ICCJ. Decizia nr. 6056/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6056/2005
Dosar nr. 4452/2005
Şedinţa publică din 27 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 645 din 19 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul R.N., la 5 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi a art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată privind restul rămas neexecutat de 713 zile închisoare, din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 841 din 13 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând ca, după contopirea acestui rest cu pedeapsa stabilită în cauză, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (2) – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 octombrie 2004.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 0,06 grame heroină.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
La data de 12 octombrie 2004, urmare autodenunţului martorului V.A., care cumpăra heroină pentru consumul propriu de la inculpatul R.N., s-a procedat la consemnarea seriilor a două bancnote, una de 100.000 lei şi alta de 500.000 lei pentru ca acesta să cumpere două doze de heroină de la inculpat.
Ulterior, la percheziţia corporală efectuată asupra inculpatului, au fost găsite cele două bancnote înseriate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 510/ A din 29 iunie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 12 octombrie 2004, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, ţinându-se seama de atitudinea sa sinceră în cursul procesului penal.
Recursul inculpatului este fondat, dar pentru un alt motiv decât cel invocat de recurent, care se referă la greşita aplicare a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor părinteşti, prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., eroare care constituie cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Sub acest aspect, art. 8 din C.E.D.O. conţine prevederea că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, instanţa este datoare să verifice, în concret, dacă şi în ce măsură este justificată aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., verificare care se face în raport de faptul dacă această pedeapsă serveşte scopului protejării intereselor minorului.
Or, în cauză, instanţele au interzis, în mod automat, drepturile părinteşti ale inculpatului, R.N., ca urmare a condamnării acestuia pentru infracţiunea sus-menţionată, fără să efectueze verificarea mai sus-arătată.
Examinând dacă şi în ce măsură, în acest caz se impunea această pedeapsă accesorie, Curtea constată că aplicarea ei este nejustificată, întrucât infracţiunea săvârşită de inculpat nu priveşte nemijlocit minorul sau valorile adiacente intereselor acestuia.
Pentru aceste considerente, se va admite, sub acest aspect, recursul inculpatului şi se vor casa hotărârile atacate, numai privitor la greşita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. d) C. pen., dispoziţie care urmează să fie înlăturată.
În rest, recursul inculpatului este nefondat.
În raport de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, reflectat de împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă (în stare de recidivă; prin surprindere, în flagrant, imediat după ce a vândut doze de heroină), pedeapsa de 5 ani închisoare a fost just individualizată, neimpunându-se reducerea acesteia, aşa cum solicită inculpatul recurent.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie admis, numai referitor la primul aspect, constatat din oficiu, enunţat la început.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.N. împotriva deciziei penale nr. 510/ A din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 645 din 19 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiei art. 64 lit. d) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, dispoziţie pe care o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 12 octombrie 2004 la 27 octombrie 2005.
Onorariul, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5873/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6090/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
