ICCJ. Decizia nr. 5745/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 32/ P din 27 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 30 martie 2005 în dosarul nr. 336/P/2004, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul F.M., criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea că, în mod greșit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale a procurorului M.V. în condițiile în care acesta l-a favorizat pe inculpat, prin neluarea în considerație a cererilor sale și sustragerea acestora de la dosarul de urmărire penală.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimată, în calitate de organ de urmărire penală în dosarul penal nr. 2964/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.
în ceea ce privește memoriul depus de către petent la data de 7 mai 2004, în care acesta critica actele de urmărire penală efectuate în legătură cu accidentul rutier a cărui victimă a fost, se poate constata că, prin depunerea acestuia la suplimentul dosarului de urmărire penală, nu s-a produs o vătămare efectivă a drepturilor procesuale ale petentului, parte vătămată, întrucât, pe de o parte, respectivul memoriu nu reprezintă o "declarație", astfel cum susține petentul iar, pe de altă parte, opinia critică exprimată de acesta cu privire la actele de urmărire penală efectuate în faza de urmărire penală, poate fi valorificată legal în fața instanței de judecată care efectuează cercetarea judecătorească în mod nemijlocit și cu respectarea principiului contradictorialității, statuat de art. 289 C. proc. pen., refăcând toate probele administrate în faza de urmărire penală. De menționat că, prin rechizitoriul din 4 iunie 2004 emis în cauză, procurorul V.M. a dispus trimiterea în judecată a autorului accidentului rutier pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., reținând culpa exclusivă a inculpatului și precizând că partea vătămată F.M. urmează a-și preciza pretențiile civile în fața instanței, astfel că nu se poate vorbi de o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimată, care să aibă consecința vătămării intereselor părții vătămate.
în ceea ce privește cele două cereri depuse la data de 29 aprilie 2004 la procurorul de serviciu, prin care partea vătămată solicita restabilirea situației anterioare producerii accidentului, prin obligarea inculpatului la plata asigurărilor de sănătate, în contul părții vătămate, până la recăpătarea stării de sănătate, precum și desemnarea unui apărător din oficiu, conform dispozițiilor art. 173 alin. (3) C. proc. pen., din actele dosarului reiese că nu s-a putut stabili dacă acestea au ajuns la dosarul cauzei, luându-se măsuri pentru refacerea acestora. Chiar admițând că prima dintre cereri ar fi ajuns la dosarul de urmărire penală, ea nu putea fi soluționată în faza de urmărire penală și în temeiul legal indicat de inculpat, art. 170 C. proc. pen., deoarece obligarea la despăgubiri civile constând în cheltuielile de spitalizare, pentru procurarea de medicamente și pentru recuperare nu se poate face decât prin hotărâre judecătorească, nicidecum printr-o dispoziție a procurorului.
Referitor la cererea privind desemnarea unui apărător din oficiu, din copia depusă de petentul, parte vătămată rezultă că acesta din urmă a motivat solicitarea prin lipsa posibilităților materiale; ori, dispozițiile art. 173 alin. (3) C. proc. pen., fac referire la anumite motive din care partea vătămată nu și-ar putea face singură apărarea, motive care nu echivalează cu lipsa resurselor materiale pentru angajarea unui avocat.
Pe de altă parte, nu orice încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia instrumentării urmăririi penale angajează răspunderea penală a organului de urmărire penală, ci doar dacă se dovedește reaua, credință cu care acesta acționează în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă a infracțiunilor reclamate. Faptul că, în ceea ce îl privește pe lucrătorul de poliție rutieră care a făcut cercetarea la fața locului, s-a admis plângerea împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în vederea completării urmăririi penale, nu înseamnă că, pe cale de consecință, se impune și admiterea plângerii împotriva procurorului care a supravegheat cercetarea penală, în condițiile în care nu s-a dovedit că acesta l-a favorizat pe inculpat, ci, dimpotrivă, acesta a fost trimis în judecată, reținându-se culpa sa exclusivă.
Pentru toate aceste considerente, s-au văzut și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, a obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5736/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5744/2005. Penal → |
|---|
