ICCJ. Decizia nr. 6132/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6132/2005
Dosar nr. 3571/2005
Şedinţa publică din 31 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 486 din 24 decembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 1071/P/2004, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul G.C., pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune:
- prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. (participaţie improprie), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare.
- prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare;
- prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare;
- prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen., şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la 100 zile închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul G.C. să execute pedeapsa de 100 zile închisoare.
S-a constatat că inculpatul a executat pedeapsa în perioada 15 septembrie 1999 – 23 decembrie 1999.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 a fost revocată graţierea pedepsei de 200.000 lei amendă, aplicată prin sentinţa nr. 1351 din 27 mai 1997 a Judecătoriei Focşani şi s-a dispus ca inculpatul G.C. să execute această pedeapsă.
A fost obligat inculpatul G.C. la plata sumelor de 55.148.824 lei către SC R. SA Oneşti, 10.000.000 lei către SC G.C. SRL Turda; 16.328.480 lei către SC K. SA Miercurea Ciuc şi 133.586.265 lei către S.N.P. P. Bucureşti.
A fost obligat inculpatul G.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.M.C.I. SA Focşani la plata sumei de 144.941.169 lei către SC S.P. SRL Focşani.
S-a constatat recuperat prejudiciul cazat părţii vătămate SC R.D.
S-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin procesul verbal din 10 iunie 1999.
S-a dispus anularea C.E.C. - urilor B 034-12857, B 034-12791, B 034-12855, B 034-12863, B 034-12865, B 034-12867, B 034-12852, B 034-12 856 şi a biletelor la ordin din 30 aprilie 1999; 8 martie 1999; 3 martie 1999; 9 martie 1999; 29 martie 1999; 19 mai 1999; 1 iunie 1999 şi 13 septembrie 1999.
A fost obligat inculpatul G.C. la plata sumei de 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul G.C. a înfiinţat în anul 1993 SC T.G.M.C.E. SRL Focşani, iar în 1997 a înfiinţat SC G.M.C.I. SA Focşani, în ambele societăţi având calitatea de administrator.
Din adresa B.N. a rezultat că SC G.M.C.I. este înregistrată în baza de date a C.I.P. cu 30 incidente de plată, din care 11 incidente cu cecuri şi 19 incidente cu bilete la ordin, iar SC T.G.M.C.E. SRL figurează cu 40 incidente de plată, atât cu cecuri cât şi cu bilete la ordin.
Prin aceeaşi adresă s-a precizat că faţă de SC G.M.C.I. SA a fost dată interdicţie bancară de a emite cecuri, în perioada 9 noiembrie 1998 – 20 martie 2000, iar faţă de SC T.G.M.C.E. SRL a fost dată interdicţie bancară de a emite cecuri, în perioada 1 februarie 1999 – 15 februarie 2000.
Prin comenzile nr. 39 din 18 ianuarie 1999 şi nr. 57 din 26 ianuarie 1999, SC T.G.M.C.E. SRL Focşani a solicitat Rafinăriei D. livrarea de produse petroliere urmând a se face cu file C.E.C.
În baza comenzilor, Rafinăria D. a livrat societăţii administrative de inculpat cantităţile de 42.680 kg combustibil lichid uşor 2.340 kg benzină Premium plus, în valoare totală de 99.425.114 lei.
Deşi cunoştea că nu are lichidităţi în bancă, inculpatul G.C. a dat dispoziţie martorei T.C., care îndeplinea funcţia de director economic la cele două societăţi comerciale, să emită filele C.E.C. B 034 00012857 din 16 ianuarie 1999, în valoare de 18.687.951 lei şi B 03400012791 din 22 ianuarie 1999, în valoare de 80.737.163 lei.
Rafinăria D. a încercat să încaseze contravaloarea celor două file C.E.C., dar B.A. Focşani a refuzat plata, pentru lipsa totală de disponibil.
Deşi întreaga cantitate de produse petroliere a fost valorificată de către SC T.G.M.C.E. SRL Focşani, sumele obţinute nu au apărut în contul acestei societăţi, fiind folosite de inculpat în alte scopuri. Fiind contactat de reprezentanţii Rafinăriei D., inculpatul a achitat, la data de 15 martie 1999 numai 20.000.000 lei, din suma datorată, sumă pe care a virat-o către D.G.F.P. C.F.S. Bacău, în contul unor datorii ale rafinăriei la bugetul statului.
Numai după ce Rafinăria D. a sesizat organele de urmărire penală, inculpatul a achitat şi restul prejudiciului, astfel că această societate comercială nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
În cursul lunii ianuarie 1999, cele două societăţi comerciale administrate de inculpat au încheiat contracte de livrare produse petroliere cu SC R. Oneşti.
