ICCJ. Decizia nr. 5746/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 147 din 20 aprilie 2005, Tribunalul Ialomița a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul R.V. privind întreruperea executării pedepsei de 25 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 75/1998 a aceleiași instanțe, fiind obligat la 450.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că motivele invocate de condamnat privind starea materială și financiară a familiei acestuia, constatate prin referatul de anchetă socială nr. 4904 din 04, nu constituie împrejurări speciale de natură a justifica întreruperea executării pedepsei în limitele art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen.
Apelul condamnatului, cu solicitarea de a-i fi reexaminată situația familială, în sensul admiterii cererii, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 582/ A din 21 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu consecința obligării sale la 100 lei RON cheltuieli judiciare statului.
Prin recursul de față, în termen, se reiterează critica din apel circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 455 cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată când din cauza unor împrejurări speciale executarea în continuare a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa.
în speță, situația materială și financiară grea reprezintă o caracteristică permanentă a familiei condamnatului, care nu se poate eradica sau îmbunătăți substanțial în limitele termenului de până la 3 luni prevăzut de dispozițiile legale precitate.
Soluția adoptată de instanțele anterioare, ca atare, este legală și temeinică, urmând a fi respins recursul condamnatului potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul recurent la suma de 80 lei RON cheltuieli judiciare statului, din care 20 lei RON au reprezentat onorariu apărător oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 5744/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5770/2005. Penal → |
---|