ICCJ. Decizia nr. 6203/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 (din eroare s-a consemnat "decizie penală"), Curtea de Apel Bacău i-a condamnat pe inculpații:
- S.Șt.,
- în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [(prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP))] la 3 ani și 6 luni închisoare,
- în baza art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 8 luni închisoare
- în baza art. 291 C. pen., combinat cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la un an închisoare,
- în baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), la 5 luni închisoare.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată pedeapsa de 5 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite și negrațiate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni, sporită cu 2 luni, în total 3 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- M.E.,
- în baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la un an închisoare,
- în baza art. 31 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 81 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei aplicate pe termenul de încercare de 3 ani.
Inculpatul S.Șt. a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile la suma de 4.284.397.587 lei (975.000.000 lei credit nerestituit și 3.309.397.587 lei dobânzi până la 2 iulie 2004) către S.R.V.A. București pentru B.I.R. (în faliment), sucursala Brașov.
A fost anulată mențiunea făcută de inculpatul M.E. pe adresa nr. 7287 din 20 octombrie 1997 a A.R.B.D.D. - Tulcea, a mențiunilor efectuate în registrul informativ și de apeluri a mențiunii făcute pe sentința civilă nr. 1126 din 22 octombrie 1987 cu privire la rămânerea definitivă și irevocabilă.
Inculpații au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
învestirea Curții de Apel Bacău cu soluționarea acestei cauze a fost dispusă de înalta Curte de Casație și Justiție care, admițând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 8 din 27 iulie 2001 a Curții de Apel Constanța, prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, prin decizia penală nr. 2051 din 22 aprilie 2003 a casat sentința atacată și a trimis cauza, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (1) și (4) C. proc. pen., pentru continuarea judecății la instanța sus-menționată.
în fapt, instanța a reținut că inculpatul S.Șt., în asociere cu un cetățean austriac a înființat SC P.S. SRL Brașov, iar mai apoi, în calitate de asociat unic, SC S.P.F. SRL Brașov.
La data de 30 iunie 1993, SC P.S. SRL Brașov a cumpărat de la U.J.C.C. - F. Tulcea complexul turistic de cazare și alimentație publică Camping P. amplasat la țărmul Mării Negre și malul lacului Razelm, pe o suprafață de teren de 42.000 mp.
Terenul, conform contractului, nu a făcut obiectul vânzării-cumpărării.
La data de 12 august 1997, acest obiectiv a fost vândut de către societatea cumpărătoare către SC S.P.F. SRL Brașov.
Intenționând să-și asigure resurse pentru constituirea garanției imobiliare în vederea obținerii unor credite de la bănci, inculpatul S.Șt. s-a hotărât să facă demersuri în scopul creării aparenței proprietății asupra terenului de 42.000 mp pe care era amplasat Complexul turistic P.
Urmare, la 10 octombrie 1997, inculpatul a introdus o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra acestui teren la Judecătoria Babadag, fiind primită de inculpatul M.E., președintele instanței, înregistrată sub nr. 1544 din 13 octombrie 1997și cu termen de judecată la 22 octombrie 1997, pentru când s-a dispus citarea părților.
La termenul stabilit, Consiliul local Jurilovca, A.R.B.D.D. - Tulcea și F. - Tulcea nu au fost prezente însă cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1126 din aceeași dată, fiind admisă acțiunea și constatându-se că reclamanta SC S.P.F. SRL Brașov, este proprietara celor 42.000 mp teren.
Judecata a avut loc deși la data de 21 octombrie 1997, ora 3,42 AM a sosit la instanță, pe fax-ul amplasat în biroul președintelui, respectiv inculpatul M.E., care a și fost judecătorul cauzei, cererea pârâtei A.R.B.D.D. de acordare a unui alt termen, motivat de imposibilitatea consilierului juridic de a se prezenta.
Pentru a justifica judecata în aceste condiții, inculpatul M.E. a făcut o mențiune necorespunzătoare adevărului pe fax, respectiv "Pr. 22 octombrie 1997 la dosar după terminarea ședinței".
Hotărârea a fost comunicată părților, iar la data de 14 noiembrie 1997 se înregistrează la Judecătoria Babadag declarația de apel făcută de A.R.B.D.D. cu motivele de apel și care a fost înscrisă în registrul informativ la poziția dosar nr. 1544/1997 și în registrul de apeluri.
Cu toate acestea, la data de 11 ianuarie 1998, inculpatului S.Șt. i s-a eliberat o copie a sentinței cu mențiunea că este definitivă și investită cu formulă executorie.