În baza acestor contracte, R. Oneşti a livrat SC T.G.M.C.E. SRL Focşani, produse petroliere în valoare de 130.913.348 lei, iar către SC G.M.C.I. SA Focşani a livrat produse în valoare de 38.622.567 lei.
Deşi cunoştea că SC T.G.M.C.E. SRL nu are disponibil în cont, inculpatul G.C. a dat dispoziţie martorei R.C. să emită, pentru plata produselor petroliere, şase file C.E.C. în valoare totală de 132.532.432 lei (respectiv fila C.E.C. B 03400012855 din 28 ianuarie 1999, în valoare de 32.388.782 lei, fila C.E.C. B 03400012863 din 5 februarie 1999, în valoare de 21.169.196 lei, fila C.E.C. 03400012865 din 10 februarie 1999, în valoare de 30.758.419 lei, fila C.E.C. B 03400012851 din 1 februarie 1999, în valoare de 16.767.682 lei şi fila C.E.C. B 03400012856 din 28 ianuarie 1999, în valoare de 16.767.680 lei).
Filele C.E.C. nu au putut fi încasate de R. Oneşti datorită lipsei de disponibil în cont.
În ce priveşte produsele petroliere livrate de SC R. Oneşti către cealaltă societate administrată de inculpat, respectiv SC G.M.C.I. SA, inculpatul G.C. a emis patru bilete la ordin, cunoştea că nu are disponibil în cont, după cum urmează: biletul la ordin din 30 aprilie 1999, în valoare de 20.000.000 lei, biletul la ordin din 8 martie 1999, în valoare de 15.093.000 lei, biletul la ordin din 3 martie 1999, în valoare de 21.000.000 lei şi biletul la ordin din 9 martie 1999, în valoare de 9.360.000 lei.
Din aceste bilete la ordin, numai cel din data de 30 aprilie 1999 a fost admis la plată, parţial pentru suma de 13.100.000 lei, celelalte fiind respinse pentru lipsă de disponibil în cont.
Numai după ce s-a început urmărirea penală împotriva sa şi a fost trimis în judecată, inculpatul a achitat prejudiciul cauzat R. Oneşti cu ordinele de plată nr. 115 şi 116 din 17 septembrie 1999, rămânând de achitat suma de 55.148.824 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
La data de 24 martie 1999, SC G.M.C.I. SA Focşani, prin intermediul inculpatului G.C., a emis către SC S.P. SRL Focşani o comandă privind livrarea de produse petroliere. În baza acestei comenzi, SC S.P. SRL a livrat produse petroliere în valoare de 214.941.169 lei. Pentru produsele livrate, inculpatul G.C. a achitat reprezentantului SC S.P. SRL, respectiv G.D., suma de 20.000.000 lei, iar pentru diferenţa de 194.941.169 lei inculpatul a dat dispoziţie martorei T.C. să emită biletul la ordin din 29 martie 1999, deşi cunoştea că nu are disponibil în cont. Biletul la ordin a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil.
Deşi inculpatul a valorificat în totalitate produsele livrate de SC S.P. SRL Focşani, nu a mai achitat 50.000.000 lei în timpul urmăririi penale, restul de 144.941.169 lei, nefiind achitat nici în prezent.
În cursul lunii mai 1999, inculpatul G.C. s-a înţeles cu G.T.I., administrator la SC G.C. SRL Turda să-i livreze 315 saci ipsos şi 220 saci cu ciment alb, urmând ca plata să se facă în termen de 10 zile cu bilet la ordin.
În baza acestei înţelegeri, la data de 19 mai 1999, SC G.C. SRL Turda a livrat către SC T.G.M.C.E. SRL, ciment şi ipsos în valoare totală de 32.740.127 lei. Pentru plata mărfii, inculpatul G.C. a dat dispoziţie martorei T.C. să completeze un bilet la ordin cu scadenţă la 31 mai 1999, deşi ştia că nu are disponibil în cont. Biletul la ordin a fost refuzat la plată de către B. Focşani, pentru lipsă disponibil.
În timpul urmăririi penale, inculpatul a achitat SC G.C. SRL Turda suma de 4.000.000 lei, iar în timpul cercetării judecătoreşti suma de 18.740.127 lei, rămânând de recuperat suma de 10.000.000 lei.
Tot în cursul lunii mai 1999, inculpatul G.C. s-a înţeles cu martorul X.I., reprezentant al SC K. SA Miercurea Ciuc, pentru livrarea unei cantităţi de cherestea răşinoase.
