ICCJ. Decizia nr. 5736/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 54 din 1 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. 4396/P/2003, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul:

B.G.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

în baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

în baza art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare.

în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, combinat cu art. 1 din O.U.G. nr. 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și 5 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul B.G.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - e) C. pen.

în baza art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa conform art. 66 C. pen.

în baza art. 14,art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998,art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului București, la plata sumei de 1.491.400.000 cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente.

în baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false aflate în dosarul de urmărire penală.

S-a dispus scoaterea din cauză a părții civile D.G.F.P.C.F.S. Caraș Severin.

A fost respinsă cererea privind publicarea hotărârii judecătorești definitive.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

în cursul lunilor mai - iunie 2000, perioada în care fenomenul "cuponiadei" a luat amploare în Județul Caraș Severin, cu precădere în zona municipiului Caransebeș, reprezentanții mai multor agenți economici au achiziționat de pe piața liberă de la beneficiarii subvențiilor, cupoane agricole, pe care ulterior le-au decontat prin agențiile bancare ale B.C.R. SA, pe baza centralizatoarelor unor facturi întocmite în fals, de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, operații care însă nu au fost evidențiate în contabilitatea proprie a agentului economic.

O astfel de practică a fost folosită și de inculpatul B.G.D., administrator la SC T.C. SRL Caransebeș, înregistrată la O.R.C. sub nr. 311/11/1996, care avea ca principal obiect de activitate comerțul.

Având în vedere această activitate, organele de urmărire penală au dispus Gărzii Financiare efectuarea unui control tematic, cu privire la modul în care au fost respectate prevederile O.G. nr. 32 /1999 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 2000, prevederile H.G. nr. 103/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice cu privire la modul de acordare, distribuire, utilizare și decontare a cupoanelor pentru agricultori, precum și prevederile Ordinului nr. 10 din 2 februarie 2000 al M.A.A pentru stabilirea bunurilor care pot fi achitate, a serviciilor care pot fi prestate pe bază de cupoane pentru agricultori în anul 2000, precum și a valorii unui cupon.

Din procesul verbal de control, astfel întocmit, a rezultat că, în perioada 9 mai 2000 - 27 iunie 2000 SC T.C. SRL prin administratorul ei, a prezentat, în vederea decontării, la B.C.R. - Agenția Oțelu Roșu, un număr de 14.914 cupoane agricole, care au fost însoțite, conform reglementărilor în vigoare, de un număr de 19 centralizatoare ale unor facturi întocmite în fals, de livrare către beneficiarii cupoanelor agricole, a unor cantități de îngrășăminte chimice.

Controlul a mai stabilit, că, în aceeași perioadă, SC T.C. SRL, prin administratorul ei inculpatul B.G.D. a contractat credite în valoare de 1.491.400.000 lei de la B.C.R. - Agenția Oțelu Roșu, pentru achiziționarea de complex îngrășăminte, credite pe care însă le-a utilizat în alte scopuri decât cel pentru care au fost acordate, respectiv pentru a cumpăra de pe piața liberă cupoane agricole la un preț diminuat în raport cu valoarea lor reală, pentru a le deconta ulterior la B.C.R. - Agenția Oțelu Roșu, la valoarea de 100.000 lei, în scopul obținerii pentru sine, a unor profituri respectiv a unor foloase materiale necuvenite.

Prin extinderea controlului, comisarii Gărzii Financiare au stabilit totodată că, SC T.C. SRL, în cursul anului 2000, nu s-a aprovizionat cu îngrășăminte chimice și nici nu a deținut pe stoc astfel de produse, neexistând documente justificative în acest sens.

