cu recurs. Din conţinutul acestui text rezultă că pot fi atacate cu recurs printre altele, deciziile pronunţate ca instanţe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Inculpatul a atacat cu recurs Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi iar recursul a fost soluţionat de Curtea de Apel Craiova care prin Decizia penală nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 l-a respins ca nefondat.
Cum împotriva acestei decizii nu este prevăzută calea de atac a recursului, Curtea, ţinând seama de dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a), va respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 554/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 557/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
---|