în baza acestei hotărâri sus-numitul inculpat a înscris dreptul de proprietate asupra terenului, după care a folosit sentința pentru garantarea unui credit.
La 13 mai 1998, inculpatul S.Șt. a obținut un credit în sumă de 600.000.000 lei pentru SC S.P.F. SRL Brașov de la B.I.R., sucursala Brașov, garantat prin contractul de ipotecă nr. 2058 din 13 mai 1998 asupra terenului proprietate în suprafață de 42.000 mp amplasat în extravilanul loc. Jurilovca sectorul Gura Portiței.
La data de 21 mai 1998, Judecătoria Babadag a încuviințat luarea inscripției ipotecare până la concurența sumei de 1.350.000.000 lei. Ulterior inculpatul S.Șt. a solicitat și obținut de la bancă suplimentări de credit, respectiv la 4 mai 1999 suma de 150.000.000 lei, la 25 august 1999 suma de 158.000.000 lei iar la 11 noiembrie 1999 suma de 67.000.000 lei, în total fiind acordat credit în sumă de 975.000.000 lei în baza garanției ipotecare asupra terenului.
Nerestituind nici o sumă de bani din credit, B.I.R. a sesizat organul de urmărire penală.
Din verificările efectuate în legătură cu eliberarea sentinței civile nr. 1126/1997 inculpatului S.Șt., a rezultat că acesta aflând că hotărârea a fost atacată cu apel, a intervenit la guvernatorul A.R.B.D.D., încheind la 28 octombrie 1997 un "Protocol" prin care sus-numitul inculpat recunoștea că terenul în discuție este domeniu public de interes național și se angajează să îl folosească potrivit destinației.
Inculpatul S.Șt. a susținut ulterior că în pofida datei sale certe, 28 octombrie 1997, protocolul a fost încheiat în realitate în apropierea datei de 14 ianuarie 1998, când i s-a eliberat copia sentinței civile nr. 1126/1997, ca o condiție impusă de A.R.B.D.D. de a retrage sau renunța la apelul declarat, susținere care, însă, nu a fost dovedită.
Deși în arhiva judecătoriei nu s-a găsit nici un act care să provină de la A.R.B.D.D. de retragere a apelului, în evidențele oficiale, registru informativ și registru de apeluri, la poziția dosar nr. 1542/1997 s-a consemnat de către arhivara A.A. mențiunea "11 decembrie 1997 - retras apelul".
La data de 30 aprilie 1998, în timpul verificărilor declanșate de ancheta din cauză au fost găsite declarația și motivele de apel ale A.R.B.D.D., rătăcite într-un alt dosar, luându-se măsuri la data de 4 mai 1998 de înaintare la instanța competentă să judece apelul împotriva sentinței civile nr. 1126/1997.
Tot arhivara A.A. este cea care, la data de 14 ianuarie 1998, a eliberat inculpatului S.Șt. copia sentinței civile nr. 1126/1997 cu mențiunea definitivă și investită cu formulă executorie.
Prin declarațiile date arhivara sus-numită a recunoscut operațiunile menționate, cu precizarea, însă, că le-a făcut din dispoziția fermă a inculpatului M.E., președintele instanței, în biroul acestuia, unde a fost chemată cu registrele, fără a mai fi prezentă vreo persoană și fără a i se arăta vreun document de susținere a mențiunilor.
A.A. a mai arătat că tot din dispoziția președintelui instanței a arhivat dosarul nr. 1544/1997 și a eliberat, la 14 ianuarie 1998, copia sentinței cu mențiunile cunoscute, fără a primi dovezi de atestare a acelei realități.
A procedat astfel, arată arhivara, crezând că inculpatul M.E. își întemeiază dispozițiile pe dovezi și că își asumă responsabilitatea.
Instanța a mai reținut că încercările inculpatului M.E. de a demonstra că a existat o cerere de retragere, sau, în altă versiune, de renunțare la apel, aceasta pentru a justifica netrimiterea dosarului la instanța de apel, a apelului nu au fost reușite, fiind fără îndoială că mențiunile relative la retragerea declarației de exercitare a căii de atac nu corespund adevărului.
în fine, la data de 28 mai 1998, inculpatul M.E. luând act că s-a instituit ipoteca imobiliară asupra terenului de 42.000 mp în baza unei hotărâri nedefinitive, a formulat plângere penală împotriva inculpatului S.Șt. și a anunțat banca, sugerând posibilitatea obținerii hotărârii prin înșelăciune.