în consecință, s-a reținut că, în perioada anului 2000, SC T.C. SRL nu a livrat către beneficiarii de cupoane agricole, îngrășăminte chimice, iar eliberarea facturilor s-a făcut în fals, societatea comercială urmărind astfel, prin administratorul ei, tăinuirea operațiunilor și a faptului că a întocmit în fals facturi de livrare, scopul urmărit fiind, în opinia organelor de control, acela de a înșela societatea bancară prin însușirea sumei de 1.491.400.000 lei.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a utiliza creditele societății SC T.C. SRL, care i-au fost acordate de B.C.R - Agenția Oțelu Roșu pentru achiziționarea complex îngrășăminte, în alt scop decât cel pentru care au fost acordate, fiind folosite de inculpat pentru achiziționarea de pe piața liberă a cupoanelor agricole, în vederea decontării lor, pentru obținerea pentru sine de venituri necuvenite, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [(pentru creditele folosite în acest fel de inculpat, după intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000, în valoarea totală de 1.289.100.000 lei; aceeași faptă a inculpatului de a folosi, cu rea credință, creditele societății pe care le contractase pentru achiziții complex îngrășăminte, într-un scop contrar intereselor acestei societăți, dar în folosul său propriu, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru creditele care i-au fost acordate și folosite în alte scopuri, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000, respectiv pentru suma de 202.300.000 lei, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare și anexa 2, cuprinzând C.E.C. - urile, pe baza cărora inculpatul a ridicat, în perioada 9 mai 2000 - 17 mai 2000, sume de bani de la Agenția Oțelu Roșu din creditele acordate societății și pe care le-a folosit în interes propriu)].

Fapta inculpatului de a întocmi în fals facturi fictive de aprovizionare și de livrare de îngrășăminte chimice, și de a semna centralizatoarele acestor facturi, pe care apoi le-a prezentat la agenția bancară, solicitând și primind, pe baza cupoanelor agricole și a întregii documentații, suma de 1.491.400.000 lei, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., întrucât agenția bancară a fost indusă în eroare de inculpat, prin prezentarea documentației depusă ca fiind reală, în scopul decontării cupoanelor agricole, pentru obținerea unui folos material injust.

De asemenea, prin omiterea cu știință a înregistrărilor vizând activitățile comerciale legate de decontarea cupoanelor agricole și de creditarea societății, având drept consecință denaturarea veniturilor și cheltuielilor, a rezultatelor financiar contabile, așa cum au fost ele reflectate în bilanțul contabil întocmit la data de 31 decembrie 2000, inculpatul a comis infracțiunea de fals la legea contabilității, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât pentru existența acestei infracțiuni este suficient ca inculpatul să fi omis cu știință efectuarea înregistrărilor unor venituri în evidențele contabile, având drept consecință alterarea elementelor referitoare la patrimoniul financiar, ce stau la baza întocmirii bilanțului contabil, ca act final al exercițiului financiar anual al unei societăți comerciale.

Astfel, inculpatul omițând să înregistreze în evidențele contabile ale societății, activitățile comerciale în legătură cu decontarea și creditarea societății pe anul 2000, ce atestau realizarea unor venituri, a alterat, evident, elementele de activ ale patrimoniului, ce stau la baza bilanțului contabil prejudiciind astfel statul de impozitul de profit.

împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpatul B.G.D. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara a criticat sentința pentru nelegalitate, constând în neaplicarea pedepsei complimentare pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în neaplicarea prevederilor art. 71 C. pen., pentru fiecare infracțiune în parte, în neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu privire la greșita soluționare a laturii civile, la nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 și pentru netemeinicie, constând în neînlăturarea art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., reținute de instanța de fond, în mod nejustificat și cu privire la respingerea cererii procurorului de aplicare a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, solicitând achitarea sa.

Partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit inculpatul nu a fost obligat și la plata comisionului bancar de decontare a cupoanelor și a penalităților legale.

Prin decizia penală nr. 355/ A din 14 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 3777/2004, a fost admis apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara.

A fost desființată în parte sentința penală nr. 54 din 1 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. 4396/2003 și în rejudecare:

S-a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru fiecare pedeapsă aplicată inculpatului prin sentința apelată.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost menținută obligarea inculpatului la plata sumei de 1.491.400.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu dobânzile legale de la data producerii prejudiciului, până la data recuperării integrale și au fost respinse celelalte pretenții formulate de aceeași parte civilă.

S-a dispus comunicarea deciziei și a sentinței penale nr. 54 din 1 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin (la data rămânerii definitive), la Oficiul Registrului Comerțului, care va efectua înregistrările, cu privire la condamnarea inculpatului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B.G.D. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați apelantul - inculpat și apelanta parte civilă la plata sumei de câte 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara este fondat, iar apelurile declarate de inculpatul B.G.D. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sunt nefondate.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, până la terminarea executării pedepsei; până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Condamnându-l pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000,art. 290 C. pen., art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., instanța avea obligația să interzică pentru fiecare pedeapsă aplicată, în raport cu infracțiunile mai sus menționate, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Neprocedând în acest fel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

De asemenea, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală neaplicând inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului unora dintre drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata art. 71 C. pen., aplicarea pedepsei complimentare fiind obligatorie în cazul în care legea o prevede.

