ICCJ. Decizia nr. 6198/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 55 din 23 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a menținut starea de arest a inculpatului K.J. pe o durată de 60 zile, începând cu data de 23 octombrie 2005.
Au fost respinse cererea de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Olt și excepția de neconstituționalitate formulate.
Inculpatul a fost obligat să plătească 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, motivele de recuzare invocate de petiționar nu constituie o cauză de incompatibilitate a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Olt, cauza dedusă judecății fiind o cauză complexă, care presupune audierea mai multor martori, fiind necesare probe de administrat, atât în apărare cât și în acuzare.
S-a apreciat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive, sens în care, conform art. 3002C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., a fost menținută stare de arest a inculpatului K.J.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat, referitoare la dispozițiile O.U.G. nr. 55/2004 care a abrogat art. 52 alin. (7) C. proc. pen., privind posibilitatea declarării recursului împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, Curtea de Apel Craiova a reținut că instanța constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții legale, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, ceea ce nu este cazul în speță.
împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat recurs inculpatul K.J., criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a cererii privind sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 55/2004.
Examinând încheierea recurată sub aspectele invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1997, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul litigiului.
Instanța de fond a constatat, potrivit art. 29 alin. (6) din actul normativ menționat, că excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1) din art. 29, sens în care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
înalta Curte constată că prima instanță corect a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat nu este admisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, pe de o parte, inculpatul a invocat în fața unei instanțe care urma să soluționeze fondul cauzei (cerere de recuzare) o excepție de neconstituționalitate referitoare la calea de atac care se putea formula împotriva unei astfel de cereri (curtea de apel nefiind în cauză instanță de recurs), iar pe de altă parte, prin invocarea excepției de neconstituționalitate se tindea practic, la sesizarea Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra unei dispoziții legale C. proc. pen., aplicată [(prin O.U.G. nr. 55/2004 a fost abrogat alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., care prevedea calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins o cerere de recuzare)].
în consecință, în raport de considerentele expuse, constatând că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpat.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 6199/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6195/2005. Penal → |
---|