Prin decizia civilă nr. 324 din 30 iunie 1998, Tribunalul Tulcea a admis apelul A.R.B.D.D. Tulcea, a desființat sentința civilă nr. 1126/1997 și, pe fond, a respins acțiunea în constatare formulată de inculpatul S.Șt.
Situația de fapt astfel reținută a fost motivată de instanță pe baza mijloacelor de probă existând la dosar, respectiv copii ale acțiunii civile în constatare, ale contractelor care evidențiază transmiterea proprietății obiectivului turistic P., care privesc doar construcțiile, nu și terenul, ale contractelor de creditare și de ipotecare, ale registrelor judecătoriei în care sunt făcute mențiunile imputate, procesul verbal încheiat cu ocazia verificărilor efectuate, coroborate cu declarațiile martorilor, îndeosebi funcționari ai Judecătoriei Babadag, ale consiliului juridic și guvernatorului, ambii de la A.R.B.D.D., din acestea din urmă rezultând fără echivoc că nici nu s-a înregistrat la unitate și nici nu s-a întocmit și depus la instanță vreo cerere de întrerupere ori renunțare la apel.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 17, 14 și 171 C. proc. pen., respectiv greșita încadrare juridică prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., la prejudiciul cu semnificație penală, impunându-se a se ține seama și de cuantumul dobânzilor, individualizarea greșită a pedepselor, insuficiente, omisiunea obligării inculpatului S.Șt. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.P.F. SRL prin lichidator SC C.L. SRL Brașov la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare.
Oral, procurorul de ședință la dezbaterea recursului a restrâns criticile la greșita individualizare a pedepsei pentru inculpatul S.Șt., omisiunea obligării acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor și a cheltuielilor judiciare către stat, învederând instanței luarea în considerare din oficiu a cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., prin constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute inculpatului M.E. și pentru una dintre cele reținute în sarcina inculpatului S.Șt.
- inculpatul M.E., care prin ultimele motive scrise depuse la dosar și oral în fața instanței a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., solicitând să se constate intervenirea cauzei de înlăturare a răspunderii penale constând în împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, precizând formal că nu înțelege să facă uz de posibilitatea oferită de prevederile art. 13 C. proc. pen., de a cere continuarea procesului penal.
- inculpatul S.Șt. a susținut prin motivele scrise și orale, prin apărător și personal, netemeinicia și nelegalitatea hotărârii în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21, 10, 12, 18 C. proc. pen., astfel:
- judecata a avut loc fără citarea legală a uneia dintre părți, respectiv SC C.L. SRL Brașov, precum și partea responsabilă civilmente SC S.P.F. SRL Brașov, aflată în lichidare;
- instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe și asupra unor cereri esențiale formulate de inculpați, respectiv asupra legalității procesului verbal, din 27 mai 1998, întocmit de procurorul P.V. cu privire la verificări la Judecătoria Babadag, activitate desfășurată în lipsa martorilor asistenți și fără prezentarea autorizației cerută de art. 111 lit. a) C. proc. pen., și, de asemenea, nu s-a pronunțat asupra declarațiilor unor martori date în cursul urmăririi penale și în cel al judecății;
- s-a comis o eroare gravă de fapt prin reținerea unei alte situații de fapt decât cea care rezulta din probe și anume, în esență, neobservându-se că potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, art. 10 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei D.D., U.J.C.C. - F. Tulcea a devenit proprietara terenului de 42.000 mp transmisă succesiv, inclusiv SC S.P.F. SRL și care, astfel, a garantat legal creditul de la bancă.
Față de acest element, se impune să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care sus-numitul inculpat a fost trimis în judecată.
în fine, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, îndeosebi pentru verificarea situației juridice a terenului prin administrarea unor expertize topo-cadastrale și tehnice și verificări în registrul organelor administrației publice locale.
- Partea civilă B.I.R., prin lichidator SC M.S. (R.V.A.) SA, care nu a fost susținut nici oral și nici nu a fost motivat în scris.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și ale inculpaților S.Șt. și M.E., pentru motivele ce vor fi arătate în continuare sunt fondate iar recursul părții civile B.I.R., prin lichidator judiciar, nu este fondat.
Cu privire la situația de fapt se constată că aceasta a fost reținută corect, rezultând fără echivoc din materialul probator aflat la dosar, judicios analizat de instanță.