Soluția instanței de fond a fost apreciată ca nelegală și pentru neaplicarea prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece de la data săvârșirii faptei, până la data pronunțării sentinței apelate, pedeapsa prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a fost grațiată, astfel că inculpatul trebuia să beneficieze de dispozițiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), ca lege mai favorabilă.

Apelul procurorului a fost considerat ca fiind fondat și cu privire la necomunicarea sentinței la Registrul Comerțului și efectuarea înregistrărilor cu privire la condamnarea inculpatului.

în ce privește criticile formulate de parchet privind cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpatului greșita reținere a circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74 C. pen. și neaplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000, care reglementează posibilitatea publicării sentințelor penale de condamnare în presa locală, după rămânerea definitivă a acestora, instanța de apel a apreciat că sunt nefondate.

De asemenea, apelurile declarate de partea civilă și de inculpat au fost considerate neîntemeiate, fiind respinse ca atare.

împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul B.G.D.

Parchetul a invocat în motivele scrise de recurs, cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 14 și pct. 171 C. proc. pen., solicitând pe de o parte înlăturarea circumstanțelor atenuante personale reținute în favoarea inculpatului și majorarea pedepselor aplicate acestuia, iar pe de altă parte a apreciat că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, sub aspectul modului în care a fost soluționată latura civilă a cauzei întrucât instanța a dat ce nu s-a cerut, acordând în mod nejustificat dobânzi legale, deși acestea nu au fost cerute de partea civilă și nu sunt întrunite cerințele legale pentru acordarea lor din oficiu. Totodată parchetul a considerat că, în mod nejustificat, a fost respinsă cererea privind aplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 78/2000, care reglementează posibilitatea publicării sentințelor penale de condamnare în presa locală după rămânerea definitivă a acestora.

în concluziile orale formulate, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susține motivul de recurs vizând greșita soluționare a laturii civile a cauzei și nici pe cel referitor la neaplicarea art. 30 din Legea nr. 78/2000. A învederat faptul că înțelege să completeze motivele de recurs, cu cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 15 și 171 C. proc. pen., întrucât instanța nu a dat eficiență, dispozițiilor Legii de grațiere nr. 543/2002 pentru pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pe de o parte, iar pe de altă parte a greșit atunci când a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, pedeapsă ce a fost grațiată.

Inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 12, pct. 13, pct. 14 și pct. 171 teza a II-a C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, susținând că faptele reținute, reprezintă contravenții potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 219 din 29 decembrie 1999.

Totodată, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu în dauna părții civile.

în subsidiar, apărătorul inculpatului a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru identificarea și audierea persoanelor fizice de la care au fost achiziționate cele 14.914 cupoane agricole, pentru a se stabili dacă inculpatul a acționat cu rea credință, precum și modul cum au fost folosiți banii obținuți pe cupoane. Același apărător a mai solicitat într-un ultim subsidiar a se da eficiență prevederilor art. 81 C. pen., ori ale art. 861C. pen., deoarece inculpatul a acționat cu bună - credință, prin activitatea sa asigurând beneficiarilor de cupoane intrarea efectivă în posesie, a sumelor de bani acordate cu ajutor pentru munca în agricultură.

înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța de apel, după expunerea situației de fapt și a motivelor invocate de apelanți a expediat într-o singură frază soluționarea apelurilor, precizând că "apelurile declarate de inculpatul B.G.D. și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale sunt nefondate".

Ulterior, Curtea de Apel Timișoara analizează motivele invocate de parchet, însă nu mai revine cu analiza motivelor celorlalți apelanți, arătând doar că, din probele administrate rezultă vinovăția inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, în starea de fapt și încadrarea juridică au fost corect reținute iar individualizarea pedepselor s-a făcut conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Cu privire la apelul părții civile, instanța de apel concluzionează scurt că pretențiile privind plata comisionului lunar nu sunt justificate, iar dobânzile legale acoperă beneficiul nerealizat.