La data de 13 mai 1999, inculpatul a trimis la Miercurea Ciuc autocamionul însoţit de delegatul U.I., căruia i-a dat un bilet la ordin semnat şi ştampilat în alb. Biletul la ordin a fost completat de R.C., din dispoziţia inculpatului G.C. În bilet nu a fost trecută suma, data emiterii şi scadent, urmând ca aceste menţiuni să fie trecute de beneficiar, după măsurarea şi livrarea întregii cantităţi de masă lemnoasă.
Pentru marfa livrată societăţii T.G.M.C.E. SRL, au fost emise facturile din 3 mai 1999, în valoare totală de 16.328.480 lei.
Întreaga cantitate de cherestea a fost predată de inculpat către SC L.C. pentru stingerea unor obligaţii.
După trecerea celor şapte zile de la livrarea mărfii martorul X.I. a luat telefonic legătura cu G.C., avertizându-l că va completa biletul la ordin cu celelalte menţiuni. Inculpatul i-a spus să amâne introducerea la plată a biletului la ordin, situaţie neacceptată de X.I. care a introdus biletul la plată, astfel că banca a refuzat plata pe motivul lipsei de disponibil.
Prejudiciul cauzat SC K. SA, în sumă de 16.328.480 lei, nu a fost reparat de inculpat nici până în prezent.
La începutul lunii septembrie 1999, inculpatul G.C. s-a deplasat la sediul SC S.G. Roşiorii de Vede, solicitând încărcarea unui număr de 135 butelii de aragaz.
SC S.G. SA a încărcat pentru SC T.G.M.C.E. SRL un număr de 96 butelii, care au fost expediate prin C.F.R., cu scrisoarea de trăsură 215922 din 1 septembrie 1999.
Pentru achitarea mărfii inculpatul a dat dispoziţie martorei T.C. să completeze un bilet la ordin, în sensul de a-l semna şi ştampila, urmând ca beneficiarul la ordin să completeze după livrarea mărfii, valoarea acesteia, data emiterii şi data scadentei.
La data de 13 septembrie 1999, furnizorul mărfii a completat bilet la ordin cu celelalte elemente şi a trecut ca dată a scadenţei 20 august 1999.
Biletul la ordin a fost refuzat la plată, pentru lipsă de disponibil în cont.
Ulterior SC S.G. a efectuat mai multe demersuri, solicitând să-i fie achitată contravaloarea încărcăturii, dar fără rezultat.
În timpul urmăririi penale SC T.G.M.C.E. SRL a achitat SC S.G. SA suma de 20.000.000 lei cu ordinul de plată din 13 martie 2000.
Situaţia de fapt menţionată mai sus a fost dovedită cu copiile C.E.C. - urilor şi biletele la ordin, coroborate cu declaraţiile martorilor R.C., P.M., D.V., V.A., G.D. şi X.I.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.C., fără a-l motiva în scris.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a apreciat hotărârea primei instanţe ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia, cât şi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul, fără însă a evidenţia date concrete în acest sens.
Prin Decizia penală nr. 211/ A din 16 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în dosarul nr. 73/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.C.
A fost obligat apelantul – inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că intenţia inculpatului de inducere în eroare a părţilor civile a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză.
Astfel, martorul G.D., administrator la SC S.P. SRL Focşani, a arătat că inculpatul, după ce i-a dat asigurări că va plăti marfa, ulterior, a invocat neplata pe motiv că produsele livrate erau necorespunzătoare, dar în realitate, acesta a vândut produsele petroliere, iar banii i-a folosit în alte scopuri şi nu pentru plata mărfii.
Din declaraţiile martorului X.I., administrator la SC K. SA a rezultat că, a încercat de mai multe ori să obţină de la inculpat preţul mărfii livrate, dar acesta a amânat mereu data plăţii deşi marfa achiziţionată a fost vândută de inculpat.
Din declaraţia martorului M.A., reprezentant la SC S.G. SA a rezultat că biletul la ordin emis de inculpat ca instrument de plată, nu a dat ca o garanţie a plăţii, martorul precizând că nici un moment nu a avut o asemenea înţelegere cu inculpatul.
Din declaraţia martorei R.C., a rezultat că de mai multe ori, inculpatul a determinat-o să emită file C.E.C. fără acoperire, pentru a achita preţul produselor comparate de la SC R. Oneşti, SC R.D. şi SC S.P. SRL deşi inculpatul ştia că nu are disponibil în cont.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, deoarece aceasta a fost stabilită într-un cuantum egal cu durata arestării preventive, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reducerea acesteia, raportat la numărul de fapte reţinute în sarcina inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de apel a apreciat că prejudiciile cauzate părţilor civile au fost corect stabilite, pe baza actelor depuse la dosar, respectiv facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii ce au făcut dovada mărfurilor livrate inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.