Este, astfel, pe deplin stabilit că inculpatul S.Șt., anterior datei de 13 mai 1998, când a încheiat contractul de ipotecă pentru teren, în scopul garantării împrumutului de la bancă, avea cunoștință că sentința civilă nr. 1126 din 22 octombrie 1997 nu este definitivă, fiind declarat apel împotriva acesteia de către A.R.B.D.D. și, cu toate acestea, și-a asumat calitate de proprietar al terenului în suprafață de 42000 mp și a determinat, astfel, B.I.R. să-i acorde împrumutul.
De altfel, încă de la 28 octombrie 1997, inculpatul S.Șt., prin protocolul scris, cu A.R.B.D.D. recunoaște că terenul ce face obiectul dosarul nr. 1544/1997 al Judecătoriei Babadag este domeniu public de interes național și se angajează să-l folosească conform destinației sale.
Aceasta, însă, nu l-a împiedicat ca, la data de 13 mai 1998, să declare necorespunzător adevărului în fața notarului public cu ocazia încheierii contractului de ipotecă, în sensul că SC S.P.F. SRL este proprietara terenului în suprafață de 42000 mp.
Prin aceste manopere frauduloase sus-numitul inculpat a indus în eroare B.I.R., sucursala Brașov, determinând-o să acorde împrumutul inițial de 600.000.000 lei și, succesiv, celelalte până la suma totală de 975.000.000 lei, pe care nu le-ar fi acordat dacă ar fi cunoscut că în realitate garanția ipotecii nu există, terenul nefiind proprietatea împrumutatului.
Fapta astfel săvârșită realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, în încadrarea juridică reținută de instanță, iar actele de determinare a personalului Judecătoriei Babadag de a face mențiuni false în registre, de folosire a sentinței civile nr. 1126/1997 cunoscând că aceasta conține date necorespunzătoare adevărului în privința caracterului definitiv și a învestirii cu formulă executorie, precum și de a declara necorespunzător adevărului în fața notarului public în scopul producerii de consecințe juridice, întrunesc, la rândul lor, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și, respectiv, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Nici celelalte critici formulate de inculpatul S.Șt. nu sunt întemeiate.
Astfel, deși este exact că judecata a avut loc fără citarea legală a SC C.L. SRL Brașov, lichidator pentru partea responsabilă civilmente SC S.P.F. SRL Brașov, aflată în lichidare judiciară, această neregularitate putea fi invocată numai de către partea în privința căreia, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, nu și de către inculpat.
De altfel, nici partea responsabilă civilmente SC S.P.F. și nici lichidatorul, necitat, SC C.L. SRL Brașov nu au fost obligate la despăgubiri civile în cauză.
Referitor la omisiunea obligării și a părții responsabile civilmente SC S.P.F. SRL Brașov, prin lichidator, SC C.L. SRL Brașov, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, motiv de casare invocat scris și susținut oral de către procuror, Curtea reține că această critică nu poate fi primită.
Potrivit art. 15 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente, operând, astfel, principiul disponibilității. B.I.R., sucursala Brașov prin lichidator SC M.S. (R.V.A.) SA Brașov nu s-a constituit parte civilă împotriva SC S.P.F. SRL Brașov ori a lichidatorului desemnat.
în cauza de față Curtea de Apel Bacău, conform încheierii din 22 iunie 2004, a introdus în cauză din oficiu partea responsabilă civilmente SC S.P.F. SRL Brașov.
Nefiind unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 C. proc. pen., în care acțiunea civilă se pornește și se exercită din oficiu, este evident că dispoziția de introducere în cauză a părții responsabile civilmente SC S.P.F. SRL Brașov este greșită.
Aceasta este și explicația neobligării, prin hotărâre, a părții responsabile civilmente la plata despăgubirilor în solidar cu inculpatul.
Prin urmare, cererea parchetului de reformare a hotărârii pentru omisiunea obligării părții responsabile civilmente la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul S.Șt., este neîntemeiată.
Revenind la criticile formulate de inculpatul S.Șt., urmează a se constata că viciile procesului verbal de verificare la arhiva instanței, întocmit de procurorul P.V. la data de 27 mai a.c., semnalate de inculpat nu există.
Pretinsele încălcări sunt raportate la dispozițiile procedurale în vigoare după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 însă, în anul 2000, când a fost efectuată verificarea, art. 104 alin. (3) C. proc. pen., prevedea necesitatea martorilor asistenți când ridicarea de înscrisuri sau percheziția erau efectuate de organul de cercetare penală (procurorul nu este, potrivit art. 201 C. proc. pen., organ de cercetare penală), iar autorizația fiind emisă la acea dată potrivit art. 111 lit. a) C. proc. pen., de către procuror, efectuarea operațiunilor de către procuror nu necesita autorizație.
