ICCJ. Decizia nr. 6204/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 39 din 19 mai 2005, Curtea de Apel Ploiești a dispus, potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 2151C. pen., și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), într-o singură infracțiune prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru inculpatul E.F., și din infracțiunea prevăzută de art. 2151C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru inculpatul V.S.
I. în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), inculpatul E.F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
în baza art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (două fapte), inculpatul a fost condamnat la pedepse de câte un an închisoare.
în baza art. 264 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani.
în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2003, au fost constatate grațiate în totalitate pedepsele aplicate inculpatului și s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 7 din lege.
în baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a unei drujbe marca Husqvarne și a unui radiocasetofon auto marca Panasonic, aflate în custodia instanței conform procesului-verbal din 13 iulie 2004.
Acțiunea civilă formulată de SC A. SA - Agenția Buzău a fost respinsă ca neîntemeiată.
II. în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), inculpatul V.S. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
în baza art. 264 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare.
în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată și completată prin O.U.G. nr. 18/2003, pedepsele aplicate inculpatului au fost constatate grațiate în totalitate, atrăgându-se atenția asupra dispozițiilor art. 7 din lege.
S-a dispus restituirea către inculpatul V.S. a unui radiocasetofon auto marca Domotec.
în baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.000.000 lei către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
în primăvara anului 2000, inculpatul E.F., în calitatea sa de ofițer de poliție la Biroul judiciar din cadrul Poliției municipiului Buzău, după finalizarea cercetărilor penale în dosarul nr. 134/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău și trimiterea în judecată a lui B.M., pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, a dispus ridicarea de la martorul C.I. a unui ferăstrău mecanic ce fusese furat de B.M. și a acceptat ca bunul să fie remis de martor lui Ș.D.; în acest mod, s-a creat un prejudiciu de 11.455.808 lei în dauna S.A.R. A., sucursala Buzău care a dezdăunat societatea păgubită SC F.C. SRL Buzău.
Inculpatul l-a audiat în cauză pe martorul C.I., dar declarația nu a fost depusă la dosarul nr. 134/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Totodată, s-a mai reținut că, în primăvara anului 2000, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 44524/2000 al I.J.P. Buzău, inculpații și-au însușit două radiocasetofoane auto în valoare totală de 1.733.500 lei ce fuseseră sustrase de inculpatul B.M. și recuperate de la cumpărătorii P.B.A. și B.M.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părții vătămate, raport de expertiză tehnică, procese - verbale de predare - primire, procese-verbale de confruntare, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.
împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpații E.F. și V.S. și partea civilă S.A.R. A. SA - Agenția Buzău.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpaților E.F. și V.S., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 17 C. proc. pen.
Procurorul a învederat faptul că inculpații au acționat ca gestionari de fapt, cu toate responsabilitățile pe care le atrage această calitate.
Gestionarul de fapt exercită cumulativ operațiile de primire, păstrare și eliberare de bunuri, aici încadrându-se și activitatea inculpaților de a ridica obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă.
De asemenea, inculpații și-au însușit cele două radiocasetofoane pe care aveau obligația să le restituie părților vătămate sau să le predea la camera de corpuri delicte.
Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.
Lucrătorii de poliție care realizează activități procesuale de ridicare de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc în procesul penal nu pot fi asimilați gestionarilor de fapt și nu pot răspunde pentru infracțiunea de delapidare, natura juridică a acestor activități fiind complet diferită de sensul dat de lege elementului material al infracțiunii prevăzută de art. 2151C. pen.
Inculpații au intrat în contact cu aceste obiecte prin natura profesiei, prin urmare ei sunt de drept în măsură să le manipuleze, în condițiile stabilite de C. proc. pen.
Bunurile nu fuseseră predat și luate în evidență drept corpuri delicte, astfel că instituția la care inculpații sunt angajați nu a înregistrat în mod oficial existența lor.
Este evident că prin acțiunea de a-și însuși aceste bunuri inculpații nu au produs nici un prejudiciu instituției cu care se află în relații de prepușenie, ci și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu privire la comportamentul pe care trebuia să-l aibă, potrivit legii, față de aceste bunuri, în calitatea lor de lucrători de poliție, cauzând în acest mod vătămarea intereselor legale ale societății de asigurare care, în lipsa bunului și a reparării în natură a prejudiciului, a trebuie să plătească despăgubiri.
în consecință, întrucât încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpați de către instanța de fond este legală și temeinică și nu se constată alte motive de casare, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursurile inculpaților E.F. și V.S.
Inculpatul E.F. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar achitarea și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și art. 181C. pen.
Inculpatul V.S. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea sa pentru infracțiunile ce i-au fost reținute în sarcină în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursurilor inculpaților îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 171 și 18 C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a stabilit în mod just vinovăția inculpaților, dispunând în mod legal și temeinic condamnarea acestora.
Instanța de fond a analizat și a interpretat rațional - logic toate probele efectuate în cauză.
Apărările formulate de inculpați au fost înlăturate în mod corect ca nesincere, atâta timp cât din declarațiile denunțătorului B.M. coroborate cu declarațiile martorilor C.I., Ș.D., P.I., T.F., P.A., P.B.A., B.M. s-a făcut pe deplin dovada săvârșirii infracțiunilor și a vinovăției inculpaților.
De altfel, inculpații înșiși au recunoscut ridicarea bunurilor, dar motivațiile gestului lor, prin care au încercat să înlăture caracterul penal al faptei, nu au putut fi reținute în contextul ansamblului probator administrat în cauză și raportat la conduita firească, în acord cu prevederile legale, pe care trebuie să o aibă lucrătorii de poliție aflați în exercițiul atribuțiilor lor de serviciu.
Faptele săvârșite nu prezintă un pericol social minim; dimpotrivă, dat fiind contextul în care au fost comise, calitatea subiecților activi și consecințele lor în planul impactului asupra opiniei publice, ele prezintă pericolul social al unor infracțiuni, care exclude posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., și art. 181C. pen.
Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, recursurile inculpaților urmează a fi respinse.
Recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a inculpatului V.S. fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Cu privire la recursul părții civile S.A.R. A. SA - Agenția Buzău
Partea civilă a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., fără a se arăta motivele.
Verificând hotărârea atacată prin prisma temeiului juridic de recurs invocat, cât și din oficiu, Curtea constată că recursul părții civile este nefondat.
Instanța de fond a respins în mod just acțiunea civilă formulată de SC A. SA - Agenția Buzău.
Partea civilă a formulat acțiune în regres împotriva persoanelor vinovate de producerea pagubei prin sustragerea drujbelor și condamnate prin sentința penală nr. 164 din 10 octombrie 2000 a Tribunalului Buzău și deciziei penale nr. 7 din 10 ianuarie 2001 a Curții de Apel Ploiești.
Acești inculpați, printre care și B.M., au fost obligați în solidar prin sentința civilă nr. 442 din 4 februarie 2003 a Judecătoriei Buzău la plata sumei de 11.455.808 lei cu dobânda legală de 28 %.
Prin urmare, SC A. SA, sucursala Buzău a obținut deja un titlu executor pentru pretențiile sale civile, astfel că reiterarea lor printr-o cerere de constituire de parte civilă pentru aceeași sumă, în cadrul prezentei cauze, este neîntemeiată, cum de altfel, în mod corect a și constatat instanța de fond.
Așa fiind, recursul părții civile va fi respins ca nefondat.
Recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6201/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6199/2005. Penal → |
|---|