Inculpatul a susţinut că în mod nelegal, instanţa de apel a menţinut obligarea sa, în solidar cu partea civilmente responsabilă, SC T.G.M.C.E. SRL, la plata despăgubirilor civile către SC R. Oneşti, S.N.P. P. SA şi SC S.P. SRL, fără a ţine cont de faptul că societatea al cărei administrator era dizolvată în acţiunea de faliment înregistrată sub nr. 56/F/2002 la Tribunalul Vrancea.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că întinderea despăgubirilor civile a fost judicios stabilită de instanţa de fond sumele acordate reprezentând o justă şi integrală reparaţie.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face în modalităţile prevăzute la lit. a) şi b) potrivit legii civile, ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispoziţiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, şi anume la art. 998 – art. 1003 C. civ., cât şi la cele de drept procesual civil, derogările în materie de procedură rezultate din alăturarea acţiunii civile acţiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.
Rezultă, deci, că temeiul răspunderii civile a inculpatului pentru prejudiciile cauzate în urma săvârşirii infracţiunii îl constituie temeiul general al răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementat în art. 998 C. civ., care prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, şi în art. 999 din acelaşi cod, care prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.
Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de prejudiciu, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci şi prin cele cu caracter penal.
Din examinarea actelor aflate la dosarul de fond se constată că, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere că, după începerea urmăririi penale şi până la judecata în fond inculpatul a achitat unele debite generate părţilor civile, prin folosirea, cu rea credinţă, a instrumentelor de plată, pe timpul interdicţiei bancare, lucru evidenţiat în primul rând, prin cuantumul redus al pedepsei aplicate.
Soluţia pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 56/F/2002, prin încheierea din 14 aprilie 2004, nu poate fi invocată ca argument în exonerarea de la plata prejudiciului penal, deoarece este vorba de altă calde de recuperare a unor debite, prevăzută într-o lege specială, cale ce poate fi exercitată separat de constituirea de parte civilă în procesul penal şi a cărei finalitate nu vizează tragerea la răspundere penală a autorului faptelor penale, generatoare de prejudicii, ci eliminarea acestora din sfera licită a activităţilor comerciale.
Recurentul inculpat a invocat drept argument preventoriu faptul că, prin încheierea respectivă, Tribunalul Vrancea a dispus radierea sarcinilor ce grevau bunurile societăţii pe care o administrase, apreciind aceasta drept dovada lichidării debitelor.
Argumentaţia este greşită, deoarece radierea sarcinilor în situaţia vânzărilor silite în cadrul procedurii falimentului, urmăreşte doar protejarea adjudecătorilor de bună credinţă ai bunurilor debitoarei, după plata preţului şi distribuirea sumelor creditorilor înscrişi în tabel şi nicidecum vreo dovadă că debitele au fost lichidate în totalitate.
Un alt argument invocat de inculpat a fost acela că SC S.P. SRL a fost dizolvată în anul 2003 şi, în consecinţă, nu ar mai fi putut pretinde despăgubiri deoarece nu ar mai putea încheia raporturi juridice.
Din actele dosarului însă rezultă că debitul provine dintr-o tranzacţie încheiată în anul 1999, tranzacţie în care inculpatul a folosit instrumente de plată fără acoperire şi, în consecinţă, răspunderea patrimonială pentru prejudiciu subzistă, până la împlinirea termenului de prescriere a executării.
Cu privire la suma stabilită ca prejudiciu în defavoarea părţii civile S.N.P. P. Bucureşti, inculpatul a pretins inversarea sarcinii probaţiunii, în sensul că a afirmat că partea civilă nu ar mai fi făcut nici un demers din care să rezulte că ar mai avea pretenţie de la inculpat şi partea civilmente responsabilă.
Înalta Curte apreciază că, atâta vreme cât partea civilă şi-a dovedit pretenţiile în faţa instanţei de fond, inculpatul trebuia, în apărare să demonstreze achitarea pretenţiilor civile şi nicidecum să o invoce fără susţinere probatorie.
Cu privire la pretenţiile SC R. Oneşti, Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanţa de apel a menţinut obligarea inculpatului la despăgubiri, câtă vreme acesta a dovedit doar plata preţului rămânând de achitat cealaltă componentă a laturii civile, respectiv penalităţile de întârziere.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6090/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6162/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