Este inexactă observația potrivit căreia instanța nu s-ar fi pronunțat asupra declarațiilor unor martori.
La evaluarea probelor, instanța a avut în vedere toate probele administrate, reținându-le pe cele concludente și utile. în motivarea hotărârii s-a făcut referire la declarațiile martorilor - inclusiv ale celor indicați prin motivele de recurs ca fiind omiși - fiind înlăturate acele declarații care în mod vădit au caracter părtinitor din dorința de a-l ajuta pe inculpatul M.E.
Eroarea gravă în care s-ar fi aflat instanța la stabilirea situației de fapt, invocată de inculpatul S.Șt., nu există.
Construcția juridică edificată în susținerea acestei afirmații nu este fundamentată pe realitatea probelor.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 1370 din 30 iunie 1993 încheiat între F. Tulcea și SC P.S. SRL Brașov, aceasta din urmă a cumpărat Complexul turistic Champing P., constând în bunuri imobile precis determinate (căsuțe, unitate de alimentație publică, mijloace fixe, altele decât construcțiile, constând în utilaje și dotări necesare), care nu privesc suprafața de 42000 mp pe care era amplasat complexul și care era deținută de vânzător în administrare.
La rândul său SC P.S. a vândut ce a cumpărat SC S.P.F. SRL Brașov prin contractul din 12 august 1997.
Așa fiind, nu are vreo concludență strădania inculpatului de a demonstra, prin interpretări trunchiate ale diferitelor acte normative, că F. Tulcea ar fi devenit proprietara suprafeței de 42000 mp, în condițiile în care acest teren nu a făcut obiectul vânzărilor iar SC S.P.F. SRL nu l-a dobândit pe această cale.
Cum nu l-a dobândit în proprietate nici pe calea acțiunii în justiție, datele cauzei se reduc la fapta inculpatului S.Șt. de a fi făcut un împrumut la bancă, inducând-o pe aceasta în eroare prin garantarea împrumutului cu un bun care nu-i aparținea împrumutatului.
Această situație de fapt sintetică a fost corect reținută în cauză, neexistând vreo contradicție între probele dosarului și constatările instanței.
Conduita ulterioară a inculpatului în derularea contractelor de împrumut, constând în nerestituirea acestora, susține existența intenției de înșelare a băncii din partea acestuia, la data realizării convenției și a garantării împrumutului, prin mijloace frauduloase, cu bunuri care nu-i aparțineau.
în încheierea analizei motivelor de recurs ale inculpatului S.Șt., este de reținut că în cauză probele necesare justei soluționări a cauzei au fost complet administrate, nefiind necesară administrarea altora.
în ceea ce privește critica făcută de parchet sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, impunându-se majorarea acesteia pentru inculpatul S.Șt., se reține că, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele stabilite de instanță sunt de natură să asigure realizarea atât a funcțiilor, de constrângere și reeducare, cât și a scopului sancțiunii, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă a fost stabilită în apropierea minimului legal special, 3 ani și 6 luni, în considerarea atât a urmărilor infracțiunii cât și a persoanei inculpatului, fără antecedente penale.
Pedeapsa în acest cuantum este necesară dar și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, astfel încât, reținând din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de pct. 14 din textul de lege enunțat, în recursul inculpatului, în rejudecare, va fi înlăturată, sporirea pedepsei cu 2 luni ca efect al aplicării art. 34 lit. b) C. pen.
Asemenea, tot din oficiu Curtea va constata că, în privința inculpatului S.Șt., pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), săvârșită până la data de 14 ianuarie 1998, care este momentul epuizării, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, prevăzută de art. 124 C. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., cu efectul încetării procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
în recursul inculpatului M.E., se constată, într-adevăr, că pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), săvârșite la data de 22 octombrie 1997 și de art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), având ca ultim act material la data de 14 ianuarie 1987, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, prevăzută de art. 124 C. pen., combinat cu art. 122 alin. (1) lit. d) din același cod, cu efectul încetării procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. c), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Partea civilă B.I.R. prin lichidator SC M.S. (R.V.A.) SA nu și-a motivat în scris recursul și nu a fost prezentă, deși a fost legal citată la judecată.
Examinând din oficiu întreaga cauză sub toate aspectele, conform competenței stabilite prin dispozițiile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul părții civile nu este fondat.
Instanța a obligat persoana față de care B.I.R., prin lichidator judiciar s-a constituit parte civilă, respectiv inculpatul S.Șt., la plata despăgubirilor în cuantumul în care s-a cerut, hotărârea a fost legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6210/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6201/2005. Penal → |
|---|