înalta Curte constată că, potrivit normelor procesual penale [(art. 383 alin. (1) C. proc. pen., ce vizează conținutul deciziei pronunțate în apel, raportat la art. 356 C. proc. pen., ce privește conținutul expunerii hotărârii)], instanța de apel era obligată să examineze critic fiecare din motivele de apel supuse judecății sale și să le admită ori să le respingă motivat, arătând pe ce anume și-a fundamentat concluziile.

Lipsa acestei analize echivalează cu nemotivarea soluției, fapt ce pune în imposibilitate instanța de control judiciar să se pronunțe la rândul ei, cu privire la motivele de recurs în ansamblul lor.

Examinând din oficiu cauza, înalta Curte mai constată că, atâta vreme cât nu s-au stabilit raporturile juridice presupuse a exista între partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și inculpat, nici nu putea fi făcută vreo încadrare juridică a faptelor, deoarece infracțiunea de înșelăciune, fiind o infracțiune de rezultat, trebuia arătat acest rezultat și anume folosul material injust obținut de inculpat, prin utilizarea cupoanelor agricole.

Din examinarea O.U.G. nr. 219/1999 rezultă că aceste cupoane agricole au fost atribuite deținătorilor de terenuri agricole și au intrat în proprietatea acestora, putând fi utilizate la plăți pentru bunurile și serviciile prevăzute în actul normativ.

Ele reprezintă o creanță a producătorului agricol asupra statului, reprezentat prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Nefiind interzisă pentru lege înstrăinarea acestor creanțe, inculpatul recurent le-a cumpărat de la deținători, în mod liber și le-a utilizat în raporturile sale de creditare cu banca, activitate, de asemenea, neinterzisă de actul normativ.

în consecință, instanțele de fond și apel trebuiau să distingă între acțiunea inculpatului de schimbare a destinației creditorului și consecințele acestuia în raport de banca deținută care a fost obținut creditul pe de o parte și eventuala acțiune de înșelare, în modurile stabilite de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în raport cu deținătorii legitimi ai creanțelor și nicidecum cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu care nu s-a demonstrat că inculpatul s-ar fi aflat într-un raport juridic.

Totodată, în cauză nu s-a demonstrat în ce constă efectiv prejudiciul încercat de partea civilă, câtă vreme aceasta avea obligația prin lege să suporte contravaloarea oricărui cupon pe care l-a emis, indiferent de deținător.

Un alt aspect neelucidat în cauză constă în neresponsabilizarea societății comerciale administrată de inculpat, care a fost titulara creditului și care, în situația existenței vreunui prejudiciu; ar fi trebuit să figureze în proces ca parte civilmente responsabilă.

în lipsa motivării hotărârii pronunțate în apel, instanța de recurs nu poate elucida aceste aspecte, deoarece rezolvarea lor în ultima fază a procesului penal ar lipsi părțile de posibilitatea exercitării unei căi de atac, astfel că se impune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara și de, inculpatul B.G.D.

Va casa decizia penală nr. 355/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția penală și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu cauza rejudecării, instanța de apel va examina cauza prin prisma motivelor invocate de părți, urmând a clarifica esențialmente următoarele aspecte:

- dacă există vreo interdicție legală expresă de achiziționare a cupoanelor agricole de la producători (legislația în vigoare la data săvârșirii faptelor).

- dacă persoanele fizice de la care au fost achiziționate cupoanele au fost induse în eroare, în sensul art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), de către inculpat la efectuarea tranzacției.

- dacă partea civilă își poate legitima poziția procesuală și poate demonstra realitatea prejudiciului invocat.

- dacă creditul bancar a fost obținut de societatea administrată de inculpat sau de acesta în nume personal.

- se va arăta explicit dacă se impune ori nu aplicarea beneficiului garanției pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în sarcina inculpatului.

- se va verifica dacă este întemeiată sau nu solicitarea din apel a parchetului privind reținerea pedepsei accesorii pentru fiecare sancțiune aplicată și mai ales pentru pedeapsa grațiată [(art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990)].

- se va verifica motivul pentru care a fost admis apelul parchetului în legătură cu aplicarea pedepsei complementare pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/2000, câtă vreme aceasta fusese deja aplicată de către instanța de fond.

- s-au administrat alte probatorii solicitate de părți și apreciate ca pertinente, de către instanța de apel pentru justa soluționare a cauzei.

← ICCJ. Decizia nr. 5742/2005. Penal. Strămutare. Strămutare  ICCJ. Decizia nr. 5745/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5736/2005. Penal